Author Archives: admin_
Modificări ale traseului nr. 11
Regia Autonomă de Transport în Comun (RATP) Iași anunţă publicul călător că începând cu data de 05.07.2014, din cauza lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor, circulaţia mijloacelor de transport în comun de pe traseul nr. 11 se modifică. Astfel, potrivit unui comunicat de presă semnat de directorul general al RATP Iași, ing. Maricel Ghercă, și de șeful Biroului de Exploatare al acestei unități, ing. Vasile Tănasă, pe sensul de mers dinspre...
Fundația Bethany a finalizat proiectul privind recuperarea prin terapie ocupațională a copiilor cu dizabilități
Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany organizează marți, 8 iulie, o conferință de presă, cu ocazia finalizării proiectului ”Servicii de recuperare prin terapie ocupaţională pentru copiii cu dizabilităţi”, finanțat de DB Schenker, în cadrul strategiei de CSR a companiei. Conferinţa de presă va avea loc între orele 11.00-12.00, la sediul Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany, de pe strada ”Varianta Uzinei” nr. 1 şi va cuprinde o sinteză a activităţilor...
Ambasadorul Republicii Franceze în România, în vizită la Iași
Aflat într-o vizită oficială în județul Iași, la invitația autorităților locale, ambasadorul Republicii Franceze în România, Excelența Sa Francois Saint-Paul, s-a întâlnit vineri, 4 iulie, cu președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al CJ Iași, principalele subiecte de discuţie dintre cei doi demnitari au vizat prezenţa firmelor franceze în judeţul nostru şi situaţia Institutului...
Campanie de promovare a respectului reciproc între participanții la trafic
Aeroportul Iași, împreună cu Poliția Rutieră, Jandarmeria, ISUJ, SMURD și cluburile de motociclism anunță lansarea unei campanii de conștientizare și de creștere a civilizației și respectului reciproc între participanții la traficul rutier, intitulată “Rebeli cu o cauză”. Potrivit organizatorilor, campania vizează desfășurarea unor activități pentru promovarea mesajului de respect reciproc în trafic, printre care: demonstrație sportivă...
Regiunea de Nord-Est va beneficia de şase autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST a finalizat proiectul privind îmbunătățirea dotării cu autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime a bazelor operaționale pentru situații de urgență în Regiunea de Nord-Est. Valoarea totală a proiectului a fost de 17.673.782 lei, din care 17.320.306 lei reprezintă finanțare nerambursabilă (98% din proiect). În cadrul proiectului s-au achiziționat şase autospeciale de intervenție...
Modernizarea magistralei 2 de termoficare se va finaliza în august
Primăria municipiului Iași continuă lucrările pe magistrală 2 de termoficare, derulate în cadrul proiectului european în valoare de 46,5 milioane de lei, ce cuprinde, printre altele, înlocuirea a aproximativ 11 kilometri de conducte din rețeaua primară de transport a agentului termic. Lucrările sunt executate pe mai multe fronturi, sub coordonarea reprezentanților Primăriei și cu asistenţa specialiștilor de la Dalkia Termo Iași. Astfel, pe strada Maior...
Lucrările la șantierul Nicolae Iorga – Doi Băieți se desfășoară conform planificării
Lucrările de modernizare a căii de rulare a tramvaielor din cadrul proiectului privind reabilitarea infrastructurii rutiere în cadrul Polului de Creștere al municipiului Iași, de pe traseul bd. Nicolae Iorga – Calea Chişinăului – Doi Băieţi, se desfășoară în ritm alert, cel mai avansat sector fiind cel cuprins între bd. Nicolae Iorga, între sediul Direcției Regionale Vamale, și Piaţa Nicolina. Pe această zonă a fost definitivată înlocuirea...
Chef Galerie, primul restaurant din Iași specializat în prepararea grill-ului, se deschide la Palas
Iubitorii deliciilor culinare vor avea la dispoziţie o nouă locaţie, în care gastronomia este ridicată la nivel de artă. Chef Galerie se deschide în Parcul Palas, sâmbătă, 5 iulie 2014, fiindprimul restaurant din Iaşi specializat în prepararea grill-ului.
Chef Galerie aduce un concept cu totul nou pe piaţa de dining din Iaşi, oferind clienţilor un spectacol culinar, încă de la intrare. Elementele cheie ale restaurantului sunt renumiteleaparate...
Cele mai bune formații corale din România se întâlnesc la Iași
Peste 30 de coruri din România, Republica Moldova, Ucraina si Bulgaria vor transforma Iașul într-o adevărată scenă a muzicii corale internaționale. În prima săptămână din luna iulie, la Iași se desfăşoară Festivalul – Concurs Coral Internațional pentru Tineret ”Gavriil Musicescu”. Organizatorii evenimentului vor aduce în atenția publicului cele mai bune formații corale care cuprind tineri până la 40 de ani inclusiv, exceptând dirijorii....
S-a deschis ”Școala de Vară Varlaam”
”Luna lui Cuptor” a adus un nou proiect la Şcoala “Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iași, instituție de învățământ aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB). Este vorba despre ”Şcoala de Vară”, un program extins pe parcursul a patru săptămâni, în care elevii vor participa la o serie de activităţi centrate în jurul a patru ateliere experienţiale. Prima săptămână este dedicată sportului, o temă mult îndrăgită,...


