Author Archives: admin_
CLM a aprobat valoarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2017
Întruniţi joi, 29 decembrie, în ultima şedinţă ordinară din acest an, consilierii locali ieşeni au aprobat cu unanimitate de voturi valoarea impozitelor şi taxelor locale precum şi a celorlalte sume care se fac venit la bugetul local pentru anul 2017. În cadrul acestui punct de pe ordinea de zi a întâlnirii, reprezentaţii PNL au propus introducerea unor amendamente vizând reducerea impozitului pe clădiri rezidenţiale pentru persoanele juridice de la...
Programul spectacolului de Revelion organizat la Iaşi de Primărie
Cu ocazia Revelionului, Primăria Municipiului Iași îi așteaptă pe ieșeni și pe vizitatorii orașului în Piața Palatului Culturii pentru a sărbători împreună trecerea în noul an. “Cap de afiș” al spectacolului organizat de municipalitate este în acest an formația germană Alphaville, care s-a lansat în anii ’80 și care a revenit spectaculos în ultimii ani, cu evoluții live de cea mai bună calitate. Pe lângă cei de la Alphaville,...
Trotuarele din municipiul Iaşi, reabilitate în următorii doi ani de Primărie
În următorii doi ani, municipalitatea ieşeană şi-a propus reabilitarea a peste 200.000 de metri pătraţi de trotuare, în cadrul unui program care include, de asemenea, şi înlocuirea bordurilor vechi din oraş. După cum a declarat, miercuri, 28 decembrie, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, programul, care va demara în primăvara lui 2017, este o continuare a acelui care a fost derulat în cursul acestui an şi care a constat în pavarea...
Sălile de operaţie de la Spitalul “Dr. C. I. Parhon”, modernizate cu fonduri de la bugetul local
Primăria va aloca de la bugetul local suma de 3,5 milioane de euro pentru modernizarea sălilor de operaţie şi a unităţii de Anestezie şi Terapie Internsivă (AT) din cadrul Spitalului Clinic “Dr. C. I. Parhon”, precum şi pentru lucrările de modernizare a etajelor 4 şi 5 ale Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi. Supunerea spre dezbatere şi aprobare a sumelor necesare pentru fiecare dintre aceste investiţii va avea loc joi, 29 decembrie, în...
La Iaşi va fi introdusă o taxă de promovare a turismului
Începând cu data de 1 ianuarie 2018, agenţii economici din domeniul turismului, care-şi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Iaşi, vor plăti către bugetul local o taxă specială în valoare de 0,75% din venitul anual înregistrat din activitatea de cazare. Anunţul a fost făcut miercuri, 28 decembrie, de primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă, desfăşurată la Palatul Roznovanu. “Taxa va merge într-un fond special inclus în...
Proiectul de buget al municipiului Iaşi pentru anul 2017 a intrat în dezbatere publică
Schiţa de buget al municipiului Iaşi pentru anul 2017 poate fi consultată începând de miercuri, 28 decembrie, timp de 30 de zile, de către cetăţeni, care cu această ocazie vor putea exprima propunerile privind modificarea, prin adăugarea sau eliminarea unor sume prevăzute în proiect. Ieşenii pot consulta proiectul de buget la centrele de cartier ale Primăriei, precum şi la centrul de informare pentru cetăţeni, situat în spatele sediului municipalităţii....
Un nou centru de permanenţă va funcţiona în apropierea Spitalului “Sfântul Spiridon”
Pentru evitarea supraaglomerării Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean “Sfântul Spiridon”, mai ales în perioadele reci, atunci când adresabilitatea faţă de această instituţie este una crescută, ca urmare a demersurilor facute de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, a fost înfiinţat încă un centru de permanenţă în apropierea spitalului. Potrivit reprezentanţilor DSP, acesta va...
Cadourile de Secret Santa, de la Iulius Mall Iaşi, pentru trei clienţi norocoşi: un iPhone 7, o vacanţă de vis şi mobilier în valoare de 1.600 de euro
În Ajunul Crăciunului, campania Secret Santa de la Iulius Mall Iaşi şi-a desemnat marii câştigatori. Pentru că au ales cadourile pentru cei dragi din Iulius Mall şi s-au înscris la tombola lunii decembrie, trei clienţi, selectaţi prin tragere la sorţi, au fost recompensaţi cu premii în valoare de peste 1.000 de euro fiecare.
Pe 24 decembrie, Smîntînă Ioana Alexandra, din Piatra Neamţ, a aflat că a primit din partea Iulius Mall, direct din tolba...
Primăria a preluat în administrare, pentru următorii patru ani, Parcul Ştinţific şi Tehnologic “Tehnopolis”
În conformitate cu contractul de asociere în participațiune încheiat între cele două părţi, începând din această lună, Primăria municipiului Iaşi a preluat de la Consiliul Judeţean (CJ), pentru următorii patru ani, mandatul de administrare a Parcului Ştiinţific şi Tehnologic “Tehnopolis”. Contractul este încheiat pe o perioadă de 25 de ani, începand din 2003. Parcul este acreditat ca parc ştiintific şi tehnologic de către Ministerul...
Iaşul ar putea avea, în curând, cea mai modernă sală de sport din Moldova
În perioada următoare, la Iaşi ar putea fi construită o sală ultramodernă de sport, care să găzduiască meciurile echipelor de handbal, volei şi baschet ale echipelor din întreaga zonă a Moldovei. După cum a anunţat, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, pe adresa municipalităţii ieşene a sosit recent o adresă din partea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), prin care se aduce la cunoştinţa autorităţilor locale că Guvernul...


