Author Archives: admin_
Programul de conducere preventivă Ford Driving Skills for Life ajunge la Iași
Programul gratuit de conducere preventiva Ford Driving Skills for Life ajunge luna aceasta la Iasi, sesiunile de instruire urmând a se desfășura în perioada 22-24 mai, in parcarea Era Shopping Park. Inscrierea la programul gratuit de conducere preventiva Ford Driving Skills for Life se face prin intermediul site-ului dedicat www.drivingskillsforlife.ro.
Ford implementeaza acest program in Romania, alaturi de Napoca Rally Academy, cei doi parteneri reușind să...
Lucrările de la esplanada Mimoza vor fi finalizate în această lună
În cadrul unei ședințe cu reprezentanții Direcției Tehnice și de Investiții din cadrul Primăriei Municipiului Iași, care a avut loc marți, 5 mai, primarul Gheorghe Nichita a analizat stadiul lucrărilor la esplanada Mimoza, din cartierul Păcurari. Cu acest prilej s-a discutat despre ultima etapă a lucrărilor, luându-se în discuţie şi data când esplanada va putea fi dată în folosință. ”Am discutat telefonic și cu directorul societății care...
Acțiuni de selecție în școlile din județ, organizate de DJST Iași
În perioada 25 aprilie – 7 iunie 2015, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Iaşi organizează un număr de 20 acţiuni de selecţie în şcolile din mediul rural (13 acţiuni) şi urban (șapte acţiuni) pentru următoarele ramuri de sport: atletism – șase acţiuni, judo – două acțiuni, baschet – două acţiuni, scrimă – două acţiuni, box – două acţiuni, tir cu arcul – o acţiune, handbal – patru acţiuni...
Conferință internațională, găzduită de filiala ieșeană a Academiei Române
Joi, 7 mai, la ora 9.00, în Aula Academiei Române – filiala Iași va avea loc deschiderea oficială a Conferinței internaționale ”Humanities and Social Sciences Today. Classical and Contemporary Issues”, organizată în cadrul proiectului “Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale”, finanțat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Scopul...
Miercuri seara, Pavel Stratan este „Deschis la Distracție”, în Palas Mall
Clienţii Palas Mall vor avea parte de o surpriză plăcută, dacă sunt iubitori de cântece compuse într-o manieră originală. Mâine, în Palas Mall va fi prezent artistul Pavel Stratan, unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi din România şi din Republica Moldova.
Pavel Stratan este invitatul special al emisiunii „Deschis la Distracţie”, care se filmează miercuri, 6 mai 2015, de la ora 18.30, în zona Intersport din Palas Mall. Cântăreţul va împărtăşi...
Angajați ai companiilor din Palas aleargă pentru încurajarea sportului și susținerea educației
Companiile prezente în United Business Center (UBC), componenta office a ansamblului multifuncţional Palas, susţin activităţile sportive şi iniţiativele de responsabilizare socială. Mai mulţi angajaţi din UBC au răspuns pozitiv invitaţiilor la mişcare, urmând să participe, în week-end, la Crosul Companiilor şi la Crosul pentru Şcoli, două acţiuni care promovează sportul.
11 companii care îşi desfăşoară activitatea în clădirile de birouri...
Mulțumiți cu puțin: CSMS Iași – Rapid București 0-0
Tactica ultra-defensivă gândită de Nicolo Napoli în meciul cu Rapid, disputat luni seara, în Copou, a dat până la urmă roade, Iașul adăugându-și în clasament un nou punct, care la finalul sezonului ar putea cântări decisiv în salvarea de la retrogradare. Chiar dacă oaspeții au fost mai prezenți în joc și au avut mai multe situații de a înscrie, arbitrul Radu Petrescu refuzându-le în minutul 82 și un penalty, la un henț în careu comis de Voicu,...
Ajutoare de urgență în bani, acordate de Primărie familiilor nevoiașe
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), anunță organizarea unei noi campanii de ajutorare a persoanelor cu risc crescut de marginalizare socială. Acțiunea, aflată la cea de-a patra ediție, se desfășoară în temeiul Hotărârii de Consiliul Local Municipal (CLM) nr. 294/2012 și constă în acordarea de ajutoare de urgență în bani, respectiv câte 200 lei/familie. Condiţiile...
”Tombola locatarului” și-a desemnat câștigătorii
Conducerea SC Termo-Service SA Iași a anunțat luni, 4 mai, câștigătorii ”Tombolei locatarului”, campanie de fidelizare a clienților, care a avut loc în perioada 1 februarie – 1 mai 2015. Potrivit reprezentanților societății, premiul I, contând într-un week-end la munte, pentru două persoane, în perioada 15-17 mai 2015, la Hotelul ”Best Western Bucovina” din Gura Humorului, a fost câștigat de Simona Apostol, premiul al II-a, constând în două...
Manifestări organizate la Iași cu ocazia aniversării a zece ani de existență a Ligii Studenților de la Geografie și Geologie
În perioada 11-17 Mai, Liga Studenţilor de la Geografie şi Geologie organizează diferite evenimente ce au ca scop aniversarea celor ZECE ani de la înființarea acestei asociații, ZECE ani plini de activitate și implicare în viața ieșeană. Data de 17 mai este una simbolică atât pentru geografi cât și pentru geologi deoarece atunci a fost semnat actul de naștere al Ligii Studenților de la Geografie și Geologie. Această asociație reprezintă pentru...


