Author Archives: admin_

Un nou sistem privind eliberarea apostilelor de către Instituția Prefectului Județului Iași

Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului, a început implementarea proiectului intitulat ”Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”, al cărui beneficiar este, printre altele, și Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi. Proiectul, in valoare de două milioane de lei, propune o serie de notăți...

Eveniment marca Adenium la Cluj- Napoca

Editura Adenium vă invită joi, 12 decembrie, de la ora 12.00, la lansarea volumelor: Istoria de sub covor. Dezbateri istoriografice, de Ovidiu Pecican (colecția Anthropos. Istorie), Un taur în vitrina de piatră, de Liviu Antonesei (colecția Punct RO. Poezie), și Maldororiana, de Ana Ionesei (colecția Punct RO. Debut ). Evenimentul va avea loc în Sediul Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj, Strada Universității nr. 1.             Alături...

Valori ale culturii şi artei populare româneşti, la Şcoala Gimnazială ,,Elena Cuza” din Iaşi

În preajma sărbătorilor de iarnă, elevii claselor pregătitoare şi cei din clasa I A de la Şcoala Gimnazială ,,Elena Cuza” din Iaşi, coordonaţi de dnele prof. Argentoianu A., Murariu L., Ciobănică C. şi Oanea O., au desfăşurat o activitate ce a constat în confecţionarea de decoraţiuni specifice anotimpului alb din materiale din natură. Acţiunea face parte din proiectul ,,Valori ale culturii şi artei populare româneşti dezvăluite copiilor”,...

Un nou record mondial stabilit de Ansamblul Palas şi Iaşi: cea mai mare adunare de oameni îmbrăcaţi în spiriduşii lui Moş Crăciun

Pentru al doilea an consecutiv, ansamblul urbanistic Palas a adus Iaşului un nou titlu GUINNESS WORLD RECORDS®. Duminică seara, în Atriumul Palas Mall, 1.073 de persoane costumate în elfi au stabilit un nou record mondial la categoria „Cea mai mare adunare de oameni îmbrăcaţi în spiriduşii lui Moş Crăciun”. Astfel, s-a doborât recordul anterior, deţinut de Ammanford Town Centre din Ammanford, Marea Britanie, unde s-au reunit 762 de spiriduşi, pe 17...

Proiect cu finanțare europeană privind înființarea a 12 întreprinderi sociale la Ruginoasa

Filiala ieșeană a Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) sprijină demersul autorităților din comuna Rugninoasa privind accesarea fondurilor europene în vederea implementării unui proiect foarte important pentru comunitate, care vizează înființarea unui număr de 12 intreprinderi sociale, în domeniile croitorie, ţesătorie, materiale de construcţii prefabricate, furnizare de servicii comunitare și meşteşuguri, în cadrul cărora urmează...

Proiectul Legii sistemului de pensii militare, susținut de UNPR în Parlament

La solicitarea structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere din domeniile apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din judetul  Iaşi, sâmbătă, 7 decembrie, a avut loc în Sala mică a Direcției Agricole și de Dezvoltare Rurală o întâlnire informală a reprezentanţilor Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) – filiala Iaşi, Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în...

Premieră naţională în abordarea urgenţelor medico-dentare, prezentată la Iași

Conferinţa de încheiere a Proiectului ”Centru de Formare Specialişti şi Resurse în Reabilitare Orală” I.D. 62208, Manager Proiect prof. univ. dr. Norina Forna, aduce în prim-plan o problematică esenţială a reabilitării generale şi oro-maxilo-faciale, respectiv abordările urgenţelor medico-dentare. ”Workshop”-ul, organizat joi, 5 decembrie, la Iași, conferă evenimentului ştiinţific un profund caracter practic, prin posibilitatea practicianului...

Primăria a finalizat analizarea dosarelor pentru acordarea de locuințe în municipiul Iași

Primăria municipiului Iași a finalizat în această săptămână analizarea dosarelor depuse de solicitanți în vederea obținerii unei locuințe, în baza Legii nr. 114/1996 și a O.U.G. 74/2007. Astfel, după cum se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei, din totalul de 3.789 de dosare aflate în evidenţa municipalităţii, înregistrate până la data de 30.09.2013, un număr de 437 dintre acestea îndeplinesc condiţiile de acces la locuinţă...

Campanie de reducere a mortalităţii infantile, derulată la Iași de Organizația ”Salvaţi Copiii” România

Vineri, 6 decembrie, Organizaţia ”Salvaţi Copiii” lansează la Iaşi, pentru al doilea an consecutiv, campania “Bun venit pe lume” pentru dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi  din 21 de oraşe ale ţării. În luna mai 2013, Organizaţia Salvaţi Copiii a echipat Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Cuza-Vodă” Iaşi cu un incubator de transport în valoare de 11.718 euro.  Pe lângă maternitatea din Iaşi au fost...

Ajutor pentru Cătălina

Vă puteți imagina cum ar fi ca, de mâine, să nu mai fiți niște oameni absolut normali? Cum ar fi să primiți un diagnostic crunt, să stați zi de zi prin spitale și să constatați că nu aveți banii pentru tratament de care atârnă viața voastră? În primăvara lui 2009, începusem să am tulburări de auz, de echilibru și cefalee. În urma unei audiograme s-a descoperit o hipoacuzie și am fost sfătuită să fac un C.T. Diagnosticul: obs neurinom de...
;