Author Archives: admin_
Zilele Porților Deschise la ISUJ Iaşi
La fel ca în fiecare an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi (ISUJ) organizează “Zilele Porților Deschise”, eveniment în cadrul programului național ”Școala Altfel”. Astfel, între 27.02-31.03.2017 și 15.05-09.06.2017, între orele 09:00-15:00, copiii însoţiţi de cadre didactice sau părinţi sunt așteptați la sediul inspectoratului dar şi al subunităţilor acestuia din Iaşi, Paşcani şi Tîrgu Frumos. Precizăm...
Au fost modificate tarifele de pornire a licitaţiilor pentru închirierea spaţiilor de la TransAgropolis
Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii județeni ieşeni au aprobat vineri modificarea tarifelor de la care vor porni licitațiile pentru închirierea spațiilor de birouri și de depozitare din cadrul parcul agroindustrial TransAgropolis.
Astfel, prețul pentru închirerea spațiilor de birouri va porni de la 1.5 euro/lună/mp (fără TVA), iar cel pentru spațiile de depozitare de la 2.00 euro/lună/mp (fără TVA). Potrivit reprezentanţilor Consiliului...
Apel pentru diminuarea efectelor negative create de poluarea cursurilor de apă din Iași
Având în vedere incidentele din ultimile zile, soldate cu poluarea râurilor Nicolina și Bahlui, precum și a lacului Ciric, primarul Mihai Chirica a făcut un apel la instituțiile abilitate (Apele Române, Agenția pentru Protecția Mediului și Garda de Mediu) să intervină de urgență pentru diminuarea efectelor negative asupra mediului și populației. “Primăria municipiului Iași va acorda toată asistența legală necesară tuturor instituțiilor...
Alimentarea cu gaze naturale, sistată vineri, 24 februarie, pentru consumatorii din municipiul Paşcani
Vineri, 24 februarie, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatorii de pe mai multe străzi din cartierul Lunca, municipiul Paşcani. Astfel, în vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Paşcani, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată începând cu ora 11.00 pentru consumatori de pe străzile: 1Mai, 9 Mai, Alexandru Odobescu, Aprodu Purice, C. Brîncoveanu, Dealu Spirii, Despina Doamna,...
Gală de Box dedicată copiilor cu sindromul Down
Clubul Gimbox din Iaşi va organiza, pe 1 martie, de la ora 18, la Sala Polivalentă, o Gală de Box dedicată copiilor cu sindromul Down. Evenimentul, intitulat„Facem Sindromul Knock Down”, are scop caritabil şi îşi propune o strângere de fonduri pentru familiile care nu-şi permit terapii pentru copiii lor. Iniţiativa aparţine Clubului GimBox, reprezentat de Iulian Botez, iar partener este Asociaţia „La Timp”, coordonată de Dragoş Ilici, tatăl unei...
Simboluri ale primăverii create de artiști și mărțișoare lucrate manual, în week-end, la Palas
Atelierul Artistului, târg de mărțișoare, expoziție cu vânzare de obiecte cu patina timpului, surprize pentru îndrăgostiți și recital de pian sunt propunerile sfârșitului de săptămână petrecut la Palas.
Vineri, 24 februarie 2017, ansamblul Palas marchează sărbătoarea românească a iubirii, cu surprize pentru îndrăgostiți. De Dragobete, cuplurile vor primi din partea personajelor autentic românești, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, răvașe...
Două premiere, în martie, la Opera Națională Română Iași
Opera Națională Română Iași va oferi publicului, în luna martie, două premiere, Carmina Burana și Rigoletto (30 și 31 martie 2017). Premierele spectacolului Carmina Burana vor avea loc pe 1 și 11 martie 2017, cu începere de la ora 18:30.
Biletele pentru cele două reprezentații au fost epuizate.
Regia și Coregrafia – Ioan Tugearu
Dirijor – Ciprian Teodorașcu
Scenografia – Viorica Petrovici
Dirijor Cor – Manuel Giugula
Dirijor...
Compania Iulius a ajuns la un portofoliu de spații office de peste 100.000 mp, în nouă clădiri
Recunoscut drept cel mai mare dezvoltator de proiecte mixte din România, grupul IULIUS reprezintă un investitor activ şi pe piaţa office. Astfel, după inaugurarea, în luna ianuarie, a primului imobil de birouri din ansamblul Openville Timişoara, IULIUS a ajuns la un portofoliu operaţional de peste 106.000 mp de spaţii office, în nouă clădiri clasa A, realizate sub brandul „United Business Center” (UBC).
În ultimele 12 luni, suprafaţa de birouri deţinută...
Flashmob “DANCE FOR ERASMUS”
Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iași , în calitate de beneficiar al proiectului ERASMUS +, KA2 – Les jardins de Babel / Babel’s gardens organizează un eveniment de lansare a proiectului în comunitatea ieșeană – joi, 23 februarie, la ora 19, la Palas-Atrium. Pentru a marca evenimentul, elevii liceului participă la un flashmob tematic organizat în colaborare cu Scoala de dans sportiv Dance Energy ACADEMY și Ansamblul urbanistic...


