5:14 pm - Saturday April 29, 7217

Regulament privind transcrierea documentelor de stare civilă ale persoanelor care au dobândit cetățenia română

Direcția Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi lucrează în acest moment la elaborarea unui regulament privind desfăşurarea activităţii de transcriere a documentelor de stare civilă ale noilor cetăţeni români, respectiv a celor care în ultimii ani au dobândit cetățenia română. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Marius Dangă, care a precizat că, astfel, direcția de evidență a populației, de la Iași, va fi cea de-a doua, după București, care va dispune de un astfel de regulament. ”Cetăţenii moldoveni sau de altă cetăţenie, care au dobândit sau redobândit cetăţenia română vor avea, în acest fel, pe lângă Primăria Sectorului I din Capitală, şi alte variante, respective Iaşul. Tocmai de aceea pregătim acest regulament, care va fi un exemplu”, a declarat viceprimarul Marius Dangă. În altă ordine de idei, Marius Dangă a apreciat activitatea desfășurată anul trecut de Direcția Locală de Evidență a Populației. ”Pe lângă inaugurarea noului sediu de eliberare a actelor de identitate, din zona Tudor Vladimirescu, am apreciat deschiderea pe care angajaţii acestei instituții au manifestat-o, anul trecut, față de cetățeni”, a spus viceprimarul. Reamintim că, în acest moment, Direcția Locală de Evidență a Populației Iași deservește peste 500.000 de locuitori. Potrivit viceprimarului Marius Dangă, anul trecut, DLEP Iași a procesat peste 87.000 de cereri de acte de identitate.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;