Tag Archives: alegeri locale

Mihai Chirica, câştigător detaşat al unui nou mandat de primar dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, Mihai Chirica ar fi reales în funcţia de primar al municipiului Iaşi cu un scor cuprins între 46 şi 50%, arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat de INSCOP şi dat publicităţii duminică de preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.
În ceea ce priveşte alegerile pentru Consiliul Local, pe primul loc s-ar situa PNL – 38,2%, urmat de PSD – 24,4%, USR – 15,0%, AUR –...

Iaşul rămâne, în continuare, fără viceprimari
După patru luni de la desfăşurarea alegerilor locale, municipiul Iaşi continuă să nu aibă viceprimari în funcţie, după ce plenul Consiliului Local a amânat din nou, în şedinţa de miercuri, 31 martie, un proiect de hotărâre în acest sens. Cererea de amânare de pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre a fost solicitată chiar de către iniţiator, respectiv de către primarul Mihai Chirica, motivul reprezentându-l faptul că niciuna dintre cele...

Au fost demarate procedurile de învestire a noilor aleși locali
În conformitate cu prevederile Codului Administrativ, Instituția Prefectului Județului Iași, pe măsura rămânerii definitive a hotărârilor instanțelor care validează mandatele aleșilor locali, a demarat procedura depunerii jurământului de către aleșii locali, respectiv consilieri și primari. Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, până în acest moment au fost deja constituite consiliile locale și primarii au depus jurământul...

Senatorul Dan Lungu: La alegerile locale, USR Iaşi a obţinut o înfrângere onorabilă, deşi putea fi o victorie răsunătoare
Dan Lungu, senator USR de Iași, a explicat într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o luni, 12 octombrie, la sediul cabinetului său parlamentar, mecanismele de vot interne din filiala USR Iași pentru desemnarea candidaților la alegerile parlamentare și a analizat rezultatele obținute de filiala Iași la alegerile locale, atât în municipiu, cât și în județ. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, Eugen Neagu, vicepreședinte USR Iași, Mihai...

Au început plățile pentru membrii secțiilor de votare din judeţul Iaşi
Instituția Prefectului Județului Iași, în baza prerogativelor legale, a demarat luni, 5 octombrie, plata indemnizațiilor pentru persoanele care au activat în cadrul secțiilor de votare de la alegerile locale tocmai încheiate. Activitatea a fost planificată pe parcursul a două săptămâni, până pe data de 16 octombrie, prin activarea a trei ghișee pentru secțiile din Municipiul Iași. Pentru secțiile de votare din județ, plățile vor fi făcute prin...

PNL invită la negocieri USR-PLUS și PMP pentru crearea de majorități în CJ şi CL
Președintele ales al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, alături de primarul ales al municipiului Iași, Mihai Chirica, fac apel către partidele de dreapta din Iași pentru negocierea unor majorități în Consiliul Județean Iași și Consiliul Local al municipiului Iași. Liderii PNL Iași au precizat că își doresc o alianță care să muncească pentru proiectele județului și municipiului Iași. Președintele ales al Consiliului Județean Iași, Costel...

REZULTATE FINALE ALEGERI LOCALE 2020. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAŞI
Pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) au fost publicate luni rezultatele finale ale alegerilor locale desfăşurate duminică, 27 septembrie, în judeţul Iaşi. Astfel, pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi, cele mai multe voturi valabil exprimate au fost obţinute de Mihai Chirica (PNL), urmat de Cosette Chichirău (USR-PLUS) şi Camelia Gavrilă (PSD).
Rezultate finale candidaţi pentru Primăria Municipiului Iaşi:
Mihai Chirica (PNL)...

REZULTATE FINALE ALEGERI LOCALE 2020. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI IAŞI
Pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) au fost publicate luni rezultatele finale ale alegerilor locale desfăşurate duminică, 27 septembrie, în judeţul Iaşi. Astfel, în urma voturilor valabil exprimate de ieşeni, în viitorul Consiliu Local al Municipiului Iaşi vor intra patru formaţiuni: PNL, USR-PLUS, PSD şi PMP. Cele 27 de mandate vor fi distribuite astfel: 11 PNL, 9 USR-PLUS, 5 PSD şi 2 PMP.
Rezultate finale Consiliul Local al Municipiului...