Dumitru Oprea (PDL): “Promisiunea Guvernului privind reducerea ratelor bancare – o minciună electorală”

Senatorul PDL de Iași Dumitru Oprea îi cere premierului României să anunțe care este povara financiară reală, pe care o vor suporta românii, cărora actualul Executiv le promite reducerea temporară a ratelor la credite.  Într-o interpelare adresată primul ministru al României, Victor Ponta, de la tribuna Senatului, parlamentarul democrat liberal a afirmat că propunerea Guvernului, de a ajuta o parte dintre români prin reducerea ratelor bancare și deduceri fiscale, nu reprezintă decât ”începutul unui val de minciuni electorale înaintea alegerilor europarlamentare și prezidențiale”.  Dumitru Oprea a arătat că, la o analiză mai atentă, este posibil ca cei care vor beneficia de ajutorul guvernului să înregistreze, de fapt, o creștere a gradului de îndatorare, ca urmare a prelungirii perioadei de creditare și a menținerii ratei dobânzii. De asemenea, parlamentarul ieșean consideră că deducerea fiscală promisă nu este o formă de creștere directă a veniturilor populației, generând și discriminări la nivelul populației. În acest context, parlamentarul PDL a solicitat premierului să precizeze care este miza reală a unei astfel de propuneri, în condițiile în care se estimează o creștere a valorii creditelor prin prelungirea perioadei de rambursare. În același timp, senatorul Dumitru Oprea l-a invitat pe domnul Ponta să explice modul în care va fi combătut riscul de discriminare, dar și ce câștigă băncile în urma unei astfel de intervenții în politica de creditare.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;