5:14 pm - Sunday April 30, 0017

Tag Archives: incendiu

Fostul Cinematograf ”Tineretului”, cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață, în jurul orei 4.00, la fostul Cinematograf ”Tineretului, situat pe strada Lăpușneanu. Clădirea, care se află pe lista monumentelor istorice, a fost mistuită într-o proporție destul de însemnată de flăcări, cel mai probabil din cauza unei scântei necontrolate. Din păcate, în urma incendiului a existat și o victimă. După cum a declarat căpitanul Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului...

Acoperișul Ateneului Tătărași, cuprins de flăcări

În cursul după amiezii de joi, 30 septembrie, la acoperișul Ateneului Tătărași din municipiul Iași a izbucnit un incendiu, din cauze care au rămas, deocamdată, necunoscute. La fața locului s-au deplasat, imediat, trei autospeciale de Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului (ISUJ) Iași. Potrivit căpitanului Silvia Spiridon, purtătorul de cuvânt al ISUJ Iași, echipajele de pompieri sosite la fața locului au intervenit...

Măsuri pentru evitarea riscului de producere a incendiilor în perioada Sărbătorilor de Paște

Pentru că în perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, credincioşii se îndreaptă în număr mare către lăcaşurile de cult şi aşezările mănăstireşti, pompierii ieşeni recomandă populaţiei, dar şi slujitorilor bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor, să asigure şi să vegheze la respectarea principalelor măsuri de apărare împotriva incendiilor. Printre acestea se numără, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență...

Campanie de prevenire a arderilor necontrolote din păduri, demarată de ISUJ Iaşi

Numărul incendiilor de lizieră de pădure a crescut în acest an, în judeţul Iaşi, pompierii militari împreună cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă şi cu angajaţii ocoalelor silvice intervenind pentru localizarea şi lichidarea incendiilor de acest gen. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului (ISUJ) Iaşi, principala cauză a izbucnirii acestora o constituie focul deschis şi nesupravegheat. O...
;