Tag Archives: centenar

Zilele Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, sub semnul Centenarului Unirii

Pe 7 și 8 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește 138 de ani de la înființare, cu invitați speciali, conferințe extraordinare și lansări de carte. „Anul acesta, majoritatea manifestărilor vor sta sub semnul Centenarului Marii Uniri – a cărui proiecție are loc prin intermediul unui program complex, coordonat de Primăria Iași. În plus, vom continua seria Conferințelor Universității...

Festivalul ”Mândria de a fi român”, la Școala Gimnazială “Ion Ghica” Iași

Luni, 20 noiembrie 2017, la Școala Gimnazială “Ion Ghica” Iași a avut loc Festivalul Mândria de a fi român, ediția I, etapa locală, ce face parte din proiectul cu același nume, coordonatori fiind doamna profesor Ana-Maria Zaharia și doamna profesor pentru învățământ primar, Loredana Bortaș. Proiectul educațional extrașcolar Mândria de a fi român, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Iaşi şi Primăria Municipiului...

Expoziție de artă vizuală „100 de zile ale Marii Uniri”

Primăria Municipiului Iași, prin Muzeul Municipal Iași și Departamentul Centenar, împreună cu Asociația Dar Development, anunţă vernisajul expoziției de artă vizuală  „100 de zile ale Marii Uniri”, care va avea loc vineri, 17 noiembrie, de la ora 17.00, la sediul Muzeului Municipal Iași, din strada Zmeu nr. 3. Artista Daniela Frumușeanu, conferenţiar universitar doctor în cadrul Departamentului de Artă Textilă și Design Textil al Universității Naționale...

Guvernul a anulat şedinţa care urma să aibă loc pe 24 noiembrie la Iaşi

Şedinţa festivă de Guvern, prilejuită de debutul oficial al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, care urma să aibă loc pe 24 noiembrie, la Iaşi, a fost anulată, anunţă Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, într-un comunicat de presă. În document se precizează că, în urma unei adrese trimise CJ  vineri, 10 noiembrie, de Secretariatul General al Guvernului, ședința de Guvern programată în...

Guvernul se va întruni în şedinţă festivă la Iaşi pe 24 noiembrie

Ședința festivă a Guvernului României, care va avea loc la Iași pe data de 24 noiembrie, se va desfășura la Palatul Culturii, informează Consiliul Judeţean Iaşi, într-un comunicat de presă. Potrivit documentului, având în vedere lucrările de reabilitare care se desfășoară în prezent la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Palatul Culturii este locația agreată de reprezentanții Executivului în vederea desfășurării evenimentului care...

UPA a lansat proiectul „Procesul comuniștilor din România”

La împlinirea a 100 de ani de la declanșarea revoluției bolșevice, 7 noiembrie 1917, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor și Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Academia Română, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și Editura Institutul European, în cadrul programului Centenar, au lansat proiectul „Procesul comuniștilor din România”. Prof.univ.dr....

Lansarea proiectului „Procesul Comuniștilor”

image description La momentul împlinirii a 100 de ani de la Revoluția Bolșevică, marți, 7 noiembrie 2017, începând cu ora 13.00, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași va avea loc evenimentul de lansare a proiectului „Procesul Comuniștilor”, inclus în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași și desfășurat de Universitatea „Petre Andrei” din Iași și Institutul de Studiere a Ideologiilor, în parteneriat cu Academia...

Spectacol de teatru dedicat Centenarului Marii Uniri

În cadrul campaniei “100 de ani – înapoi în viitor”, marţi, 14 noiembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților (CCS) Iași va avea loc spectacolul de teatru “Mascarada”, susţinut de actorii Teatrului Republican “Luceafărul” din Chişinău. Spectacolul este organizat de Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG) Iași, în parteneriat cu Consiliul Județean Iași. Proiectul, care se află...

„Procesul comuniștilor din România”, organizat de UPA din Iași

image description Universitatea „Petre Andrei” din Iași vă invită mâine, 7 noiembrie 2017, începând cu ora 13.00, la lansarea proiectului „Procesul comuniștilor din România”, organizat de UPA, Institutul de Studiere a Ideologiilor, Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Academia Română, Instititul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și Editura Instititul European. Proiectul se va derula până pe 8...

Iaşul, gazda Conferinței internaţionale „Provocări de securitate în Sud-Estul Europei”

Vineri, 3 noiembrie, New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Primăria Municipiul Iași, prin Compartimentul Centenar, organizează conferința internațională „Provocări de securitate în Sud-Estul Europei”, manifestare derulată sub Înaltul Patronaj al Ministerului Afacerilor Externe. Evenimentul va avea loc în Aula Universității „Alexandru Ioan...
;