Atelierele de fotografie pentru școlari reîncep pe 14 ianuarie în Librăria Cărturești din Palas Mall

Fotografia înseamnă emoţie, moment, amintire, mărturie. Imaginea poate schimba lumea, nu doar starea de spirit. Fotografia poate fi descoperită încă din copilărie, de aceea Pro Image Kids reia seria atelierelor pentru școlarii din Iași cu vârste între 9 și 14 ani.
Din 14 ianuarie 2014, în fiecare marți, de la ora 18.00, în librăria Cărturești din Palas Mall, copiii care îndrăgesc fotografia pot desluși câteva dintre tainele sale sau pot experimenta tehnici noi în domeniu. Opt întâlniri succesive, câteva hoinăreli cu propriile aparate foto şi o expoziţie colectivă îi așteaptă pe micii artiști din noua grupă denumită “Pixel”.
Absolvenții atelierelor de fotografie au iscălit până acum șase expoziții colective. 33 de lucrări sunt și acum expuse la caruselul venețian din Palas, iar până la finele acestei luni se găsesc în librăria Cărturești cele mai bune imagini realizate la atelierele de fotografie de alți mici fotografi.
Pentru ca școlarii de acum să nu regrete că atunci când vor fi mari nu au descoperit la timp camera foto, traineri le vor fi fotografii Pro Image. Foto-jurnalismul, fotografia publicitară din varii domenii (beauty, fashion, de produs, corporate etc.), de eveniment, peisaj şi arhitectură se numără printre genurile care au consacrat agenția.
Înscrierile în grupa “Pixel” se fac pe e-mail (contact@proimage.ro) sau telefonic (0722.576.242). Informații suplimentare și imagini realizate de micii fotografi se găsesc pe www.kids.proimage.ro sau Facebook/Pro Image Kids.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;