Author Archives: admin_

Asociația Zi de Bine amenajează la Bacău o nouă cameră de audiere pentru copiii care sunt victime sau martori ai unor infracțiuni

Demersul face parte din proiectul Loc de Bine, în cadrul căruia au fost amenajate încă șase astfel de camere la Parchetele de pe lângă tribunalele din Constanța, Vrancea, Vâlcea, Argeș, Sibiu și Mureș Asociația Zi de Bine a amenajat cea de-a șaptea cameră de audiere pentru copiii care sunt victime sau martori ai unor infracțiuni, de această dată în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Demersul face parte din proiectul Loc de Bine,...

A fost dat startul înscrierilor pentru Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iaşi a dat startul înscrierilor în cadrul Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești, unul dintre cele mai longevive concursuri de creație, ajuns anul acesta la cea de-a XXX-a ediție. Termenul limită de trimitere a lucrărilor este 1 martie 2022. Concursul este destinat autorilor români de orice vârstă, inclusiv celor care trăiesc în afara granițelor țării, și își propune...

Programe noi de studii la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare

Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (FIRAA) din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va avea programe noi de studii atât la licență, cât și la masterat. Conducerea Facultății și-a propus ca, din vara acestui an, la admiterea din iulie, absolvenții studiilor de licență să aibă la dispoziție două programe noi de master: Managementul proiectelor și antreprenoriat în domeniul agroalimentar...

Studenții UAIC pot primi finanțare de până la 100.000 de euro pentru înființarea unei afaceri

În cadrul proiectului „Educația juridică și antreprenorială – cheia succesului în afaceri! (IUS SMART)”, 350 de studenți din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) au oportunitatea de a participa la un program autorizat de formare antreprenorială, financiară și juridică și la un concurs de planuri de afaceri, în urma căruia cele mai bune 21 de planuri de afaceri vor primi finanțare cuprinsă între 40 000 și 100 000 de...

Programul Cinematografului “Ateneu” în săptămâna 31 ianuarie – 6 februarie

Săptămâna aceasta vor fi difuzate pe marele ecran de la Cinematograful Ateneu trei producții regăsite în topul filmelor lansate în 2022. După o premieră mondială în competiţia Orizzonti a festivalului de la Veneţia şi câştigarea marelui trofeu la festivalul de la Varşovia, Miracol, regizat de Bogdan Apetri, este unul dintre cele mai reușite filme românești lansate în ultima perioadă, după cum afirmă critica de specialitate. Filmul îmbină intensitatea...

Activitatea în școli, în săptămâna 31 ianuarie – 4 februarie, desfășurată cu prezența fizică a elevilor

În săptămâna 31 ianuarie– 4 februarie, 657 de unități de învățământ din județul Iași își vor desfășura activitatea cu prezența fizică a elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, anunță într-un comunicat Inspectoratul Școalr Județean. Măsura este luată având în vedere prevederile legale, potrivit cărora rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților bolnavilor de...

Iașul, pe locul V la nivel național la numărul cazurilor noi de COVID-19

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 1.116 de cazuri noi de coronavirus, în ușoară creștere față de raportarea din ziua precedentă. Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 8,95 la mia de locuitori (față de 7,91 la mie înregistrată cu o zi în urmă). Rata de incidență a cazurilor noi de coronavirus raportată la ultimele 14 zile în municipiul Iași este de 12,97 la mia de...

Poli Iași – CSM Pașcani 5-0, în cel de-al doilea amical al iernii

Politehnica Iași a învins, sâmbătă, pe Stadionul “Tineretului” din Tătărași, pe CSM Pașcani cu scorul de 5-0 (2-0) în cel de-al doilea meci amical al iernii. Întâlnirea cu lanterna roșie a Seriei 1 a Ligii 3 nu a avut istoric, ieșenii dominând clar o partidă în care și-au făcut debutul și noile achiziții Kouadio și Plokhotniuk. Pentru gazde au marcat: Kouadio (min. 20), Cană (min. 43 și min. 78), Târșa (min. 73) și juniorul Grigoriu (min....

Știința Miroslava – City Iași 7-0. Victorie clară în primul amical al iernii pentru elevii lui Daniel Stoica

Într-un meci amical disputat sâmbătă pe terenul din Complexul Sportiv de la Uricani, Ştiinţa Miroslava a învins cu scorul de 7-0 (3-0) pe City Iași. Pentru formația din Miroslava a fost primul test oficial după instalarea lui Daniel Stoica în funcția de antrenor principal, la mijlocul acestei luni. Golurile Științei au fost reușite de Ntamack, Soares, Unghianu, Balint, Hamsik, Coletin şi Steven. Următorul meci de pregătire al băieților lui Daniel...

Politehnica Iași – Laguna București 49-71. Un nou eșec pe teren propriu pentru ieșeni

Baschetbaliștii de la Politehnica Iași au pierdut, sâmbătă, cu scorul de 49-71 (13-23, 13-14, 13-16, 10-18), partida susținută în Sala Polivalentă cu Laguna București, într-o partidă contend pentru etapa a X-a a Ligii I. Lipsite de aportul a patru jucători (Prodan, Băsescu, Ioniche și Rotariu), indisponibili din motive medicale, gazdele nu au putut face față unei echipe superioare din toate punctele de vedere. Pentru Politehnica Iași au evoluat: Dragoslav...
;