Tag Archives: restrictii de circulatie

Restricții de circulație pe strada Anton Crihan timp de trei zile

Municipalitatea ieșeană anunță că în perioada 8 – 10 iulie, între orele 8:00 – 18:00, vor fi impuse restricții de circulație pe strada Anton Crihan. Măsura este luată ca urmare a lucrărilor de ridicare la cotă a capacelor de canal de pe artera menționată.  Lucrările vor fi efectuate de SC Citadin SA, în funcție de condițiile meteorologice. Concret, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe traseul cuprins între strada Cerna...

Reparații și restricții de circulație pe Calea Galata

Vineri, 5 iulie, și sâmbătă, 6 iulie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe Calea Galata, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Cerna – strada Pantelimon-Halipa și strada Vasile A. Urechia, informează, prin intermediul unui comunicat, Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iaşi. Potrivit documentului, în perioada menționată, traficul rutier pe această stradă...

Restricţii de circulaţie cu prilejul Festivalului Iei – RomanIA Autentică

Cea de-a III-a ediție a Festivalul Iei – RomânIA Autentică, organizată duminică, 23 iunie, în Piața Palatului Culturii și pe pietonalul Ștefan cel Mare, va genera o serie de restricții de circulație pe străzile din centrul oraşului, care au fost aprobate de membrii Comisiei de Circulație a Municipiului, în şedinţa desfăşurată în această săptămână. Astfel, circulația rutieră va fi restricționată / închisă, în funcție de necesități,...

Reparații și restricții de circulație pe Pasajul „Octav Băncilă”

Începând de vineri, 14 iunie, de la ora 22.00, şi până în dimineața zilei de duminică, 16 iunie, echipele SC Conest SA vor face reparații pe Pasajul „Octav Băncilă”. În această perioadă traficul rutier pe pasaj va fi închis, iar conducătorii auto sunt rugați să folosească alte rute, anunţă Primăria Municipiului Iaşi, într-un comunicat de presă.

Continuă reparațiile și restricțiile de circulație pe strada Otilia Cazimir

Până sâmbătă, 15 iunie, între orele 8.00 și 17.00, echipele SC Citadin SA vor continua să facă reparații, în funcție de condițiile meteorologice, la carosabilul și bordurile de pe strada Otilia Cazimir, între intersecția cu strada Zmeu și intersecția cu strada Elena Doamna, informează într-un comunicat Biroul de presă al Primăriei. În perioada menționată traficul rutier pe această stradă va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe...

Măsuri organizatorice pentru vizita Sanctității Sale Papa Francisc la Iași

Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc la Iaşi este organizată de Administraţia Prezidenţială, Episcopia Romano – Catolică şi partenerii locali, Dieceza de Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi. Programul călătoriei apostolice pe care Papa Francisc o va face în România a fost detaliat pe 25 martie într-un comunicat de presă emis de Vatican. După ceremoniile care vor avea loc la Bucureşti şi Şumuleu – Ciuc, Sanctitatea Sa este aşteptat la Iaşi...

Primăria începe montarea lămpilor solare pe șoseaua Păcurari

Miercuri, 29 mai, între orele 9.00 și 17.00, echipele SC Citadin SA vor monta lămpi solare pe axul șoselei Păcurari, între Rond Păcurari și zona Popas Păcurari, motiv pentru care circulația rutieră în zona respectivă va fi restricționată temporar, informează Biroul de presă al Primăriei, într-un comunicat. Potrivit documentului, în timpul lucrărilor va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului...

Reparații și restricții de circulație în Pasajul “Mihai Eminescu”

În noaptea de luni, 27 mai, spre marți, 28 mai, între orele 22.00 și 6.00, echipele SC Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, în Pasajul “Mihai Eminescu”, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei. Potrivit documentului, în perioada menționată traficul rutier prin pasaj va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe rutele speciale. În timpul lucrărilor va fi asigurat accesul mașinilor de...

Restricţii de circulaţie, vineri, pe principalele străzi din municipiu, cu ocazia Marșului Absolvenților

Vineri, 24 mai, Primăria Municipiului Iași va organiza o nouă ediție a Marșului Absolvenților, eveniment inclus în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Internațional al Educației (FIE). Ca în fiecare an, marșul va fi punctul central al Festivalului Internațional al Educației, eveniment devenit tradiţie pentru studenţii care încheie studiile la universitățile din Iaşi. După Marşul Absolvenţilor şi discursurile oficiale, în jurul orei...

Reparații și restricții de circulație pe străzile Mihai Eminescu și Rece

În noaptea de joi, 23 mai, spre vineri, 24 mai, între orele 20.00 și 6.00, echipele SC Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, la carosabilul și bordurile de pe străzile Mihai Eminescu și Rece. În perioada menționată, traficul rutier pe aceste străzi va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe rute speciale, informează Biroul de presă al Primăriei, într-un comunicat. Potrivit aceleiaşi surse, în timpul lucrărilor...
;