Author Archives: admin_
Academicianul Solomon Marcus, cetățean de onoare al municipiului Iași
Începând din aceast an, Iașul va avea trei noi cetățeni de onoare. Aceștia sunt matematicianul Solomon Marcus, membru al Academiei Române, publicistul Alexandru Călinescu, fost director al Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) Iași, și actrița Mihaela Arsenescu-Werner, laureată a Premiului UNITER pentru întreaga activitate, în anul 2015. Anunțul a fost făcut miercuri, 7 octombrie, într-o conferință de presă, de Mihai Chirica, primarul interimar...
Meciul România – Finlanda va putea fi urmărit de ieșeni la cortul din Piața Națiunii
Iubitorii fotbalului din Iași vor putea viziona meciul România – Finlanda, din preliminariile EURO 2016, programat joi, 8 octombrie, începând cu ora 21.45, pe Arena Națională din Capitală, pe un ecran imens, la cortul special amplasat de Primărie în Piața Națiunii, cu ocazia ediției din acest an a ”Sărbătorii Iașului”. Cortul, cu o suprafață de 1.800 de metri, care are o capacitate de 1.500 de locuri pe scaune, la care se adaugă alte câteva...
Școala Gimnazială “Vasile Conta” Iași – flashmob de Ziua Internațională a Educației
Ziua Internatională a Educației este celebrată anual pe 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti importanța rolului educației.
Școala Gimnazială „Vasile Conta” Iași a marcat acest eveniment printr-o serie de activități, prin care s-a urmărit sensibilizarea comunității în legătură cu valorizarea educației și a cadrelor didactice în societatea contemporană.
Ziua a debutat cu dezbateri despre rolul educației în...
Noi cursuri organizate de Camera de Comerţ și Industrie Iași în luna octombrie
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi vine în întâmpinarea nevoilor de formare pe piaţa muncii, diversificându-şi paleta de cursuri autorizate de ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări), cursanţii având posibilitatea să obţină, în urma cursului final susţinut în faţa unei comisii, un certificat de absolvire, recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. ”Luna aceasta demarăm noi serii ale cursurilor de Inspector resurse...
Noi oportunități pentru elevii și profesorii Liceului Tehnologic Economic de Turism Iași, prin intermediul programului ERASMUS+
În perioada octombrie 2015 – septembrie 2017 va fi implementat proiectul Erasmus ”Cooperarea între școlile europene pentru crearea, aplicarea și diseminarea resurselor educaționale utilizând tehnologia și informația comunicării”. Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași este partener, alături de Bolvadin Anadolu Lisesi (Turcia) și Istituto D’Istruzione Superiore (Italia), al acestui proiect, care are drept coordinator XIV Liceum Ogólnokształcące...
Magazinul U-MAN din Iulius Mall aduce la Iași evenimentul de artă urbană “ART TO THE CORE”
În perioada 9 – 10 octombrie 2015, magazinul U-MAN din IULIUS MALL IAŞI aduce în premieră la Iaşi ART TO THE CORE (ATTC), eveniment care, anual, aduce în atenţie o modalitate de exprimare a artei. Ajuns la a şasea ediţie, dintre care patru în Timişoara şi una în Bucureşti, ATTC va promova la Iaşi street art-ul şi instalaţia video, acestea fiind reprezentate de ceea ce se numeşte Graffiti Video Mapping.
Pe parcursul a trei zile, aproximativ 10 artişti,...
Unitățile de învățământ din județul Iași, beneficiare ale proiectului ”Energie în școlile copilăriei”, derulat de E.ON
Compania E.ON România a continuat proiectul ”Energie în şcolile copilăriei” în 11 licee şi şcoli din zece localităţi din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ, Vaslui şi Satu Mare, unitățile de învățământ fiind dotate cu sisteme noi de iluminat, moderne şi economice. Modernizarea sistemelor de iluminat a însemnat achiziţia şi montarea a 6.000 de corpuri de iluminat şi a aproximativ 15.000 de tuburi cu led, suma totală investită...
Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena și cele ale Sfântul Ioan Gură de Aur, prezente la Iași de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) au anunțat că în acest an, cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași vor fi aduse, de la Mănăstirea ”Simonos Petras” din Sfântul Munte Athos, moaștele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, într-o raclă în care se va afla și un fragment din lemnul Sfintei Cruci, iar de la București vor fi aduse moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Întâmpinarea moaștelor Sfintei...
Au fost stabilite nominalizările la Premiile USR Iași
Vineri, 23 octombrie, începând cu ora 13.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iași, de la Casa cu Absidă ”Laurențiu Ulici”, din str. Grigore Ureche nr 7, va avea loc festivitatea de acordare a premiilor USR Iași pentru cărțile apărute în anul 2014. Juriul, format din Ioan Holban – președinte, Vasile Spiridon și Theodor Codreanu, a stabilit următoarele nominalizări:
POEZIE
Adi Cristi – Aproapele meu Dumnezeu
Ștefan...
Senatorul Mihaela Popa va susține financiar un elev din mediul rural, cu rezultate foarte bune la învățătură
Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, care este marcată în fiecare an pe data de 5 octombrie, senatorul PNL de Iași Mihaela Popa a anunțat că va susține financiar un elev din mediul rural din județul Iași, prin intermediul unei burse ”Pro Ruralis”, pentru a oferi, astfel, o șansă în plus la educație. Cadru didactic, senatorul Mihaela Popa consideră că fiecare parlamentar al României ar trebui să-și asume susținerea unui elev din mediul...


