Author Archives: admin_
Conferință pe tema analfabetismului funcțional
Asociația „Ține de Noi” și Fundația Hanns Seidel – România, în colaborare cu Asociația Română de Literație și Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează marți, 21 noiembrie, conferința Reducerea analfabetismului funcțional. Demersuri, exemple de bună practică și propuneri de soluții.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 13 în sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”din Iași. Printre...
Mai mulţi turişti la Iaşi, în luna septembrie, faţă de anul trecut
În luna septembrie, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creștere cu 4,8%, iar înnoptările o diminuare cu 12,3%. În perioada 1.I – 30.IX..2017 comparativ cu aceeași perioadă din anul 2016 sosirile au înregistrat o creștere cu8,6%, iar înnoptările cu2,1%, durata medie a șederii fiind însă în scădere, de la 1,83 zile la 1,72...
“Ochiul cuvântului. Minipoeme în stil haiku”
Duminică, 26 noiembrie 2017, ora 11, la la Muzeul Unirii Iaşi, se va lansa volumul autoarei Georgeta Tudora – “Ochiul cuvântului. Minipoeme în stil haiku”, prezentat de scriitoarea Iulia Ralia Raclaru.
Sunt invitaţi la eveniment scriitorii Mihai Batog Bujeniţă, Vasile Fluturel, Emilian Marcu şi Horia Zilieru (membrii USR), membrii Asociaţiei “Universul Prieteniei” Iaşi, ai Asociaţiei Literare “Păstorel”, precum şi publicul ieşean...
Câinele ghid – oportunitate de independenţă pentru persoanele nevăzătoare
Fundaţia Light into Europe în colaborare cu Liceul Special „Moldova”, Tg. Frumos, organizează joi, 23 noiembrie 2017, ora 15.00 Conferinta Naţională Câinele ghid – oportunitate de independenţă pentru persoanele nevăzătoare, la Liceul MOLDOVA din Tg. Frumos.
Se vor prezenta şi dezbate, atât legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte utilizarea şi accesul câinilor ghizi în spaţiile publice, în mijloacele de transport în comun, cât şi utilitatea...
O nouă ediție IașiMUN la Colegiul „Emil Racoviță”
În zilele de 17 – 19 noiembrie, la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași s-a desfășurat a IX-a ediție a Conferinței Naționale IașiMUN, care a încheiat într-o notă de energie și entuziasm săptămâna aniversară dedicată împlinirii a 53 de ani de existență a colegiului. La ediția din acest an au participat 163 de liceeni din Iași, din țară și din Republica Moldova, iar ceremonia de deschidere s-a desfășurat în prezența domnului...
Începând de luni, în judeţul Iaşi debutează Săptămna legumelor şi fructelor donate
Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași susține prin proiectele sale voluntariatul promovat prin Strategia Națională de Acțiune Comunitară. Astfel, în acest an școlar, peste o sută de unități de învățământ din județ au aderat la programele comunitare promovate prin SNAC. Voluntariatul dezvoltă la elevi responsabilitatea, implicarea și calitățile personale în care respectul, sensibilitatea și empatia sunt valori esențiale pentru raportarea...
Copiii din satul Păun (comuna Bârnova) au o școală nouă, construită la standarde europene
Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, a fost prezentă la sfârșitul săptămânii trecute la întâlnirea cu ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, în cadrul vizitei pe care acesta a făcut-o la Şcoala Gimnazială din satul Păun (comuna Bârnova), unitate construită cu fonduri asigurate de Banca Europeană de Investiții, Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul...
Ieşenii produc surpriza în Liga 1
CSM Politehnica Iaşi a reuşit vineri seară surpriza etapei a XVIII-a a Ligii 1, după ce a învins cu scorul de 1-0 (0-0) pe liderul clasamentului, formaţia FCSB. În prezenţa unui stadion aproape plin (în tribune au luat loc circa 10.000 de spectatori), ieşenii au făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon, reuşind să depăşescă o formaţie care ne va reprezenta, după mulţi ani, din nou, în “primăvara europeană”. Elevii lui...
Marcaje rutiere pe Bdul Dimitrie Cantemir
Începând de astăzi, 17 noiembrie, se realizează marcaje rutiere pe bd. Dimitrie Cantemir. Într-o primă etapă se marchează trecerile de pietoni și se continuă cu marcajul axului longitudinal dintre benzile de circulație, pe ambele sensuri ale bulevardului. Funcție de condițiile meteorologice, într-o a doua etapă, se va trece la marcarea parcărilor longitudinale. Lucrările nu presupun închiderea circulației pe această arteră.
Contractul aferent modernizării...


