Author Archives: admin_

Lansarea volumului Maladii postcomuniste, autor Daniel Șandru

Joi, 9 mai 2019, începând cu ora 18.00, la Librăria Cărturești din Palas Mall, va avea loc lansarea volumului Maladii postcomuniste, sub semnătura lui Daniel Șandru și publicat de Editura Junimea din Iași. Volumul va fi prezentat de scriitorul Radu Vancu, de politologul Lucian Dîrdală și de criticul literar Bogdan Crețu, evenimentul de lansare fiind moderat de scriitorul Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea. „Relativist sub raport ideologic, Șandru...

Asociaţiile civice îi cer lui Liviu Dragnea să renunţe la mitingul PSD de la Iaşi

Asociațiile Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei şi Împreună pentru A8 au transmis marţi o scrisoare deschisă preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în care-i solicită anularea mitingului electoral programat joi, 9 mai, în Piaţa Unirii din Iaşi. În document, reprezerntanţii celor două organizaţii neguvernamentale  subliniază că organizarea unei astfel de manifestaţii electorale în ziua de 9 Mai, când la Sibiu este programat summit-ul şefilor de stat...

Simpozionul Judeţean “Experienţe Didactice”, locul unde se întâlnesc actuali şi viitori dascăli ieşeni de la catedră

Aproximativ 50 de cadre didactice din judeţul Iaşi participă vineri, 10 mai 2019, la Simpozionul Judeţean “Experienţe Didactice” organizat la Şcoala “Carol I” din Iaşi. Vineri, 10 mai 2019, Şcoala Primară ”Carol I” din Iaşi va fi gazda unui eveniment şcolar  deosebit. Aproximativ 50 de cadre didactice din judeţul Iaşi vor participa la cea de-a II-a ediţie a Simpozionului Judeţean “Experienţe Didactice”. Evenimentul este organizat de...

500 de elevi și profesori pasionați de matematică, din 8 țări, și-au dat întâlnire la IAȘI !

În perioada 10-12 mai 2019, Iașul are privilegiul de a găzdui Congresul MATh.en.Jeans, eveniment de anvergură internațională, unic în România, care va reuni peste 500 de specialiști, profesori, elevi de liceu cu performanțe înalte în domeniul matematicii. Festivitatea de deschidere a congresului organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași și de Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, cu susținerea Primăriei...

Antreprenori de pe băncile școlii

Miercuri, 9 mai 2019, începând cu ora 13.00, în sala de festivități a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași va avea loc deschiderea proiectului antreprenorial „Construim orașul în curtea școlii”, aflat la cea de-a VI-a ediție și implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Centrul de Resurse și Asistență Educațională Iași, Fundația „Alături de Voi” România. Eveniment-concept inedit în peisajul educațional...

Activitate transnațională în cadrul Proiectului Erasmus + „Zwischen den Kulturen”, coordonat de Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași

În perioada 24 – 30 aprilie 2019 s-a desfășurat la gimnaziul „Yavuz Sultan Selim Fen Lisesi” din localitatea Șereflikoçhisar – Ankara, Turcia, cea de-a doua activitate transnațională a proiectului „Zwischen den Kulturen”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+, coordonat de prof. dr. Carmen Bulhac de la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași. La întâlnirea transnațională au participat elevi și cadre didactice...

La Iaşi a fost semnat contractul de finanţare pentru cea mai mare investiţie din Regiunea de Nord-Est

La sediul Consiliului Judeţean Iaşi a avut loc semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria”. Din partea beneficiarului, respectiv a autorităţilor locale, contractul a fost semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, iar din partea executantului lucrărilor, asocierea SC DAROCONSTRUCT SRL – SC GEPROCON SA – SC DAS SRL, SC. CONCRETE&DESIGN...

Pe 13 mai începe a doua ediție „Săptămâna Porților Deschise la UBC” Palas Iași. Înscrie-te pentru a cunoaște cele 23 de companii participante!

*23 de companii prezente în clădirile de birouri United Business Center (UBC) Palas Iași își deschid porțile pentru studenți * cinci zile de vizite în sedii, testări de programe și sesiuni interactive de informare * proiect inedit, oportunitate pentru tineri în formarea profesională  Un eveniment care, anul trecut, s-a bucurat de implicarea și aprecierea companiilor și studenților, „Săptămâna Porților Deschise la UBC” va demara,luni, pe 13...

Manifestări de comemorare a soldaţilor ucrainieni căzuţi în cel De-al Doilea Război Mondial

Primarul Mihai Chirica a participat astăzi, la Cimitirul Eternitatea, la o serie de manifestări de comemorare a soldaților ucrainieni căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. La manifestări au fost prezenți oficialităţi locale și reprezentanți din Ucraina, în frunte cu Excelența Sa Bankov Oleksandr, ambasadorul acestei ţări în România. „Există traume care nu se vindecă niciodată, chiar dacă generațiile se succed, iar vremurile se schimbă...

Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, în vizită la Primărie

Primarul Mihai Chirica a primit la sfârşitul săptămânii trecute la Palatul Roznovanu vizita Excelenței Sale Arthur Mattli, Ambasador al Confederației Elvețiene în România. Excelența Sa a fost însoțit de Roland Piton, șeful Biroului de Cooperare Elvețian, și de Marinela Ivan, responsabil cu proiecte de cooperare în cadrul Ambasadei. „Excelența Sa este la prima vizită în Municipiul Iași (fiind acreditat în funcție în luna aprilie) și s-a declarat...
;