Author Archives: admin_
James Arthur va concerta la Iași pe 1 Decembrie
După ce nu a mai ajuns să concerteze la Iași, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, cunoscutul artist britanic James Arthur va ajunge, totuși, în capitala Moldovei, pe 1 Decembrie. Solistul va susține un concert extraordinar în Piața Palatului Culturii, începând cu ora 20.00. Anunțul a fost făcut marți, 24 noiembrie, într-o conferință de presă, susținută la Palatul Roznovanu, de primarul interimar Mihai Chirica. ”Într-adevăr, de data aceasta,...
Consilierii locali împart excedentul bugetar al municipiului Iași
Miercuri, 25 noiembrie, de la ora 13.00, consilierii locali ieșeni au fost convocați pentru o nouă ședință a Consiliului Local Municipal (CLM), pe a cărei ordine de zi sunt înscrise 28 de puncte. Printre cele mai importante dintre acestea se numără cele referitoare la împărțirea excedentului municipiului Iași în anul bugetar 2015. ”Excedentul se repartizează ăentru susținerea finanțării tituror proiectelor europene derulate în acest moment de...
Despre Iașul universitar din ultimii 20 de ani de comunism, într-un volum inedit semnat de Sorin Bocancea și Doru Tompea
Despre Iașul universitar din perioada ultimilor 20 de ani de comunism, văzut prin prisma documentelor și a mărturiilor personale ale oamenilor din interiorul sistemului. Aceasta este tema celui mai recent volum semnat de către prof. univ.dr. Sorin Bocancea și prof. univ. dr. Doru Tompea – ”Două decenii de comunism în Iașul universitar”, apărut la Editura Institutului European Iași. Lansat duminică, 22 noiembrie, într-un cadru care a stârnit rememorări...
Prima lansare a noului Opel Astra din țară a avut loc joi seară la Iași, în showroom-ul Ande Motors
Seara de joi, 19 noiembrie 2015, a fost complimentată la Iași cu prilejul de a găzdui prima lansare din țară a noului model Opel Astra K. Ande Motors a fost primul dealer din România care a prezentatmodelul premiat la nivel național și internațional, mașina-vedetă a anului 2015, în fața unui public local de prieteni și admiratori ai mărcii Opel. Ora 19.00 i-a găsit pe invitați pășind pe covorul roșu, unde au fost surprinși de regia neașteptată...
Eveniment deosebit la Muzeul Unirii din Iași
Editura Doxologia a Arhiepiscopiei Iașilor îi invită pe ieşeni la un eveniment deosebit, ce va avea loc miercuri, 25 noiembrie, la Muzeul Unirii, începând cu ora 17.30. Editura Doxologia le oferă ieșenilor o șansă unică de a-i reîntâlni pe Eugen Barbu, Constantin Ciopraga, Zoe Dumitrescu-Bușulenga sau Grigore Vieru, prin intermediul jurnalistului Grigore Ilisei și a volumului ”Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete”, apărut în vara acestui...
Zeci de mii de clienți au profitat de promoțiile de Black Weekend de la Iulius Mall Iași
La final de săptămână, zeci de mii de persoane şi-au petrecut timpul liber la IULIUS MALL IAŞI, unde au profitat de promoţii.
Black Weekend Sales a fost un eveniment mult aşteptat de public, dovadă stând traficul în creştere cu 35% faţă de un final de săptămână obişnuit. Nu doar ieşenii au venit la cumpărături la Iulius Mall. Entuziasmaţi de preţurile şi cu 70% mai mici au fost şi locuitorii din regiune, din judeţe precum Neamţ, Vaslui şi...
Recital extraordinar susținut de violonistul Remus Azoiței și pianista Mara Dobrescu la Iași
Publicul ieșean se va putea bucura pe 2 decembrie de un recital extraordinar susținut de doi artiști români recunoscuți și apreciați la nivel internațional: violonistul Remus Azoiței, reputat profesor la Academia Regală de Muzică din Marea Britanie și pianista Mara Dobrescu, stabilită la Paris și apreciată pentru interpretările sale elegante atât de critici cât și de publicul internațional. Recitalul va avea loc în Aula Magna a Bibliotecii Centrale-Universitare...
Primarii din județ, convocați marți la Prefectură
Marți, 24 noiembrie, începând cu ora 12.00, în Sala Mare a Prefecturii va avea loc o întâlnire de lucru, la care au fost convocați primarii unităților administrativ teritoriale din județul Iași, reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași (OCPI), Agenția Domeniilor Statului Iași (ADS), Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Iași (IJSU). Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituției Prefectului Județului...
Fostul vicepreședinte al CJ Iași, Victor Chirilă, reținut de procurorii DNA
Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Iași, Victor Chirilă, în prezent consilier local din partea ALDE, a fost reținut luni, 23 noiembrie, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru 24 de ore, pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual în dosarul ”Albumul”, în care este inculpat, printre alții, și fostul președinte al CJ Iași, Cristian Adomniței. Potrivit unui comunicat de presă...
Pregătiri pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă: în ansamblul Palas se amenajează decorațiunile de Crăciun
Zilele acestea, în ansamblul Palas Iaşi se fac pregătiri intense, astfel încât ieşenii şi vizitatorii din regiune să aibă parte de cele mai frumoase sărbători de iarnă. Se lucrează la amenajarea decoraţiunilor şi la montarea luminiţelor de Crăciun care vor străluci, în curând, în înteriorul Palas Mall, în parc şi în restul spaţiilor exterioare ale complexului urbanistic.
În luna decembrie, ansamblul Palas Iaşi se transformă în Crăciunia,...


