Tag Archives: Festivalul Operelor Independente

Reportaje în premieră, prezentate la ediţia din acest an a Festivalului Operelor Independente

Festivalul Operelor Independente (FOI) 2019 nu doar că are cel mai mare număr de spectacole în comparație cu edițiile precedente, dar are pregătite și surprise cinematografice pentru iubitorii de cultură. Astfel, organizatorii FOI invită publicul, începând de marţi, 21 mai,  şi până vineri, 24 mai, după fiecare spectacol din cadrul festivalului, de la ora 21.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, la vizionarea unor reportaje inedite, după...

Festivalul Operelor Independente, la cea de-a treia ediţie

În perioada 20-24 mai, la Iaşi se desfăşoară cea de-a treia ediţie a Festivalului Operelor Independente, eveniment ce include nouă spectacole extrem de interesante și de bine realizate, care au trecut de preselecțiile concursului pe care FOI îl implică, precum și la recitalul extraordinar al baritonului Florin Estefan și la Gala de premiere. Spectacolele care vor fi jurizate în cadrul FOI 2019 sunt: CASTING, adaptare după Der schauspieldirektor de W.A....

Festivalul Operelor Independente – ediţia a II-a, la Ateneul din Iaşi

Pe 19 mai, Ateneul din Iaşi îşi deschide porţile pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului Operelor Independente, care anul acesta propune următoarele spectacole: Festivalul Operelor Independente – Spectacol experiment ,,Extrinsec”, regia Adonis Tanța 19-05-2018, de la ora 18:00 „Extrinsec” este un spectacol de teatru muzical experimental, care pune reflector pe om în singurătea şi intimitatea lui. Acest spectacol încearcă să arate omul fără...
;