Depozitele de deșeuri menajere de la Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău vor fi închise

În Sala Verde a Palatului administrativ al județului a avut loc luni, 13 ianuarie, semnarea contractului privind închiderea depozitelor neconforme de deșeuri menajere de la Pașcani (Valea Seacă), Târgu Frumos și Hârlău, parte a  proiectului privind realizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Iași.  Contractul, în valoare de 16,6 milioane lei (inclusiv TVA), a fost semnat, din partea autorităților locale, de către președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, iar din partea asocierii care a cîștigat licitația de execuție a lucrărilor, de către directorului SC Geiger Transilvania SRL, Lorand Fabian. Potrivit președintelui CJ Iași, Cristian Adomniței, termenul de execuție a lucrărilor de închidere a celor trei depozite neconforme de deșeuri menajere este de 18 luni de la semntarea contractului cu firma câștigătoare a licitației. ”Sunt foarte bucuros că, odată cu finalizarea acestor lucrări, județul Iași va fi, cu adevărat, unul verde”, a declarat, după semnarea contractului, președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. Depozitul de la Pașcani (Valea Seacă), cu o suprafață de 3,5 ha și un volum de 600.000 de mc, are ca termen de finalizare a lucrărilor 114 zile de la data semnării contractului, valoarea proiectului fiind de 5,5 milioane de lei (inclusiv TVA), cel de la Târgu Frumos, cu suprafața de 2,7 ha și volumul de 80.000 mc, va trebui închis în termen de 127 de zile, valoarea lucrărilor fiind de 4,6 milioane de lei (inclusiv TVA), iar cel de la Hârlău, cu suprafața de 2 ha și un volum de 400.000 mc, are ca termen de finalziare 114 zile, valoarea lucrărilor ridicându-se la 5,4 milioane de lei (inclusiv TVA). Pentru implementarea proiectului privind realizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Iași (SMID), Comisia Europeană a alocat suma de 50,6 milioane de euro (fonduri nerambursabile), partea de cofinanțare fiind de 19,3 milioane de euro, aceasta urmând să fie asigurată de Consiliul Județean (CJ) Iași. Scopul proiectului este reprezentat de completarea infrastructurii și a echipamentelor existente cu investiții care să conducă la asigurarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivel de județ, prin care se va realiza atingerea standardelor minime pentru conformarea cu cerințele legislative ale Uniunii Europene referitoare la sectorul de mediu, precum și respectarea angajamentelor României asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Implementarea SMID va conduce, în final, la atingerea unei rate de sută la sută acoperire cu servicii de salubritate oferite de operatori autorizați, creșterea gradului de reciclare al deșeurilor de ambalaje, reducerea cantității de deșeu biodegradabil depozitat, închiderea depozitelor urbane neconforme. În cadrul SMID vor fi realizate, printre altele, următoarele obiective de investiții: amenajarea de pubele și containere pentru colectarea deșeurilor, stații de transfer (la Bălțați și Ruginoasa), stații de sortare (la Ruginoasa) și Țuțora (finalizarea stației existente și construirea unei stații noi), stație de compostare la Țuțora, precum și amenajarea unei stații de Tratare Mecano-Biologică (MBT) la Țuțora.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;