Author Archives: admin_

Întâlnire cu jandarmii ieşeni, în cadrul programului “Şcoala altfel”

La invitația cadrelor didactice, jandarmii ieșeni s-au deplasat joi la Grădinița cu Program Normal (GPN) nr. 23 din cadrul Școlii Gimnaziale “Ion Creangă”, pentru o întâlnire cu viitorii școlari, în cadrul programului “Școala altfel”. Întâlnirea a fost emoționantă pentru toți cei implicați, copiii fiind fascinați de uniforma și echipamentul jandarmilor, iar militarii fiind plăcut surprinși de copii, prin cunoștințele pe...

Prima serie a medaliilor omagiale “Ion Creangă”, decernate de Primărie

Prima serie a medaliilor omagiale “Ion Creangă 180” a fost înmânată miercuri, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, cu ocazia împlinirii pe data de 1 martie a 180 de ani de la nașterea marelui scriitor. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Iași, Muzeul Literaturii Iasi, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași și Asociațiunea ASTRA – Despărțământul „Mihail Kogălniceanu”. “Sprijinul culturii...

Innovation Labs, maratonul dedicat inovaţiei româneşti, ajunge la Iaşi

În luna martie, Innovation Labs, maratonul dedicat inovaţiei româneşti, ajunge la Iaşi. Innovation Labs, un program de pre-accelerare care aduce la un loc oameni inteligenţi, proiecte inovatoare şi minţi creative pentru a crea produsele viitorului în tehnologie, se va desfăşura la Iaşi în perioada 11-12 martie şi va prezenta câteva dintre cele mai puternice proiecte. Ieşenii sunt invitaţi să vizitele standurile propuse de organizatori, având ocazia...

Modul de formare pentru elevi în vederea creșterii eficienței resurselor regenerabile

În cadrul proiectului „Erasmus” Strategii inovatoare pentru educarea elevilor în vederea utilizării eficiente a resurselor regenerabile se desfășoară, în perioada noiembrie 2016-mai 2017, un modul de formare însumând 50 de ore, destinat unei echipe de 12 elevi ai Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu”,Iasi  prelucrând problematica specifică Strategiei „Europa  2020 – creșterea eficienței resurselor, noi metode și strategii”. Cursul...

Noutăţi pentru angajatori privind relaţiile de muncă, la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, invită angajatorii ieşeni să participe la un seminar de instruire axat pe noutăţi şi perspective privind relaţiile de muncă, precum şi securitatea şi sănătatea în muncă. Seminarul va avea loc la sediul Camerei de Comerţ pe data de 15 martie şi îi va avea ca lectori principali pe reprezentanţii I.T.M. Iaşi: Andrei George Albulescu, Inspector şef şi...

Manifestare dedicată scriitorului Ion Creangă

Miercuri, 1 martie 2017, ora 13.00, la Sala “Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, municipalitatea ieseana, alaturi de Muzeul Literaturii Iasi, Uniunea Scriitorilor din Romania – filiala Iasi si Asociatiunea ASTRA – Despartamantul “M. Kogalniceanu” organizeaza o manifestare aniversara dedicata implinirii a 180 de ani de la nasterea lui Ion Creanga. Evenimentul  va fi moderat de domnul Valentin Talpalaru, muzeograf al Muzeului Literaturii...

Iaşul, gazda Campionatului Naţional de Dans Sportiv pe Secţiuni 2017 “Carpathian”

După un an 2016 cu rezultate excepţionale, în care au obţinut nu mai puţin de trei titluri de campioni mondiali, dansatorii sportivi români sunt la numai câteva zile de primul examen major intern al anului, respectiv Campionatul Naţional de Dans Sportiv pe Secţiuni 2017 “Carpathian”, eveniment programat la sfârşitul acestei săptămâni la Sala Polivalentă din Iaşi. În organizarea clubului bucureştean Pro Swing, în colaborare cu cluburile de dans...

De Ziua Femeii, Ansamblul Palas oferă premii de răsfăț: coliere cu diamante, pantofi în tendințe și sesiuni de înfrumusețare

Primele zile de primăvară sunt dedicate femeii, în ansamblul Palas. Pentru a le sărbători pe doamne și domnișoare, îndrăgita destinație de cumpărături și relaxare a pregătit premii în ton cu marile lor pasiuni: bijuterii cu diamante, pantofi la modă, sesiuni de răsfăț și sute de alte cadouri. În acest an, ansamblul Palas sărbătorește femeia timp de opt zile. „Poartă Primăvara” este îndemnul campaniei special dedicată doamnelor și domnișoarelor,...

Simularea educațională “Deputat în Parlamentul European” la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași

Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași în colaborare cu Centrul Român de Politici Economice din București a organizat, pe data de 27 februarie 2017, simularea educațională „Deputat în Parlamentul European” în cadrul proiectului “Îmbunătățirea cunoștințelor despre Parlamentul European prin jocuri educaționale”. Proiectul a inclus câte două licee din cinci orașe din România (Oradea, Arad, Slatina, Hunedoara și Iași) și a implicat la...

Umor de Mărţişor

Sâmbătă, 4 martie 2017, ora 12, la Muzeul Memorial “Mihail Kogalniceanu” Iaşi, are loc o întâlnire cu  umorul, poezia şi muzica în cadrul evenimentului cultural “Umor de Mărţişor”. Programul evenimentului cuprinde: – lansarea volumului de fabule “Jurnal de ştiri”, al sucevencei Carmen Antoaneta Marcean, cu grafică satirică de Vasile Anghel Siminiuc şi o prefaţă semnată de scriitorul Mihai Batog Bujeniţă, volum editat sub egida...
;