Tag Archives: Primăria Iaşi
Acoperișul Ateneului Tătărași va fi refăcut anul viitor
Conducerea Ateneului Tătăraşi a anunţat atribuirea şi semnarea contractului pentru refacerea acoperişului imobilului, lucrările urmând a fi executate în 2014 de către o companie de profil din Iaşi. Potrivit reprezentanților institituției, contractul de execuţie a lucrării privind reconstruirea acoperişului clădirii Ateneului Tătăraşi a fost atribuit SC Sigma APS Construct SRL Iaşi. ”În data de 7.10.2013, prin anunţul de participare cu numărul 354502, publicat...
Seri de colinde pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt
În perioada 27-29 decembrie, ieșenii sunt așteptați pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt la un evenimentul artistic de excepție, oferit de Primărie, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Astfel, în fiecare seară, începând cu ora 18.00, pe scena special amenajată între Primărie și Catedrala Mitropolitană, ieșenii vor avea parte de un adevărat regal, constând în colinde interpretate de o parte dintre cele mai cunoscuteansambluri vocal instrumentale...
CLM Iași s-a întrunit în ultima ședință din acest an
Plenul Consiliului Local Municipal (CLM) Iași s-a întrunit vineri, 20 decembrie, în cadrul ultimei ședințe ordinare din acest an, pe ordinea de zi a întâlnirii figurând un număr de 34 de proiecte de hotărâri, cele mai importante dintre acestea vizând rectificarea bugetului local şi ale instituţiilor subordonate Primăriei. ”Pentru execuţia bugetului local la finalul anului, am disponibilizat fonduri de la obiectivele de investiţii care nu au cheltuit...
Consultări pentru noua platformă IT a Primăriei
Luna decembrie a venit cu o serie de consultări publice referitoare la conţinutul şi structura viitoarei platforme IT a Primăriei Iaşi. Consultările au vizat diverse categorii de parteneri şi beneficiari potenţiali: de la studenţi, profesori şi specialişti IT, la responsabili şi reprezentanţi ai serviciilor publice locale. Beneficiarii şi-au arătat interesul să participe la deciziile publice. Aceştia s-au arătat interesaţi de interacţiunea on-line...
A început distribuirea tichetelor sociale valorice către pensionari
Tichetele sociale valorice, acordate de Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), au început să fie distribuite beneficiarilor începând cu data de 17 decembrie 2013, doar de la sediul instituției, din str. Mitropolit Varlaam nr.54. ”Carnetul cu tichete valorice sociale este în valoare de 50 lei (5 tichete a 10 lei fiecare) şi se acordă pensionarilor cu pensia cuprinsă între 401-700 lei. Condiţiile de acordare sunt: cuponul...
La Iași s-a deschis cea de-a IV-a ediție a Târgului ”Tradiții pe Ulița Lăpușneanu”
În prezența viceprimarului Mihai Chirica, marți, 17 decembrie, s-a deschis la Iași cea de-a IV-a ediție a Târgului ”Tradiții pe Ulița Lăpușneanu”, manifestare organizată de Primăria municipiului Iaşi, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Unirii, Asociația ”Alexandru Lăpușneanu” și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova. La ediția din acest an, care se va desfășura în perioada 17 – 19 decembrie,...
Acțiuni organizate de Primăria municipiului Iași cu ocazia Sărbătorilor de iarnă
Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă din acest an, municipalitatea ieşeană a pregătit o serie de evenimente pentru toate gusturile. Pe lângă ”Târgul de Crăciun”, care are loc pe pietonalul Ştefan cel Mare și Sfânt, între Primărie și Catedrala Mitropolitană, în această perioadă sunt programate mai multe expoziţii, spectacole, conferinţe, concerte, târguri de artă, dar şi spectacole în cartiere. La sfârșitul săptămânii trecute, respectiv...
Colindătorii ”au luat cu asalt” Primăria
Nu mai puţin de 15 grupuri de colindători, în mare parte de la unităţile şcolare din municipiul Iaşi, au colindat până acum în Sala Mare a Primăriei. Cei mai mici colindători au fost copiii de la Grădiniţa nr. 1, de la grupa mică, însă printre cei care l-au colindat pe primarul Gheorghe Nichita și pe sfaff-ul municipalității s-au numărat și studenţii de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi. De asemenea, printre colindătorii...
24 de ani de la începutul Revoluției Române din Decembrie 1989
La aniversarea a 24 de ani de la începutul Revoluției Române din Decembrie 1989, în Sala Mare a Primăriei a avut loc sâmbătă simpozionul ”14 Decembrie 1989 – ziua în care Iașiul a dat semnalul începerii Revoluției Române”. La eveniment, organizat de Asociaţia ”14 Decembrie 1989” Iași, în parteneriat cu Primăria municipiului Iaşi, au fost prezenți, alături de cei care, în urmă cu exact 24 de ani, au pus la cale revolta împotriva regimului...
Modificări importante în circulația autovehiculelor, pe străzile din centrul municipiului
Începând de la mijlocul acestei săptămâni, în intersecția de la ”Fundaţie” au fost reintroduse reglementările de sens giratoriu în circulația autovehiculelor, aşa cum se circula înainte de a începe lucrările la pasajul subteran ”Mihai Eminescu”. Practic, după acoperirea pasajului şi asfaltarea benzilor de circulaţie, şoferii vor fi obligați să respecte sensul giratoriu, fiind interzisă urcarea dinspre strada Musicescu spre Copou, pe zona...


