Tag Archives: UMF Iasi

UMF Iași găzduiește cea de-a patra ediție a Conferinței Naționale a Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România

Decanii Facultăților de Medicină din cadrul Universităților de Medicină și Farmacie din România se vor întâlni în perioada 15-17 noiembrie, la Iași, pentru a discuta în legătură cu responsabilitatea socială a învățământului medical românesc, cu ocazia celei de-a patra Conferințe Naționale a Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România (ADFMR). La eveniment, care se va desfășura la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore...

Ambasadorul Franței în România, Excelența Sa Philippe Gustin, oaspete al UMF Iași

Aflat în vizită la Iași, ambasadorul Franței în România, Excelența Sa Philippe Gustin, s-a întâlnit marți, 12 noiembrie, în Aula Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa”, cu studenții francezi din cadrul acestei instituții de învățământ superior. Cu această ocazie, diplomatul s-a arătat încântat de faptul că nivelul studiilor de care beneficiază studenții francezi de la UMF sunt la cel mai înalt nivel cu putință....

Proiect de formare profesională în domeniul urgențelor medicale, finalizat de UMF Iași

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași pregătește finalizarea   proiectului ”Formarea profesională în domeniul urgenţei medicale şi promovarea utilizării noilor tehnologii pentru personalul din sectorul sănătăţii”, în cadrul Programului  Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013; Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”; Domeniul major de intervenţie...

Amfiteatre reabilitate, inaugurate la Spitalul pentru Copii “Sfânta Maria”

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a rectorului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa”,  și a managerului Spitalului pentru Copii “Sfânta Maria”, la Iași a avut loc luni, 4 noiembrie, inaugurarea oficială a două amfiteatre din cadrul Spitalului pentru Copii ”Sfânta Maria”, care au fost complet renovate și dotate cu fonduri în valoare de 80.000 euro, puse...

Durerea orofacială, tema ediției din acest an a celui de-al doilea Congres Național de Durere, organizat la Iași

În fiecare an, Asociația Internațională pentru Studiul Durerii (IASP) aduce în atenția publicului și a specialiștilor unul dintre aspectele legate de durerea cronică și implicațiile acesteia la nivel global.  Tema pentru perioada octombrie 2013-octombrie 2014 este „Anul Mondial de Luptă Împotriva Durerii Orofaciale” și va fi lansată la nivel internațional în data de 21 octombrie. Subscriindu-se acestei teme Asociația de Algeziologie din România,...

Alteța Sa Prințesa Muna Al-Hussein a Iordaniei se va întâlni cu primarul Iașiului, Gheorghe Nichita

Aflată, în perioada 12-15 iunie, la Iași, la invitația Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T.Popa”, Alteța Sa Prințesa Muna Al-Hussein a Iordaniei va avea vineri, 14 iunie, la ora 11.00, la Palatul Roznovanu, o întâlnire protocolară cu primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita. După cum informează Biroul de presă al Primăriei municipiului Iași, Prințesa Muna Al-Hussein (născută Antoinette Avril Gardiner 25 aprilie 1941) este mama...

Iașul va găzdui Conferința națională pe tema pacienților bolnavi de Parkinson

Asociația de luptă împotriva bolii Parkinson și compania de comunicare medicală Houston NPA organizează, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T.Popa” Iași, cea de-a treia ediție a conferinței „Abordarea integrată a bolii Parkinson în echipa medic-pacient-farmacist”. Manifestarea va avea loc la Iași, în amfiteatrul Institutului de Medicină Legală, în perioada 4-5 iulie 2013. Potrivit organizatorilor, evenimentul se adresează...

O nouă ediție a ”Zilei profilaxiei moldave în medicina dentară”

Asociaţia Dentara Română pentru Educaţie şi Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF ”Gr.T.Popa” Iaşi, în parteneriat cu firmele ce promovează, în Moldova, produse de profilaxie pentru prevenirea patologiei orale şi instalării complicaţiilor, organizează și în acest an ,,Ziua profilaxiei moldave în medicina dentară”. Evenimentul, care va avea ca temă „Dreptul la Sanatate Orală şi generală – condiţie esenţială a societăţii...

Iașul găzduiește cea de-a 49-a ediție a Reuniunii Anuale a Oftalmologilor din România

În perioada 23- 25 mai, la Iași are loc reuniunea anuală a oftalmologilor, la Centrul de Conferințe ”Providența”.  Reuniunea Anuală a Oftalmologilor, aflată la cea de-a 49-a ediție, a fost fondată de către Prof. P. Vancea, alături de Prof. Dr. Paul Cernea, Dr. Alexandru Radian și Dr. Marius Micșa în urmă cu 66 de ani.  Primele 31 de ediții s-au desfășurat la Piatra Neamț, urmând ca din 1995 să se mute la Iași.  Reuniunea Anuală a Oftalmologilor...

”Ziua prevenției cardiovasculare” în Parcul Copou

Societatea Română de Cardiologie – Grupul de Lucru de Cardiologie Preventivă, împreună cu Romanian Athletic CardioClub, Primăria municipiului Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Societatea Studenților Mediciniști Iași, Fundația ” Hipocrat” – Centrul de readaptare sportivă pentru cardiaci – Iași și Club Moving Iași, organizează sâmbătă, 11 mai, în parcul Copou “Ziua Prevenției Cardiovasculare...
;