Author Archives: admin_
Victimele accidentului elicopterului SMURD Iași, comemorate de prieteni și colegi
La împlinirea a șapte ani de la tragicul accident al elicopterului SMURD, în urma căruia toți cei patru membri ai echipajului (pilotul, copilotul și cele două cadre medicale din cadrul Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul ”Sfântul Spiridon”) și-au pierdut viața, în fața monumentului ridicat în memoria acestora, situat în apropierea Aeroportului Internațional Iași, a avut loc miercuri, 9 ianuarie, o slujbă de comemorare. La eveniment...
Forțe sporite pentru salvarea unei persoane dispărute la Dagâța, ca urmare a căderilor masive de zăpadă și a viscolului
Ca urmare a căderilor masive de zăpadă și a viscolului, care au blocat circulația autovehiculelor pe mai multe drumuri județene și au condus la izolarea unor localități, în ultimele zile, la dispeceratul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Mihail Grigore Sturza” Iași au sosit mai multe solicitări prin care se solicita ajutorul echipajelor inspectoratului. Astfel, potrivit informațiilor date publicității de reprezentanții ISUJ,...
Numărul autorizațiilor de construire, în scădere la Iași
În luna noiembrie 2012, în judeţul Iaşi s-au eliberat 139 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 26,8% faţă de luna anterioară şi cu 5,4% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. ”În perioada 1.I-30.XI.2012, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate pe total judeţ, a fost de 1.834, în creştere cu 16,7% (+263 autorizaţii) faţă de aceeaşi perioadă din anul 2011; pe...
Premiu inedit pentru câștigătorul concursului de schimbare a identității vizuale a Aeroportului ieșean
Conducerea Aeroportului Internațional Iași anunță că Marele Premiu, acordat cîștigătorului Concursului de creație pentru adoptarea unei noi identități vizuale a institruției, constă într-un week-end la Roma, pentru două persoane. Cele două bilete de avion pe ruta Iași – Roma și retur vor fi acordate câștigătorului în preajma zilei de 14 februarie 2013, cazarea pentru cele două persoane timp de două nopți la un hotel de trei stele în capitala...
Topkineto, primul serviciu de kinetoterapie la locul de muncă, împlinește un an de activitate
Pe 12 ianuarie, Topkineto, primul serviciu de kinetoterapie la locul de muncă și evenimente sportive din România împlinește un an de la înființare. Cu această ocazie, aniversară echipa Topkineto organizează o serie de evenimente menite să reamintească rolul asumat de această organizație în promovarea profesionalismului, în vederea obținerii performanței atât la birou, cât și pe terenul de sport și, în același timp, să mulțumească celor...
Arcadia menține programul ”Sănătate la orice vârstă”
În luna septembrie a anului trecut, Arcadia a lansat programul „Sănătate la orice vârstă”, prin care oferă pensionarilor cu venituri scăzute servicii gratuite de evaluare medicală în mai multe specialități. În urma succesului de care s-a bucurat campania și a solicitărilor din ce în ce mai numeroase, Arcadia a decis continuarea acestui program pentru încă două luni. Noutatea oferită în 2013 constă în includerea în program a pachetului de...
Guvernul caută soluții pentru finanțarea programului de anvelopare termică a blocurilor de locuințe
Guvernul va aloca în acest an sume importante de la bugetul de stat în vederea implementării de către administrațiile locale a programului național de anvelopare termică a blocurilor de locuințe. Prezent la începutul acestei săptămâni la București, primarul Gheorghe Nichita s-a întâlnit cu o parte dintre miniștrii Cabinetului condus de Victor Ponta, prilej cu care a primit asigurări că, în cel mai scurt timp, Executivul va stabili, printr-o Hotărâre,...
Cursuri de Ikebana si de Sumie
Asociatia romano-japoneza Himawari organizeaza cursuri de Ikebana si de Sumie. Inscrierile se vor face pana la data de 27 ianuarie( inclusiv). Pentru detalii legate de inscrieri si alte informatii puteti consulta site-ul www.himawari.ro sau pagina de facebook a asociatiei http://www.facebook.com/Asociatia.Himawari.
Cultura japoneza si-a desavarsit dragostea pentru frumos si natura intr-o adevarata arta: Ikebana, arta aranjarii florilor. Cursul prezent isi propune...
Arcadia a deschis Centrul Medical Sărărie
Luni și-a început activitatea Centrul Medical Sărărie, cel mai nou ambulatoriu din rețeaua medicală Arcadia. Cu o suprafață totală de 1.200 mp, dispusă pe 4 niveluri, cu 30 de cabinete și spații destinate serviciilor medicale, cu facilități conexe pentru pacienți și însoțitori, Centrul Medical Sărărie asigură consultații, analize și investigații în circa 20 de specialități, pentru adulți și copii, oferind pacienților condiții și confort...
Presiune scăzută a apei în cinci cartiere ieșene miercuri, 9 ianuarie
În scopul remedierii unei pierderi apărute pe conducta de o mie de mm diametru din zona Splai Bahlui mal stâng, în apropierea podului de cale ferată de peste râul Bahlui, miercuri, 9 ianuarie 2013, în intervalul orar estimat 08.00 – 20.00, SC ApaVital SA va furniza apă cu presiune scăzută către clienţii din cartierele Nicolina, CUG, Frumoasa, Galata şi Cantemir. Potrivit reprezentanților SC ApaVital SA, lucrările constau în refacerea unei suduri la...


