Tag Archives: receptie

Repetiţii pentru Ziua Naţională a Românei, organizate la Iaşi

Marţi, 29 noiembrie, între orele 12.00 – 14.00, circulaţia autovehiculelor în zona centrală a municipiului Iaşi va fi suspendată, ca urmare a repetiţiilor generale efectuate de militarii Garnizoanei Iaşi în vederea aniversării Zilei Naţionale a României. După cum a anunţat primarul Mihai Chirica, zona care va fi închisă circulaţiei auto va viza str. Arcu. “Împreună cu Poliţia, Poliţia Rutieră şi Poliţia Locală vor fi stabilite toate...

În premieră, în acest an, de 1 Decembrie, Primăria va acorda Premiul “Marii Unirii”

În acest an, Ziua Naţională a României va fi marcată la Iaşi printr-o serie de evenimente specifice, care vor debuta începând cu ora 10.00 în Piaţa Unriii, printr-un concert de muzică populară susţinut de artişti şi ansambluri folclorice locale, precum şi din ţară, Republica Moldova şi Ucraina. “Manifestările oficiale vor începe la ora 11.00, cu un Te Deum, urmat de un ceremonial religios, discursurile oficialităţilor, depuneri de coroane...

Măsuri pentru remedierea deficienţelor apărute în urma lucrărilor de modernizare a drumurilor din judeţ

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a dispus joi, 27 octombrie, înlocuirea dirigintelui de şantier care conduce lucrările de modernizare a DJ 208 I, urmând ca în cel mai scurt timp serviciul de dirigenţie să fie scos la licitaţie. “Preocuparea şi disponibilitatea de a merge zilnic pe şantier ale unui diriginte extern sunt factori esenţiali pentru execuţia unor lucrări de calitate. În perioada imediat următoare vom organiza...

Iluminat public modern pentru locuitorii din zona Grădinari

Primarul Mihai Chirica a participat luni, 18 iulie, la recepția lucrărilor de modernizare prin extindere a iluminatului public din zona Grădinari. Lucrările au fost executate de societatea Electroaxa SRL din Suceava, iar valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la 277.800 de lei, inclusiv TVA. Lucrările au durat circa trei luni și au constat în montarea a 33 de stâlpi de iluminat de tip solar cu panouri fotovoltaice. Stâlpii au o înălțime de șase metri...

Iașul, primul județ din țară în care va fi implementat managementul integrat al deșeurilor menajere

În prezența autorităților locale, a proiectantului, constructorului și furnizorului principal de utilaje, joi, 30 iunie, în comuna Țuțora a avut loc recepția primei etape din cadrul proiectului “Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Iaşi”. Cu această ocazie au fost recepționate stația de sortare a deșeurilor menajere, stația de compostare a deșeurilor menajere, stația de tratare mecano-biologică, precum și subcompartimentului...

Alte două noi investiții în educație, inaugurate la Iași

În prezența autorităților locale și a conducerii Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), miercuri, 12 noiembrie, va avea loc recepția a două noi investiții realizate în unitățile de învățământ din municipiu. Prima dintre acestea, respectiv  inaugurarea Corpului de artă plastică (reabilitare, etapa I) din cadrul Colegiului Național de Artă ”Octav Băncilă”, este programată începând cu ora 10.00, urmând ca de la ora 11.00 să aibă loc...

Lucrări de amploare la Aeroportul Iaşi

Traficul pe Aeroportul Internațional Iași a fost restricţionat până miercuri, 20 august, pentru a se construi calea de rulare de la pista nouă la platforma de îmbarcare-debarcare, traversând pista veche. “Este un moment unic. Practic, în cinci zile, construim aproape 280 metri de pistă, profilul căii de rulare fiind identic cu cel al pistei propriu-zise, ceea ce este un lucru inedit în domeniul construcţiilor în România. Se lucrează 24 din 24 ore....

Pasajul de la Fundație, pregătit pentru finisaje

Lucrările de construcţie a pasajului subteran din ”Piaţa Eminescu” se apropie de final, după ce săptămâna trecută a fost turnat stratul de beton pe care urmează să fie aşternut asfaltul. În acelaşi timp, tot săptămâna trecută a început şi eliberarea pasajului în partea dinspre Păcurari, pentru pregătirea terenului în vederea executării lucrărilor de finisaj a traseului subteran. ”S-a turnat beton pe parcursul întregii săptămâni în...
;