Tag Archives: program

Farmacia Dona din str. Vasile Lupu va avea program non-stop pe 15 august

Luni, 15 august, cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, farmacia DONA, din strada Vasile Lupu nr. 82 A va funcţiona cu program non-stop. Astfel, ieşenii vor avea acces 24 de ore din 24 la un portofoliu diversificat de medicamente şi produse destinate sănătăţii, precum şi la consiliere de specialitate oferită de echipa de farmacişti DONA. ”Profesia de farmacist presupune, în primul rând, o mare responsabilitate faţă de pacient şi de comunitate....

Program special de lucru cu publicul, începând din luna august, la Biroul Acte Speciale din cadrul DLEP

Începând de luni, 1 august, programul cu publicul al Biroului Acte Speciale – Transcrieri din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași va suferiri o serie de modificări, după cum urmează: luni, între orele 8.30 – 12.30 și marți, între orele 12.30 – 16.30. Potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Iași, programul de lucru pentru cetățenii români este: miercuri, între orele 8.30 – 12.30, joi, între orele 13.30...

Proiectul Spitalului Regional de Urgențe de la Iași a fost preluat de Ministerul Fondurilor Europene

Proiectul privind construcția Spitalului Regional de Urgențe (SRU) de la Iași a fost preluat de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin Programul de Infrastructură Mare, în vederea atragerii într-un ritm mult mai susținut a fondurilor europene necesare în vederea finalizării într-un timp cât mai scurt a acestei investiții. În acest sens, la nivelul MFE a fost selectată o firmă care urmează să realizeze studiul de fezabilitate al acestui proiect,...

Programul evenimentelor FIE pentru vineri, 27 mai

Programul evenimentelor FIE pentru vineri, 27 mai ora 17.00: Recital extraordinar de poezie susținut de Marilia Garcia, Serghei Biliucov, Ileana Mălăncioiu, Leo Butnaru (Turnul Golia) ora 17.00: Marșul Absolvenților (studenții pleacă din campusuri, se întâlnesc la Casa de Cultură a Studenților apoi se deplasează spre stradion) ora 20.00: Concert DJ Antoine, Delia Matache & Mihail Sandu (Stadionul „Emil Alexandrescu” Iași) * Raliul Cultural...

Cele mai importante evenimente FIE, programate marți, 24 mai

Cele mai importante evenimente FIE, programate marți, 24 mai   ora 17:00: Simpozion Internațional „Educație prin șah”. Invitat special: Anatoli Karpov (Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași – Aula ”Gh. Asachi”) ora 20.00: Spectacol Gala Extraordinară de Operă (în fața Palatului Culturii)   Evenimente organizate marți, 24 mai, de către Universitatea de Arte ”George Enescu” în cadrul FIE Iași 2016   VERNISAJUL EXPOZIȚIEI...

Cele mai importante evenimente FIE Iași 2016 programate luni, 23 mai

* Festivalul Internațional „Poezia la Iași” (22 – 29 mai 2016) Recitaluri extraordinare de poezie : ora 9:00, Parcul Copou: „Sub aripa lui Eminescu”, recital extraordinar de poezie a poeților invitați la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional „Poezia la Iași” ora 13.00, Sala Voievozilor, Palatul Culturii Iași: „Poezia Semnului”, recital extraordinar de poezie susținut de scriitori chinezi ora 18.00, Sala Voievozilor, Palatul...

Programul Festivalului Internațional al Educației (FIE) Iași – ediția 2016

Întruniți joi, 12 mai, în ședință extraordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat cu unanimitate de voturi bugetul ediției din acest an a Festivalului Internațional Educației (FIE), în valoare de 2,2 milioane de lei, și programul acțiunilor incluse în cadrul acestei manifestări.  Potrivit primarului interimar Mihai Chirica, Festivalul Internațional al Educației (FIE), manifestare care se va desfășura în acest an în perioada 12 mai – 10 iunie,...

Cafenelele, caruselul şi trambulinele pentru copii din Palas, deschise în prima zi de Paşte

Ansamblul Palas şi Iulius Mall Iaşi le vin în întâmpinare cu un program special celor care se pregătesc de Sărbătorile Pascale. Astfel, clienţii se pot bucura de sesiuni prelungite de cumpărături şi îşi pot petrece minivacanţa, relaxându-se la cafenele sau în spaţiile de distracţie. Sâmbătă, 30 aprilie 2016, magazinele din Palas, cafenelele, restaurantele, caruselul şi trambulinele îi aşteaptă pe clienţi până la ora 18.00. Duminică, în...

Iașul, gazda ediției din acest an a Parkour National Jam

În perioada 23-24 aprilie, Iaşiul devine locul de întâlnire pentru practicanții de parkour şi freerunning din România, Germania și Franța, cu ocazia celui mai mare eveniment de acest gen din țară – Parkour National Jam 2016. Aflat la cea de-a 12 ediție, evenimentul va aduna pasionați și practicanți ai acestui sport urban din ţară dar şi din străinătate, care vor răspunde provocării de a depăşi obstacolele urbane pe care oraşul Iaşi le are...

Spectacolele lunii aprilie ale Operei Naționale Române Iași

Astăzi, 21 martie 2016, au fost puse în vânzare biletele pentru spectacolele lunii aprilie ale Operei Naționale Române Iași. Biletele se pot achiziționa atât de la Agenția Operei (tel. 0332.888.448 – foaier / program: luni – vineri intre 10.00-17.00, sâmbătă 10.00–13.00  ), cât și online pe site-ul O.N.R.I. (www.operaiasi.ro/evenimente). Detalii privind distribuţiile se vor afişa în cursul acestei săptămânii. Atașat găsiți întregul...
;