7:40 am - Thursday April 9, 2020

Tag Archives: investitie

Amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţe a fost predat Ministerului Sănătăţii

O delegaţie a Ministerului Sănătăţii (MS) a fost prezentă, în această săptămână, la Iaşi, ocazie cu care a purtat discuţii cu autorităţile lcoale privind amplasamentul viitorului Spital Regionale de Urgenţe, care urmează să fie construit în zona Moara de Vânt. Cu acest prilej a fost semnat şi procesul verbal de predare-primire, încheiat între Primăria municipiului Iaşi şi Ministerul Sănătăţii privind amplasamentul viitorarei unităţi...

Observatorul Astronomic din Copou va fi redeschis publicului la începutul anului 2019

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iaşi va demara lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a “Observatorului Astronomic”, au anunţat reprezentanţii instituţiei, vineri, 29 septembrie, într-o conferinţă de presă. Pentru reabilitarea acestui obiectiv a fost alocată suma de un milion de euro, fondurile provenind în proporţie de 75% de la Compania Națională de Investiții (CNI) şi 25% din fondurile proprii ale UAIC. ...

Terenul pe care urmează să fie construit Spitalul Regional de Urgenţe a trecut în administrarea Ministerului Sănătăţii

În şedinţa de joi, 21 septembrie, Guvernul României a aprobat Hătărârea privind trecerea în administrarea Ministerului Sănătăţii (MS) a terenului în suprafaţă de 120.000 de metri, din zona Moara de Vânt, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgențe. Terenul, aflat în domeniul public al Municipiului Iași, a trecut în domeniul public al statului român în luna noiembrie 2016, printr-o Hotărâre a Consiliului Local Iași. Măsura de trecere...

Primarul Mihai Chirica a vizitat sediile BMT Aerospace și IG Watteeuw Romania

Primarul Mihai Chirica a făcut astăzi, 15 septembrie, o vizită la noul sediu, din șos. Iași – Tomești, al companiei BMT Aerospace. Oficialii acestei companii au anunțat finalizarea cu succes, în aproximativ jumătate de an, a lucrărilor de construcție a noilor spații, începând cu luna august fiind relocată aici și o parte din activitatea de producție. „Atât noi, cât și conducerea centrală a companiei suntem încântați să ne putem desfășura...

Contractul privind modernizarea drumului judeţean Iaşi – Suceava va fi semnat de Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, va fi prezentă luni, 4 septembrie, la Iași, pentru semnarea contractului de finanțare ce vizează cea mai mare investiție privind modernizarea infrastructurii rutiere din județele Iași și Suceava, respectiv “Axa rutieră strategică 1 Iași – Suceava”. Acesta este, totodată, cel mai important proiect de infrastructură rutieră pentru care s-au prevăzut bani în actuala etapă prin Programul...

Investiţie majoră la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi

Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi doreşte construirea unui nou corp de clădire cu 250 de paturi. Având în vedere faptul că incidenţa şi prevalenţa tulburărilor psihiatrice înregistrează o creştere marcantă, dar şi faptul că adresabilitatea la Institut a crescut de la un an la altul, înregistrându-se lunar cel puţin 930 de cazuri, conducerea instituţiei a cerut sprijinul ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, pentru obţinerea...

Consiliul Judeţean Iaşi a aprobat înfiinţarea parcului industrial de la Leţcani

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat joi, 27 aprilie, indicatorii tehnico-economici şi studiul de fezabilitate în vederea înfiinţării parcului industrial “Industrial Park” de la Leţcani. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a investiției se ridică la cinci milioane de euro, suprafaţa pe care urmează să fie construit parcul fiind de 18,6 ha. Proiectul parcului industrial de la Lețcani...

Pasarela metalică de la Gară va fi reabilitată şi modernizată

Consilierii locali ieşeni au aprobat marţi, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico-economici în vederea începerii lucrărilor de reabilitare a pasarelei metalice de la Gară, care face legătura cu cartierul Alexandru cel Bun. Potrivit documentaţiei care a însoţit proiectul de hotărâre, reabilitarea pasarelei pietonale va include pe lângă consolidarea structurii de rezistență a construcției, acoperirea acesteia şi flancarea ei cu panouri din plexiglas,...

Trei noi poduri peste râul Bahlui vor fi construite, în perioada următoare, în zona Cicoarei – Dacia

În scurt timp, în municipiul Iaşi vor răsări alte trei poduri peste râul Bahlui, toate în zona Cicoarei – Dacia, care vor permite accesul mai rapid al pietonilor şi autovehiculelor către zona centrală a oraşului. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat marţi, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico-economici în vederea lucrărilor de proiectare a supratraversării rîului Bahlui în zona Cicoarei – Dacia prin...

O nouă investiţie la Spitalul Clinic de Recuperare

Spitalul Clinic de Recuperare va primi suma de 1.398.390 lei de la bugetul local în vederea suplimentării puterii de alimentare cu energie electrică a imobilului. Măsura a fost aprobată, marţi, cu unanimitate de voturi, de consilierii locali, în cadrul şedinţei ordinare a Legislativului local. Termenul de execuţie a investiţiei este, potrivit proiectului tehnic, de 24 de luni. Spitalul Clinic de Recuperare a fost dat în folosință în anul 1976. Ca urmare...
;