Tag Archives: autorizatie de construire
Primul pod peste râul Bahlui din zona Cicoarei va fi gata până la finalul acestui an
Lucrările la primul pod care va lega zona Cicoarei de restul orașului se vor finaliza în acest an, dau asigurări reprezentanţii municipalităţii ieşene, care afirmă că, potrivit graficului de lucrări întocmit de constructor, recepția investiţiei este programată în jurul datei de 15 noiembrie a.c.. Podul va face legătura între strada Sarmisegetuza, în dreptul intersecţiei Zimbru, şi stradela Sofia Nădejde din Cicoarei, peste râul Bahlui. Proiectul...
Numărul autorizaţiilor de construire, în scădere
În luna iulie, în judeţul Iași s-au eliberat 245 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 5,6% mai multe faţă de luna anterioară și cu 2,9% față de luna corespunzătoare din anul precedent. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Statistică, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe total județ, a fost de 1.389, în scădere cu 8,4% (-128 autorizații)...
Creştere cu 30% a numărului de autorizaţii de construire în judeţul Iaşi, în luna mai
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, eliberate în luna mai în judeţul Iaşi, a crescut cu 29,1% faţă de luna anterioară, fiind însă mai mic cu 23,9% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, arată datele Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), date joi publicităţii. Astfel, potrivit reprezentanţilor DJS, în luna mai, în judeţul Iaşi au fost eliberate 235 de autorizaţii de construire, faţă de doar 182 în...
Începe expertizarea tehnică a imobilului în care îşi desfăşoare activitatea Institutul de Boli Cardiovasculare
Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de începere a expertizei tehnice, în regim de urgență, pentru clădirea nouă a Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon Iași”, cea care la etajele superioare găzduiește și Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) „Prof. Dr. George I. M. Georgescu”, precum și pentru blocul M 2 din bd. Nicolae Iorga nr. 7 A. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, expertiza tehnică pentru cele două imobile va fi făcută de...
Primăria nu a eliberat autorizațiile de construire pentru blocurile propuse a fi ridicate în zona esplanadei Oancea
Conducerea Primăriei Municipiului Iași privește cu atenție și responsabilitate luările publice de poziție ale locatarilor din zona esplanadei Oancea, din cartierul Tătărași, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la proiectele de construire a unor blocuri pe o suprafaţă de circa 5.000 de metri pătrați, formată din parcele – proprietăți private. Într-un comunicat de presă, Primăria precizează că avizele obținute până în prezent...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate anul trecut în judeţul Iaşi, în creştere cu 18% faţă de 2016
În luna decembrie 2017, în judeţul Iaşi s-au eliberat 149 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 11,8% faţă de luna anterioară și în creștere cu 2,8% față de luna corespunzătoare din anul precedent. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I ‒ 31.XII.2017, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe total județ a fost de 2.590, în creștere cu 17,2%...
Numărul autorizaţiilor de construire, în creştere cu 4,3% faţă de anul trecut
În luna octombrie 2017, în judeţul Iaşi s-au eliberat 195 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 24,7% faţă de luna anterioară și în creștere cu 4,3% față de luna corespunzătoare din anul precedent, arată datele Direcţiei Judeţene de Statistică (DRS), date joi publicităţii. În perioada 1.I ‒ 31.X.2017, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, eliberate pe total județ, a fost de...
Precizări cu privire la activitatea de urbanism a Primăriei Municipiului Iași
Referitor la acuzațiile nefondate și mincinoase lansate cu privire la existența unor presupuse nereguli în activitatea de urbanism a Primăriei Municipiului Iași, conducerea municipalității face o serie de precizări în spiritul transparenței instituționale și necesare pentru corecta informare a opiniei publice.
Amplasamentul care face obiectul discuției, din zona Galata, T 45, a fost studiat prin trei documentații de urbanism de tip Plan Urbanistic Zonal...
Numărul autorizaţiilor de construire, în creştere
În luna iulie 2017, în judeţul Iaşi s-au eliberat 238 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 5,9% faţă de luna anterioară şi în creştere cu 30,8% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Potrivit datelor Direcţiei Judeţne de Statistică (DJS), în perioada 1.I-31.VII.2017, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate pe total judeţ, a fost de 1.517, în creştere cu 13,1% (+176...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate în primul semestru, în creştere cu 10,4% faţă de anul trecut
În luna iunie 2017, în judeţul Iaşi au fost eliberate 253 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 18,1% faţă de luna anterioară şi în creştere cu 11,0% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, informează Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS). Potrivit documentului, în perioada 1.I-30.VI.2017, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate pe total judeţ, a fost de 1.279, în...


