Tag Archives: Adomnitei

Persoanele cu dizabilităţi din judeţul Iaşi s-au întâlnit cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu

Aproximativ 200 de persoane cu dizabilităţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor persoanelor cu dizabilităţi din judeţul Iaşi au participat vineri, 27 iulie, la o întâlnire cu ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu. În cadrul întâlnirii, desfăşurate la Ateneul Tătăraşi, ministrul Muncii a răspuns întrebărilor adresate de persoanele aflate în sală, Printre problemele semnalate de participanţi s-au numărat abuzurile...

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, a primit o delegaţie de copii din Ucraina

Câteva zeci de copii din Cernăuţi şi Herţa (Ucraina) au fost miercuri, 25 iulie, în vizită la Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, ocazie cu care au fost primiţi de preşedintele acestei instituţii, Cristian Adomniţei. Copiii au fost însoţiţi de către Areta Moşu, preşedintele Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, şi de Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovinean de artă pentru conservarea şi promovarea culturii...

Adomniţei promite reabilitarea clădirii Spitalului de Boli Infecţioase

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, a efectuat vineri, 20 iulie, o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, ocazie cu care a discutat cu conducerea unităţii despre problemele cu care se confruntă această instituţie medicală. Printre problemele semnalate de managerul unităţii, prof. dr. Carmen Dorobăţ, directorul medical şi directorul financiar-contabil, se numără starea fizică a...

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, noul preşedinte al Euroregiunii Siret- Prut – Nistru

În Sala Galbenă a Palatului Administrativ al judeţului a avut loc miercuri, 18 iulie, Adunarea Generală a Asociaţiei „Euroregiunea Siret – Prut – Nistru” (AESPN). Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe puncte, printre acestea numărându-se alegerea preşedintelui AESPN, alegerea Consiliului Director al AESPN, precum şi prezentarea raportului de activitate al asociaţiei. Conform votului exprimat de membrii Adunării Generale a AESPN, noul preşedinte...

Lucrările de reabilitare şi modernizare a DJ 248 Iaşi – Vaslui ar putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an

Preşedintele Consliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, a efectuatmiercuri, 11 iulie, o vizită de lucru pe şantierul DJ 248 Iaşi – Vaslui. Şeful Legislativului judeţean ieşean a fost însoţit de Emil Savin, managerul Transmir Murgeni, firma care a câştigat licitaţia de execuţie a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DJ 248 Iaşi – Vaslui, de cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Iaşi, Victor Chirilă şi Victorel Lupu,...

Legislativul local şi cel judeţean s-au întrunit în primele şedinţe din noul mandat

Consilierii judeţeni ieşeni s-au întrunit vineri, 29 iunie, în prima şedinţă extraordinară din actualul mandat, pe ordinea de zi a întîlnirii figurând două puncte şi anume repartizarea sumelor din cotele defalcate de la bugetul central, alocate judeţului Iaşi pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2013 şi, respectiv, stabilirea componenţei comisiilor de specialitate ale legislativului judeţean. Dacă primul punct de pe ordinea de zi a fost...

Noii consilieri judeţeni ieşeni au fost validaţi în funcţie

În prezenţa prefectului Marian Bosianu, în Sala Senat a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a avut loc miercuri, 20 iunie, şedinţa festivă de constituire a noului Consiliu Judeţean (CJ) Iaşi, rezultat în urma alegerilor locale din 10 iunie. Printre cei prezenţi la eveniment s-a aflat primarul Iaşilor, Gheorghe Nichita, precum şi mai mulţi reprezentanţi ai administraţiei publice din teritoriu. În cuvântul de deschidere, noul preşedinte al CJ Iaşi,...

Miercuri, 20 iunie, va avea loc şedinţa de constituire a noului CJ Iaşi

Miercuri, 20 iunie, începând cu ora 11.00, în Sala Senat a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va avea loc şedinţa festivă de constituire a noului Consiliu Judeţean (CJ) Iaşi, rezultat în urma alegerilor locale din 10 iunie. Cu această ocazie va fi învestit în funcţie şi noul preşedinte al CJ Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, declarat de către Biroul Electoral Judeţean (BEJ) câştigător al alegerilor desfăşurate în urmă cu...

Noii consilieri judeţeni ieşeni au fost validaţi de BEJ

În prezenţa reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Iaşi, vineri, 15 iunie, în Sala „Cuza” din cadrul Hotelului „Unirea” a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor noilor consilieri judeţeni, câştigători ai alegerilor locale din 10 iunie. Cu această ocazie, reprezentanţii BEJ i-au înmânat certificatul de validare şi noului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei. Candidatul USL a obţinut la alegerile...

Cine sunt cei care vor conduce Iaşul în următorii patru ani

Social democratul Gheorghe Nichita, candidatul USL la funcţia de primar al municipiului Iaşi, a obţinut cele mai multe voturi la alegerile locale din 10 iunie, adjudecându-şi un nou mandat de patru ani în fruntea municipalităţii. Potrivit rezultatelor oficiale, date publicităţii de Biroul Electoral Municipal (BEM), la alegerile care s-au desfăşurat duminică, 10 iunie, Gheorghe Nichita a obţinut 70.463 de voturi valabil exprimate, reprezentând 59,49% din...
;