Author Archives: admin_

O ieşeancă, aleasă în funcţia de preşedinte al Asociației Române a Profesorilor de Limba Franceză

Ieşeanca Irina Cosovanu va conduce în următorii patru ani Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză, aceasta fiind aleasă în funcţia de preşedinte al acestei organizaţii cu prilejul celei de-a IX-a ediţii a Atelierelor de formare în limba franceză, desfăşurată săptămâna trecută la Colegiul Național “Costache Negruzzi” din Iaşi. La întânire au fost prezente peste o sută de cadre didactice din întreaga ţară, membri ai...

Clubul de robotică din cadrul Şcolii Gimnaziale Valea Lupului aniversează doi ani de la înfiinţare

Începutul anului 2017 a marcat intrarea în cel de-al doilea an de activitate pentru “Roboticon”, clubul de robotică ce funcționează la Școala Gimnazială din comuna Valea Lupului, cu finanțare de la Fundația Comunitară Iași, prin Fondul “Științescu”. “Anul trecut s-a realizat inițierea elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a în construirea și programarea roboților autonomi,  asamblați într-un mini-orășel, ei participând...

CSM Politehnica Iaşi a transferat un jucător din Insulele Capului Verde

CSM Politehnica Iaşi l-a înregimentat la sfârşitul săptămânii trecute pe mijlocaşul central Stenio Santos. În vârstă de 28 de ani, Stenio Santos, originar din Insulele Capului Verde, are și cetățenie portugheză, evoluând la Feirense, în Portugalia, între 2010 şi 2014, şi în Bulgaria, la Cerno More Varna (2014-2016, interval în care a bifat 58 de meciuri şi a înscris 7 goluri) şi Botev Plovdiv, în sezonul în curs. La Botev, formaţie care ocupă...

ISUJ Iaşi recrutează voluntari

Începând de luni, 13 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului (ISUJ) Iași demarează recrutarea și înscrierea persoanelor care doresc să devină voluntari în cadrul acestei instituţii. Astfel, persoanele selectate pentru activitatea de voluntariat vor participa la programe de instruire constând în: noțiuni de bază în domeniul situațiilor de urgență, cursuri de prim ajutor, cursuri de pregătire pentru intervenţia în...

Numărul călătorilor care au tranzitat Aeroportul Iaşi s-a triplat anul trecut

Aeroportul Iaşi îşi consolidează imaginea de aeroport regional de succes, rezultatele în acest sens fiind vizibile chiar din prima lună a acestui an. Astfel, în ianuarie 2017, numărul persoanelor care au tranzitat Aeroportul Iaşi a ajuns la 76.781, în creştere cu aproape 84% faţă de perioada similară a anului 2016, când s-au înregistrat 41.805 pasageri. În plus, comparativ cu luna ianuarie 2015, cifrele din ianuarie 2017 sunt mai mult decât triple,...

Numărul de salariaţi din judeţul Iaşi, în scădere

Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31.XII.2016 a fost de 156.652 persoane, în creştere cu 6.461 persoane (+4,3%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2015 şi în scădere cu 581 persoane comparativ cu sfârşitul lunii noiembrie 2016. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în luna decembrie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 3.024 lei (+12,0% faţă de luna decembrie 2015), iar cel mediu...

În luna octombrie 2016, judeţul Iaşi a exportat mai puţin, dar a importat mai mult

În luna octombrie 2016, în judeţul Iaşi, exporturile FOB au însumat 62.754 mii euro, fiind cu 11,63% (-8257 mii euro) mai mici comparativ cu luna octombrie 2015, iar importurile CIF au însumat 72.153 mii euro, în creştere faţă de luna octombrie 2015 cu 1,4 % (+1007 mii euro). Soldul operatiunilor de comerţ internaţional în luna octombrie 2016 a fost de -9399 mii euro (-135 mii euro în octombrie 2015). Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică...

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere

În luna decembrie 2016, în judeţul Iaşi s-au eliberat 145 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creștere cu 5,8% faţă de luna anterioară şi în scădere cu 13,2% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), anul trecut, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate pe total judeţ, a fost de 2209, în creştere cu 2,2% (+48 autorizaţii) faţă...

Iaşul va avea un bust al Regelui Ferdinand

Primarul Mihai Chirica a anunţat că pregătirile pentru realizarea statuii regelui Ferdinand I, care urmează să fie amplasată la Iaşi, au început deja, odată cu aprobarea de către comisia de specialişti constituită la nivelul municipalităţii a tuturor detaliilor tehnice legată de această operă de artă. După cum a precizat edilul, costul întregii lucrări este de 369.000 de lei, cu 200.000 de lei mai puţin decât fusese prevăzut iniţial, banii provenind...

Spectacol de teatru pentru copii și târg de Valentine`s Day, în week-end, la Palas

Un sfârșit de săptămână amuzant se anunță pentru prichindei, la Palas. Cei mici vor afla povestea „Regatului Inimioarelor”, spusă de Teatrul Zbribulici. Cadouri pentru persoanele dragi sunt propunerea târgului de Valentine`s Day, iar cumpărăturile din Palas Mall sunt răsplătite cu premii. Zilele următoare sunt dedicate iubirii, în ansamblul Palas. De vineri până marți inclusiv, în perioada 10 – 14 februarie 2017, clienții vor descoperi...
;