Author Archives: admin_

Liderii PSD, huiduiţi de ieşeni în Piaţa Unirii

Câteva mii de ieşeni au participat joi, 24 ianuarie, în Piaţa Unirii, la manifestările prilejuite de aniversarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, organizate de autorităţile locale. Acestea au început cu un spectacol folcloric, urmat de un Te Deum şi discursurile autorităţilor locale şi centrale. Din partea Guvernului României, mesajul adresat ieşenilor a fost rostit de vicepremierul Viorel Ştefan. Discursul acestuia a fost întâmpinat...

Ambasadorii Unirii poposesc la Şcoala „B.P.Hasdeu” din Iaşi

Pentru marcarea solemnă şi în profund spirit românesc a celor 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, pentru reîmprospătarea în conştiinţa elevilor şi profesorilor a importanţei actului săvârşit la 24 ianuarie 1959 şi a marelui om de stat, Alexandru Ioan Cuza, despre care Mihail Kogălniceanu, spunea că “singur şi-a scris istoria sa, prin legi, prin actele cu cari a făcut el un stat, o societate, alta decât aceea ce i-a fost dată, când...

Vineri, 25 ianuarie, preșcolarii și elevii nu vor frecventa cursurile școlare

Vineri, 25 ianuarie 2019, elevii și preșcolarii din toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară vor fi liberi, conform unui ordin emis de Ministerul Educației Naționale, ca urmare a recomandărilor Ministerului Sănătății. Astfel, conform datelor raportate de Institutul Național de Sănătate Publică, în săptămâna precedentă a fost înregistrată a doua săptămână epidemică din acest sezon gripal, cu o activitate gripală cu un trend...

Poli Iaşi a încheiat stagiul de pregătire din Antalya cu o nouă înfrângere

Politehnica Iaşi a încheiat stagiul de pregătire din Antalya cu o nouă înfrângere, suferită miercuri după amiază în faţa ocupantei locului 5 în prima ligă a Macedoniei, formaţia FC Shkupi. Potrivit informaţiilor furnizate de site-ul clubului din Dealul Copoului, ieşenii au început meciul în formula: Mino Peralta – Bosoi, Mihalache, Popescu, Panţâru – Mihăescu, Chelaru – Burlacu, Zaharia, Orti – Enoh. Nici nu începuse bine meciul şi FC...

Rata şomajului în judeţul Iaşi, în uşoară scădere

La sfârșitul lunii decembrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași erau înregistrați 8.982 șomeri (din care 3.903 femei), rata șomajului fiind de 3,05%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,16%, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,11 pp. Din totalul de 8.982 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Iași, 996 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj,...

Judeţul Iaşi, sub cod galben de ninsoare

Începând de joi, 24 ianuarie, de la ora 4.00, și până vineri, 25 ianuarie, la ora 14.00, județul Iași se va afla sub incidența unui cod galben de precipitații abundente, predominant sub formă de ninsori. Potrivit meteorologilor, vor fi perioade în care va ninge local însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu rafale de 40- 45 km/h, viscolind și spulberând zăpada. La altitudini...

Iohannis: Iaşul nu merită să ajungă un oraş al investiţiilor mereu promise şi amânate

În cadrul unei ceremonii care a avut loc în această seară la Palatul Culturii, președintele României, Klaus Iohannis, a înmat priamrului Mihai Chirica copia după decretul de promulgare a legii privind declararea municipiului Iaşi drept „Capitală istorică a României”. Cu acelaşi prilej, şeful statului a dat citire decretelor de decorare a unor instituții culturale din Iași, cu prilejul zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române....

Scandal în CJ pe tema susţinerii şi dezvoltării sportului juvenil

Proiectul privind trecerea din domeniul public al comunei Ruginoasa şi administrarea Consiliului Local al comunei Ruginoasa în domeniul public al judeţului Iaşi şi administrarea Consiliului Judeţean Iaşi a terenului în suprafaţă de 1.725 de metri pătraţi, în vederea realizarii unui Centru Zonal pentru Fotbal destinat copiilor sub 14 ani, nu a întrunit numărul necesar de voturi din partea consilierilor, la şedinţa care a avut loc, astăzi, chiar la...

Obiectivele Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”, discutate la Iaşi

La sediul Primăriei municipiului Iaşi a avut loc astăzi întâlnirea membrilor Asociației „Moldova se dezvoltă”, structură asociativă care cuprinde şapte localităţi şi care are ca scop promovarea proiectelor de dezvoltare ale regiunii Moldova. La întâlnire au fost prezenţi primarii Mihai Chirica (Iași), Ion Lungu (Suceava), Ilie Boncheș (Vatra Dornei), Dragoș Chitic (Piatra Neamț) și Lucian Micu (Roman), precum și Nicolai Moroșan, viceprimarul...

577 de locuri de muncă vacante la Iaşi, în această săptămână

În perioada 23 – 30.01.2019, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie un număr de 577 de locuri de muncă vacante, din care 521 pentru persoanele cu studii medii şi 56 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în servicii (269), dintre care 61 în comerţ, 12 în hoteluri şi restaurante, şapte în transporturi şi 189 în alte activităţii...
;