Tag Archives: autorizatie de constructie

Primarul Mihai Chirica a semnat autorizaţia de construcţie pentru Spitalul Regional de Urgenţă

Primarul Mihai Chirica a semnat joi, 23 februarie autorizația de construire pentru începerea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență (SRU) Iași. “Prin semnarea Autorizaţiei de Construire, Spitalul Regional de Urgență Iași a intrat în linie dreaptă. Vreau să mulţumesc tuturor partenerilor – Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, colegilor din domeniul medical ieşean, inclusiv Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, precum...

Primăria nu a eliberat autorizațiile de construire pentru blocurile propuse a fi ridicate în zona esplanadei Oancea

Conducerea Primăriei Municipiului Iași privește cu atenție și responsabilitate luările publice de poziție ale locatarilor din zona esplanadei Oancea, din cartierul Tătărași, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la proiectele de construire a unor blocuri pe o suprafaţă de circa 5.000 de metri pătrați, formată din parcele – proprietăți private. Într-un comunicat de presă, Primăria precizează că avizele obținute până în prezent...

Lucrările de reabilitare a acoperișului Corpului A al UAIC ar putea fi finalizate înainte de termen

Aproape 2.500 de metri pătraţi din acoperișul corpului A al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași au fost reparați, iar lucrările au fost deja recepționate în proporție de 35%. Potrivit contractantului lucrărilor, acoperișul va fi reabilitat în totalitate într-un termen mai scurt decât cel prevăzut în contractul inițial – respectiv luna aprilie a anului 2018, singurul factor care ar putea întârzia aceste lucrări fiind vremea...
;