Author Archives: admin_

Simpozion regional privind alternativele educaţionale, organizat de IŞJ Iaşi

Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași organizează  simpozionul regional “Provocări educaționale ale școlii contemporane. General și specific în alternativele educaționale”. Obiectivul principal al evenimentului constă în diseminarea celor mai recente contribuții teoretice și practice circumscrise alternativelor educaționale, prin reunirea practicienienilor din mediul preuniversitar, a managerilor instituțiilor de învățământ...

Donaţie de carte pentru zece şcoli gimnaziale din judeţul Iaşi

Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași susține, prin portofoliul propriu sau în calitate de partener sau colaborator, proiectele și evenimentele menite să asigure accesul nediscriminatoriu al elevilor la fenomenul cultural contemporan, ca modalitate complementară, nonformală de formare a domeniilor de competenţe-cheie, îndeosebi a competenţelor de comunicare şi a celor culturale. Un exemplu de bună practică în acest sens îl reprezintă parteneriatul,...

Nume sonore ale dermatologiei mondiale, prezente la ediţia din acest an a “Primăverii Dermatologice Ieşene”

În organizarea Asociației Dermatologilor din Moldova (ADeM) şi sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, în perioada 24-26 mai, la Iaşi are loc cea de-a VII-a ediţie a “Primăverii Dermatologice Ieșene”, manifestare de tradiţie, care în acest an reuneşte peste o mie de participanţi (specialişti, cadre didactice şi studenţi) din ţară şi din străinătate.  Ediţia din acest an îi are ca preşedinţi...

Persoanele cu studii gimnaziale, în topul şomerilor ieşeni

Rata şomajului înregistrat în la sfârşitul lunii aprilie în judeţul Iaşi a fost de 3,72%, cu 0,2 puncte procentuale mai mică faţă de luna precedentă. Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a ajuns la 10.766 iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de 985 persoane. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri...

Politehnica, singura universitate tehnică din România prezentă la Târgul European pentru Studii Superioare

Conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a promovat programele de studiu ale instituției de învățământ superior ieșean în cadrul Târgului educațional European Higher Education Fair – EHEF (Târgul European pentru Studii Superioare), care a avut loc în Tokyo și Osaka, în Japonia, stabilind și o serie de noi parteneriate pentru mobilități de studiu cu universitățile japoneze. Între 18 și 20 mai, delegația TUIASI,...

Primăria începe toaletarea arborilor uscați din Copou

În urma numeroaselor sesizări primite de la ieșeni, dar și a observațiilor făcute de specialiști, echipele SC Servicii Publice SA vor interveni în această perioadă în Copou pentru a toaleta sau, după caz, tăia mai mulți arbori uscați care au ajuns să pună în pericol siguranța cetățenilor, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei. Potrivit documentului, fiecare situație a fost analizată în ședința Comisiei de Ordonare...

Ambasadorul Germaniei în România, primit la Palatul Roznovanu de primarul Mihai Chirica

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, l-a primit joi, la Palatul Roznovanu, pe ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Excelența Sa Cord Meier-Klodt. La întâlnirea, care a avut loc în biroul şefului municipalităţii ieşene, au mai participat Swantje Kortemeyer, şefa Secţiei Economice şi Comerciale a Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, și viceprimarul Radu Botez. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei,...

Eveniment internațional de referință în medicina ortodontică

Având ca titlu “Excelența în ortodonție – Viziune pentru viitor”, în perioada 24-26 mai 2018 se desfășoară la Iași al II-lea congres al Asociației Balcanice pentru Specialiști în Ortodonție și al IX-lea congres al Asociației Romane pentru Excelența în Ortodonție. Lucrările au loc la Palatul Culturii din Iași, fiind susținute de personalități de renume internațional ale ortodonției, precum: Allan Thom (Marea Britanie, președinte al WFO),...

Programul cinematografului “Ateneu” în perioada 26-27 mai

Ultimul week-end al lunii mai aduce la Cinematograful “Ateneu” trei producții cinematografice despre artă, educație și prietenia adevărată. Astfel, Cu drag, Van Gogh, un film realizat din picturi, ilustrează modul în care marele artist Vincent Willem van Gogh a ajuns să-și pună capăt zilelor. Filmul a fost nominalizat la Globul de Aur și la Premiile Oscar. Pășind în lumea copiilor, vom avea parte de două animații hazlii, care ne vor învăța...

Creşterea eficienţei energetice a Spitalului Clinic de Recuperare, proiect prioritar pentru municipalitate

Municipalitatea ieşeană va implementa în perioada următoare proiectul privind îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirii în care funcţionează Spitalul Clinic de Recuperare. “Eficienţa energetică reprezintă un obiectiv prioritar al Comisiei Europene, care a fost reiterat şi în cadrul întâlnirii care a avut loc la Bacău, la începutul acestei săptămâni, la care au fost prezenţi, alături de primari ai oraşelor din România,   înalţi...
;