Tag Archives: Music Camp

Continuă înscrierile pentru cea de-a VII-a ediţie a Music Camp

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi anunţă organizarea celei de-a VII-a ediţii a taberei de muzică pentru copii, Music Camp International, ce va avea loc la Iaşi în perioada 4-9 septembrie 2016. Proiectul este realizat în parteneriat cu Fundaţia Music Camp International. Pe parcursul celor 6 zile ale taberei, copiii vor participa la cursuri de instrumente şi vor pătrunde în tainele cântului coral alături de Preşedintele Fundaţiei Music Camp International,...

Tabără de muzică pentru elevi, la Iași

Încet, cu paşi mărunţi, iată că vacanţa de vară se apropie de sfârşit….dar, spre bucuria copiilor iubitori de muzică, aceasta nu se sfârşeşte oricum, ci cu o nouă ediţie a Taberei internaționale de muzică – Music Camp. Anul acesta, la cursurile programate în cadrul taberei s-au înscris aproximativ 400 de elevi din 25 de unităţi şcolare ale municipiului Iaşi. Tabăra a debutat duminică, 31 august, urmând să se încheie vineri, 5 septembrie,...

Sărbătoarea muzicii “Music Camp”, din nou la Iaşi

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi organizează în intervalul 2–7 septembrie a treia ediţie a taberei de muzică vocală şi instrumentală “Music Camp” 2012, în cadrul căreia elevii ieşeni participă la un program susţinut de educaţie muzicală. La manifestare, care este organizată de IŞJ Iaşi în parteneriat cu Music Camp International, s-au înscris în acest an 600 de elevi ieşeni din 26 de unităţi şcolare. Aceştia vor participa la...
;