Tag Archives: Iulius

1.350 de liceeni din regiune au aflat de la universități și companii de ce să se dezvolte la Iași, într-o caravană organizată de Iulius

Pentru prima dată, o companie privată a reunit mediul universitar și cel de business într-o caravană regională, cu scopul de a le prezenta liceenilor din Moldova cum este să învețe în Iași și ce oportunități li se oferă. Săptămâna trecută, compania IULIUS a organizat Caravana „Iași, orașul viitorului tău”, un demers de promovare a orașului la nivel regional. Reprezentanți ai cinci universități și șase companii din Iași au ajuns...

Profesioniști ai companiilor din United Business Center Palas devin mentori pentru studenții ieșeni

A început noul an universitar, iar studenții și masteranzii au revenit la cursuri, astfel că se reiau acțiunile din cadrul programului de promovare regională „Iași, orașul viitorului tău”, inițiat de compania IULIUS, care le facilitează interacțiunea cu specialiștii din companiile ieșene. „Who`s your mentor?” este întrebarea la care sunt invitați să răspundă tinerii, în funcție de domeniul în care doresc să-și dezvolte cariera. Compania...

30 de companii din Iași dezbat așteptările studenților de la un loc de muncă

Comunitatea ieșeană se implică într-un program demarat de compania IULIUS, ce își propune poziționarea orașului drept centru al performanței și al oportunităților în carieră. Totodată, se dorește crearea unei sinergii între studenți, mediul universitar și cel de business, cu scopul de a facilita inserția tinerilor pe piața muncii și de a atrage și menține talentele în Iași. Este pentru prima dată când o companie privată se implică activ...

Iulius își consolidează poziția de lider pe piața din România. Compania își unește forțele cu Atterbury Europe

* asocierea de tip joint venture 50/50 este încheiată cu Atterbury Europe * asocierea va accelera strategia de creştere a companiei IULIUS * ritm rapid de dezvoltare a ansamblului Openville Timişoara, precum şi a proiectelor viitoare * consolidarea reţelei Iulius Mall la nivel regional IULIUS şi Atterbury Europe au înființat un fond financiar comun, cu cote egale de participare (50/50), pentru dezvoltarea ansamblului mixt Openville Timişoara, precum şi a...

Magazinul U MAN aniversează 8 ani de prezență la Iulius Mall Iași, cu două zile de petreceri

În acest week-end, magazinul U MAN aniversează cei opt ani de prezență în Iași, la Iulius Mall, și organizează două petreceri la care îi așteaptă pe clienți și nu numai. Vineri și sâmbătă, 31 martie și 1 aprilie 2017, U MAN a pregătit o serie de evenimente care să îi acompanieze la cumpărături pe clienții magazinului din Iulius Mall, dar și petreceri în cort, cu nume cunoscute din domeniul muzicii electronice. Vineri, de la ora 18.00, sesiunile...

Compania Iulius a primit premiul pentru „Cel mai inovator proiect în piețele secundare”, în cadrul Galei Forbes Best Office Buildings 2017

Compania IULIUS, singurul dezvoltator şi operator de proiecte multifuncţionale din România, a fost premiată cu distincția „Cel mai inovator proiect în piețele secundare”, în cadrul Galei Forbes Best Office Buildings, pentru clădirea UBC 6 din ansamblul Palas Iași. Evenimentul, organizat de Revista Forbes România,s-a desfășurat marți, 28 februarie 2017, în București, fiind dedicat celor mai importante proiecte imobiliare pe segmentul clădirilor de...

Compania Iulius a închiriat 2.300 mp către Bitdefender, în clădirea United Business Center 1 din Ansamblul Palas Iaşi

Compania IULIUS a încheiat un parteneriat cu Bitdefender, prin care furnizorul de soluţii de securitate cibernetică a închiriat 2.300 mp în clădirea de birouri clasa A United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul Palas Iaşi. UBC 1 are o suprafaţă de 7.400 mp, dispuşi pe cinci niveluri, şi un grad de închiriere de 100%. Totodată, clădirea este certificată LEED® Gold, conform standardului internaţional LEED for Existing Buildings: Operations and Maintenance,...
;