5:13 pm - Monday April 20, 0691

“Sub flamură eminesciană”

Miercuri, 15 ianuarie 2014, ora 12, la Casa de Cultură “Garabet Ibrăileanu” dinTârgu Frumos,vaavea loc evenimentul cultural “Sub flamură eminesciană”. Invitaţii Emilian Marcu, Constantin Parascan, Horia Zilieru şi membrii Cenaclului “Garabet Ibrăileanu” vor prezenta câteva aspecte legate de opera şi viaţa lui Mihai Eminescu: poezia patriotică în opera eminesciană, Eminescu şi Creangă, Eminescu şi Veronica Micle etc.

Scriitorul Emilian Marcu va prezenta cea mai recentă apariţie editorială a sa, volumul de poezie patriotică “Feţele insomniei”, volum care cuprinde şi poeme dedicate lui Mihai Eminescu.

Programul artistic suţinut de elevii Liceului “Ion Neculce” şi Şcolii “Garabet Ibrăileanu”, împreună cu Grupul vocal “Tiroli” de la Clubul Copiilor din localitatea Târgu Frumos, vor completa evenimentul cultural.

Moderatori: Ionela Călugăru şi Rodica Rodean.

Nu lipsite de interes vor fi cele două expoziţii: Ioan Muşei – colecţionar de medalii, insigne, cărţi rare, semne de carte şi calendare cu imaginea lui Mihai Eminescu şi o expoziţie de carte eminesciană.

Organizatorii evenimentului: Asociaţia “Universul Prieteniei”Iaşi, Casa de Cultură “Garabet Ibrăileanu” Târgu Frumos şi Biblioteca “Universul Cunoaşterii” Târgu Frumos.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;