5:47 pm - Thursday December 12, 2019

Tag Archives: program

Programul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) Iaşi

Miercuri, 4 octombrie, debutează la Iaşi cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internațional de Literatură şi Traducere (FILIT), eveniment care în acest an va reuni cunoscuți scriitori din țară și din străinătate în cadrul unor evenimente deschise publicului larg. Printre inivitații ediţie din acest an a FILIT se regăsesc Svetlana Aleksievici și Gao Xingjian(laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură), Jeff Lindsay, Jim Crace, Jonathan Coe etc.,...

Programul ediţiei din acest an a “Sărbătorilor Iaşilor”, aprobat de CLM

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat vineri, 29 septembrie, bugetul şi programul “Sărbătorilor Iaşilor”, eveniment ajuns în acest an la cea de-a XXVI-a ediţie. Proiectul de hotărâre privind bugetul şi organizarea ediţiei din acest an a “Sărbătorilor Iaşilor” a fost aprobat cu voturile consilierilor PSD, ALDE şi PMP, în timp ce reprezentanţii PNL au votat împotriva acestui proiect. Bugetul...

Un nou proiect educaţional la Iaşi: Clubul de jurnalism pentru copii şi adolescenţi

Începând de sâmbătă, 30 septembrie, Iașiul se va îmbăgăți cu un nou proiect educațional. Este vorba despre “Clubul de jurnalism pentru copii și adolescenți”, care va avea loc începând cu ora 10.00 la Muzeul „Vasile Pogor”. Parte a programelor „Şcoala de Comunicare şi Atitudine” şi “Școala Voinicilor”, lansate în anul 2015, “Clubul de jurnalism” îşi propune familiarizarea elevilor cu domeniului ziaristicii,...

Spectacolele de succes „Peter Pan” și „Atenție, aterizăm!” ale Ateneului din Iaşi, prezentate în premieră în oraşele Moldovei

Luni, 21 august, va începe turneul „Ateneul ieșean în orașele Moldovei”, un proiect conturat în această vară, a cărui idee a apărut în urma reacțiilor extrem de pozitive pe care le-a primit proiectul „Ateneu în oraș”. Peste 5.000 de persoane au participat la spectacolele pe care echipa Ateneului le-a susținut în diverse locații-simbol ale Iașului, confirmând astfel preferința publicului pentru spectacole în aer liber. Producțiile de succes...

Programul municipalității ieșene în perioada 14 – 19 august

Conform prevederilor legale, zilele de luni și marți, 14 şi, respectiv, 15 august, sunt declarate zile libere. În acest context activitatea Primăriei Municipiului Iași și a direcțiilor și societăților comerciale subordonate va suferi unele modificări. Astfel, angajații Primăriei Municipiului Iași, inclusiv ai Direcției Economice și Finanțe Publice Locale și ai centrelor de cartier, nu vor lucra în primele două zile ale săptămânii viitoare, însă...

Program bogat la Ateneu în luna august

Pirați, comori fermecate și  copii fericiți în Sala Mare, comedie și personaje de poveste pe Terasa Acoperiș, suspans și scurt metraje în Sala Mică și o conferință spirituală în Grădina de Vară, acestea sunt propunerile culturale ale stagiunii de vară de la  Ateneul ieșean în luna august. Iată, în continuare, programul spectacolelor de la Ateneu în luna lui gustar: * „Comoara piraților”, spectacol de teatru pentru copii, susţinut de trupa...

ASA Târgu Mureş – Ştiinţa Miroslava, în prima etapă a Ligii a II-a

La baza sportivă a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) de la Mogoşoaia a avut loc marţi, 25 iulie, tragerea la sorţi pentru stabilirea programului competiţional a Ligii a II-a, sezonul 2017/2018, care va debuta pe data de 5 august. Prezent la întâlnire, preşedintele Ştiinţei Miroslava, Daniel Acatrinei, a cerut membrilor FRF ca formaţia pe care o reprezintă, care urmează să dispute meciurile considerate “acasă” pe Stadionul “Emil Alexandrescu”...

CSM Politehnica Iaşi deschide “balul” ediţiei 2017-2018 a Ligii 1

La sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a avut loc vineri, 7 iulie, stabilirea “ţintarului” ediţiei 2017-2018 a Ligii 1. În urma tragerii la sorţi, CSM Politehnica Iaşi va întâlni, în prima etapă, vineri, 14 iulie, la Drobeta Turnu Severin, pe CS Universitatea Craiova. Iată, în continaure, programul complet al turului Ligii 1 de fotbal (ediţia 2017-2018): Etapa I   Vineri 14 iulie: CS U Craiova – Poli Iași, ora 21:00 Sâmbătă...

Școală de vară UAIC pentru elevii care aparțin grupurilor dezavantajate socio-economic

În perioada 10-24 iulie, Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează  Școala de vară  „Hai la facultate! Să descoperim împreună vara universitară la Cuza! – VINOlaUAIC!”,  dedicată unui număr de 50 elevi din clasele terminale de la liceele cu performanțe scăzute din țară, care aparțin unor...

Programul creşelor din municipiul Iaşi pe perioada verii

Creşele din Iaşi vor fi deschise pe perioada verii prin rotaţie, astfel încât părinții să aibă posibilitatea de a-și lăsa copiii în unități specializate. Iată programul definitivat de Direcția Creșe din subordinea Primăriei Municipiului Iași: Unitate Denumirea Perioada de închidere Creşa nr. 1 Universul copiilor 17 iulie – 4 septembrie Creşa nr. 2 Curcubeul veseliei 17 iulie – 4 septembrie Creşa nr. 6 Clopoţelul...
;