5:14 pm - Sunday April 29, 7674

Tag Archives: Guvernul Romaniei

Bază sportivă regională la Iaşi cu sprijinul Guvernului României

Cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o luni, 27 iulie, la Iaşi, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Mihai Veștea, s-a întâlnit cu primarii tuturor unităților administrativ-teritoriale din județ, în cadrul căreia au fost discutate proiectele pe care aceştia le au în acest moment în derulare sau care urmează să fie implementate în perioada următoare. Întâlnirea s-a desfăşurat în cadrul evenimentului “Investim în Iași: e timpul pentru...

Guvernul a anulat şedinţa care urma să aibă loc pe 24 noiembrie la Iaşi

Şedinţa festivă de Guvern, prilejuită de debutul oficial al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, care urma să aibă loc pe 24 noiembrie, la Iaşi, a fost anulată, anunţă Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, într-un comunicat de presă. În document se precizează că, în urma unei adrese trimise CJ  vineri, 10 noiembrie, de Secretariatul General al Guvernului, ședința de Guvern programată în...

Vicepremierul Sevil Shhaideh se va întâlni marţi cu primarii din judeţul Iaşi

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, se va întâlni marţi, 14 martie, la Iaşi, cu primarii din judeţ, în cadrul unei şedinţe programate începând cu ora 14.30 în Sala Mare a Prefecturii. La întâlnire vor fi prezenţi şi reprezentanţii administraţiei publice locale. După cum se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Consiliului Judeţean Iaşi, principala tema...

Consiliul de afaceri România – Laos deschide porțile Asiei pentru producătorii români

Săptămâna trecută a avut loc inaugurarea oficială a Consiliului de Afaceri România-Laos, în prezenta corpului diplomatic acreditat în România, a membrilor Grupului parlamentar de prietenie România-Laos, precum și a numeroși membri ai Parlamentului și Guvernului României.  „Această inițiativă româno-laosiană este menită să fie un pol de atractivitate și un exemplu pentru toate statele din regiunea Asiei de Sud-Est, pentru a se orienta și a alege...
;