Author Archives: admin_

Zboruri către Mikonos, Zakinthos şi Heraklion, operate de Blue Air de pe Aeroportul Iaşi începând de la anul

Blue Air anunţă lansarea a zece rute noi din București, Cluj Napoca și Iași în orarul de vară 2022. Astfel, potirivt unui comunicat al companiei, începând cu luna aprilie, Blue Air va oferi câte un zbor săptămânal din București către Porto (Portugalia), iar din luna iunie, ruta vă fi deservita cu două zboruri săptămânale. Începând cu luna iunie, Blue Air va oferi două zboruri săptămânale din București către Zaragoza, Bilbao și Sevilla (Spania),...

Iaşul, pe locul IX la nivel naţional la numărul cazurilor noi de coronavirus

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 572 de cazuri noi de coronavirus, în scădere faţă de raportarea din ziua anterioară. Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 9,11 la mia de locuitori (faţă de 9,01 ieri). În municipiul Iaşi, rata de infectare este de 12,91 cazuri la mia de locuitori (faţă de 12,67 ieri). Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până...

Dezvoltarea rurală – temă de cercetare la Universitatea de Ştiinţele Vieţii

O doctorandă a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) este implicată activ, de mai bine de cinci ani, în dezvoltarea rurală, prin cercetare și elaborare de strategii necesare comunităților locale. Din pasiune pentru satul românesc, Diana Creangă și-a focalizat întreaga activitate pe studiul acestuia, ajungând să-i dedice și studiile doctorale. Principala activitate pe care a desfășurat-o a fost scrierea strategiilor...

Echipe mixte de control pentru verificarea respectării restricţiilor sanitare, începând de astăzi

Comisii mixte de verificare a respectării măsurilor legale privind prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, formate din reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași şi Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași, vor acţiona începând de astăzi în zonele aglomerate și cu risc de infectare cu noul coronavirus din judeţ. Totodată, printr-un ordin al prefectului Marian Grigoraş, reprezentanţii...

Conducerea Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, prezentă la seminarul la nivel înalt al “Grupului Coimbra”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), reprezentată de prof. univ. dr. Tudorel TOADER – rector și  prof. univ. dr. Ionel MANGALAGIU – prorector pentru programe de cercetare ştiinţifică şi transfer de cunoștințe, a participat în perioada 21-22 octombrie 2021, la Palais des Nations din Geneva,  la  Seminarul la nivel înalt „Grupul Coimbra întâlnește Organizația Națiunilor Unite”, organizat de Grupul Coimbra. La eveniment...

Favipiravir, antiviralul împotriva SARS-CoV-2, ar putea fi achiziţionat şi din farmaciile cu circuit deschis

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, medicul Florin Roşu, propune ca medicamentul Favipiravir, antiviral folosit în tratarea formelor uşoare şi medii de COVID-19, să poată fi eliberat şi în farmaciile cu circuit deschis. „Medicamentul ar urma să fie eliberat pe bază de reţetă de către medicul specialist sau de medicul de familie, iar costurile achiziţionării să fie suportate integral de Casa Naţională de Asigurări...

Cel de-al zecelea tramvai PESA a ajuns astăzi la Iaşi

În această dimineaţă, pe porţile depoului din strada Silvestru a Companiei de Transport Public (CTP) a intrat cel de-al zecelea tramvai PESA, din totalul celor 16 produse de compania poloneză PESA Bydgoszcz SA, achiziţionate de Primăria Municipiului Iaşi cu fonduri europene, în cadrul proiectului de modernizare a transportului în comun. Contractul de achiziție a celor 16 tramvaie PESA a fost semnat pe 27 aprilie 2020, iar valoarea acestuia este de circa...

Focar de coronavirus la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a anunţat marţi apariția unui focar de COVID-19 la Spitalul Clinic de Pneumiftiziologie – Secția Chirurgie Toraco-pulmonară, unde în urma anchetei epidemiologice efectuază în această dimineaţă, 12 persoane, respectiv şase pacienţi şi şase salariaţi, au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus.  Pacienții pozitivi au fost izolați în spital și personalul la domiciliu. S-a efectuat curățenia  și dezinfecția...

Campanie de încurajare a vaccinării în rândul tinerilor, demarată de studenţii ieşeni

Studenții Universități de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) au demarat propria campanie de încurajare a vaccinării în rândul tinerilor din campus, dar și a celor care nu sunt cazați în căminele instituției. Fie că sunt studenți români sau străini, la Facultatea de Agricultură, Horticultură, Medicină Veterinară sau Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, tinerii care studiază la USV Iași încurajează vaccinarea prin propriu...

Tosca, de Giacomo Puccini, într-o nouă reprezentaţie pe scena Operei ieşene, la 65 de ani de la premieră

Pe 3 noiembrie 1956, pe scena Operei din Iași s-a jucat primul spectacol din istoria instituției, „Tosca” de Giacomo Puccini. În semn de recunoștință pentru marile personalități care au pus bazele teatrului liric ieșean în urmă cu exact 65 de ani, conducerea Operei Naţionale Române Iaşi (ONRI) continuă tradiția cu o nouă reprezentație a celebrei creații pucciniene. Distribuția spectacolului o are în centru pe soprana Cellia Costea, solistă...
;