Tag Archives: proiect
Fundația Solidaritate și Speranță anunță deschiderea proiectului social Sprijin pentru copiii dezavantajați din Municipiul Iași !. Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iași, prin Programul anual de finanțare în baza Legii 350/2005 pentru pentru anul 2021.
Scopul proiectului este acela de a contribui la îmbunătățirea calității vieții și la dezvoltarea psiho-socială a unui număr de 20 de copii din Municipiul Iași, copii ce se află...
Peste o sută de invitaţi la ediţia din acest an a FILIT
În perioada 20-24 octombrie, la Iaşi se va desfăşura cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT).
Anul acesta, festivalul reunește scriitori, traducători, jurnaliști, manageri culturali, critici literari și artiști, din țară și din străinătate.
Publicul îi va cunoaște mai bine pe invitații din Portugalia, Croația, Franța, Germania, Țările de Jos, Elveția, Belgia, Statele Unite ale Americii, Republica...
„Zilele CJRAE Iaşi” – la cea de-a V-a ediţie
În perioada 24 – 28 septembrie, echipa Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Iaşi organizează „Zilele CJRAE Iaşi”, eveniment care are rolul de a de a facilita contexte de abordare a preocupărilor comune practicienilor în domeniul educaţional.
Aflată la cea de-a V-a ediţie, manifestarea propune teme psihopedagogice în acord cu actualitatea, cu dinamica şcolii ancorată într-un timp al provocărilor şi...
Elevii Şcolii Gimnaziale din Paşcani au lansat proiectul „Împreună în școala viitorului”
Derulat de Asociația Go Care România, în parteneriat cu Școala Gimnazială Specială Pașcani, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, proiectul „Împreună în şcoala viitorului” are ca scop consolidarea relației parteneriale părinte-copil-cadru didactic în sistemul educațional-terapeutic din învățământul special și special-integrat, prin activități...
“Pregătit pentru viitor” – proiect de incluziune pe piaţa muncii a tinerilor şi şomerilor
În data de 01.09.2021 a fost semnat contractul nr. 16749/01.09.2021 pentru proiectul „PREGĂTIT PENTRU VIITOR”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, axa prioritară 1 – îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs.
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iaşi, în calitate de beneficiar al finanțării, în parteneriat cu Agenţia Județeană pentru Ocuparea...
Caravana Muzeelor „Prin lumea scriitorilor”, proiect al Şcolii Gimnaziale „D.D. Pătrăşcanu” din Tomeşti
Clopoțelul încă nu a sunat să anunțe începutul unui nou an școlar, dar elevii Școlii Gimnaziale „D.D. Pătrășcanu” din Tomești au participat deja la activitățile proiectului Caravana Muzeelor „Prin lumea scriitorilor”.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Asociația Zona Metropolitană (AZM) Iași și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași, Primãria comunei Tomeşti și a inclus vizitarea a două muzee din municipiul Iași...
Școala pentru diversitate – un catalizator pentru o societate incluzivă
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Iași dă start proiectului „Școala pentru diversitate – catalizator pentru o societate incluzivă”, o inițiativă ce va facilita dezvoltarea unor strategii moderne pentru consilierii școlari din județul Iași, necesare pentru a face procesul de consiliere mai eficient și pentru a sprijini creșterea diversității în școală, permițând astfel o mai bună incluziune socio-emoțională...
O nouă întâlnire de lucru pe tema proiectului Spitalului Regional de Urgenţe
Primăria Municipiului Iaşi a organizat și a găzduit luni, 6 septembrie, o nouă întâlnire de lucru privind proiectul Spitalului Regional de Urgențe. Primarul Mihai Chirica, alături de reprezentanți ai Direcției Generale Tehnice și Investiții și Direcției de Urbanism, au purtat discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății, special desemnați pentru programul de construire a celor trei spitale regionale, de la Iaşi, Cluj şi Craiova, Direcției...
Reţeaua electrică din Galata va fi extinsă. 1.400 de ieşeni vor beneficia, în final, de curent electric
Primarul Mihai Chirica a semnat joi autorizația de construire necesară pentru autorizarea lucrărilor de extindere a rețelelor electrice în zona Galata.
Prin acest proiect, în valoare de 6.623.247 lei și implementat de Primăria Municipiului Iași și SC Delgaz Grid SA, vor fi realizați 6,32 kilometri de linii electrice subterane de 20 kV și 14,4 kilometri de linii electrice subterane de 0,4 kV, la care se adaugă patru puncte de transformare și firide. Investiția...
Fonduri europene pentru studiile tehnice aferente realizării centurii de est a municipiului Iaşi
În urma solicitărilor Primăriei Municipiului Iași, însoțite de cele ale Consiliului Județean și Instituției Prefectului – Județul Iași, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a elaborat și depus cererea de finanțare în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul de realizare a şoselei ocolitoare a Iaşului (varianta est).
Valoarea studiului...


