Tag Archives: Primăria Iaşi

Eduard Boz (PNL): ”PSD face presiuni asupra salariaților din Primărie, pentru a vota cu Victor Ponta”

ACL acuză PSD că face presiuni asupra angajaților din cadrul regiilor, serviciilor și direcțiilor din cadrul Primăriei municipiului Iași, pentru ca aceștia și familiile lor să dea votul,  în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie, candidatului Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta. Într-o conferință de presă, care a avut loc luni, 10 noiembrie, Eduard Boz, liderul consilierilor județeni PNL, a afirmat că, potrivit informațiilor...

Ieșenii, așteptați la ”Piramida lui Dubeț”, pentru a-și ridica tichetele sociale

Peste 20.000 de ieșeni au intrat, până acum, în posesia tichetelor sociale, eliberate de Primărie, din totalul celor 31.000, care au depus dosare în acest sens. Potrivit reprezentanților Direcției de Asistență Comunitară (DAC), începând cu data de 10 noiembrie, beneficiarii care nu și-au ridicat încă tichetele sociale o vor putea face direct de la sediul DAC (”Piramida lui Dubeț”), din Șoseaua Națională nr. 43, de luni până vineri, în intervalul...

Primăria scoate la licitație mai multe zeci de locuri de parcare de reședință

În această lună, Primăria va organiza mai multe licitații cu strigare, în vederea închirierii unor locuri de parcare de reședință, prima dintre acestea fiind programată pe 13 noiembrie, de la ora 14.00, destinată închirierii a trei locuri de parcare cu nr. 8, 16 şi 17, situate în b-dul Dacia nr. 4, imobilele cu drept de participare la licitaţie fiind blocurile: SA2, SA3, SA4, SA5, SA6, 263. Data limită pentru depunerea dosarelor este 12 noiembrie, ora...

Două investiții majore în educație, finalizate de municipalitatea ieșeană

Primarul Gheorghe Nichita a participat la inaugurarea unor lucrări de reabilitare şi modernizare, efectuate la două dintre cele mai importante instituții de învățământ preuniversitar din municipiu, în cadrul unui proiect finanțat de la bugetul local. Este vorba de lucrările de reabilitare termică a Şcolii Sanitare Postliceale ”Grigore Ghica Vodă”, în baza unui contract în valoare de 532.000 de lei şi, respectiv, reparaţii capitale (înlocuirea...

Peste 4.500 de dosare pentru plata ajutorului de încălzire, depuse în luna octombrie, la Iași

În luna octombrie, la Direcția de Asistență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași au fost depuse peste 4.500 de cereri în vederea primirii ajutorului de căldură pentru sezonul rece 2014-2015, cele mai multe dintre acestea de către locatarii a căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. ”Este important de știut că, pentru a putea primi ajutorul de încălzire și pe luna noiembrie, ieșenii trebuie să depună...

La Iași, tinerii nu se înghesuie să-și cumpere locuințele ANL, în care stau cu chirie

Deși prețurile au scăzut semnificativ, iar condițiile de creditare s-au îmbunătățit, până acum, doar 50 de familii de tineri au depus cereri în vederea cumpărării locuințelor ANL în care stau cu chirie, în condițiile în care, la Iași, acest fond locativ se ridică, în prezent, la circa 750 de apartamente. Chiar dacă prețul unui metru pătrat pentru o locuință ANL pentru tineri este, în prezent, chiar și de trei ori mai mic decât cel al pieței,...

Primăria a finalizat un nou proiect cu finanțare europeană

Primăria a finalizat proiectul cu finanţare europeană privind ”Creşterea accesibilităţii spre zona centrală economică şi comercială a Polului de Creştere Iaşi, care includea modernizarea mai multor străzi din zona centrală, precum și reabilitarea unor parcări. Concret, în cadrul acestui proiect au fost modernizate complet 11 străzi (strada Costache Negri, strada şi stradela Bărboi, strada Armeană, strada Sf. Sava, strada Agatha Bârsescu, strada...

Au început lucrările de modernizare a Pasajului subteran din Piața Unirii

În această săptămână au debutat la Iași lucrările în cadrul proiectului “Regenerare urbană Zona Lăpușneanu – Piața Unirii”. Care face parte din Planul Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Creştere Iaşi, finanțat prin Programul  Operațional Regional (POR) 2007 – 2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării  durabile a orașelor – poli urbani de creștere. Proiectul, în valoare de 13,6 milioane de lei, din care 13,1...

Parc industrial la Iași, realizat pe platforma de la FORTUS

Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat miercuri, 29 octombrie, cu unanimitate de voturi, preluarea unor active din cadrul SC FORTUS SA, în contul datoriilor pe care această unitate le are către bugetul local și construirea în zona respectivă a unui parc industrial. Este vorba despre 11 active, în suprafață de 131.040 metri pătrați, și de terenul aferent acestora, de circa 30 de hectare, toate în contul datoriilor în...

Un nou proiect cu fonduri europene, implementat de Direcția de Asistență Comunitară Iași

Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei derulează, în perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, proiectul “VAST – Vulnerabil, dar Activ Social ca Tine”. Proiectul, cu un buget de 6,36 milioane de lei, este implementat în parteneriat cu Asociaţia ”Surâsul Albastru” Iaşi, SC ”Laconseil” SRL, Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) Botoşani şi SC ”HR Specialists” SRL Voluntari. Obiectivul general al proiectului...
;