Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în vizită la Iași
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Cseke Attila, se află astăzi în vizită la Iași, pentru a evalua împreună cu autoritățile locale stadiul proiectelor aflate pe lista de investiții a Guvernului. Astfel, după întrevederile separate pe care le are programate cu prefectul Bogdan Cojocaru, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, și primarul Mihai Chirica, agenda vizitei prevede o întâlnire cu primarii din județ,...
Încasările din impozitele locale în 2021, în creștere față de anul 2020
La finalul lunii decembrie 2021, în evidența fiscală a Municipiului Iași se înregistrează un număr total de 621.141 roluri (persoane juridice = 56.677; persoane fizice = 564.464), din care 291.718 roluri active (persoane juridice = 15.428; persoane fizice = 276.290). Rolurile active sunt rolurile care au matricole (bunuri sau înscrisuri) care nasc creanțe bugetare, respectiv obligații de plată ale contribuabililor către bugetul local.
Situația comparativă...
Municipiul Iași a intrat în „scenariul galben”. Ce restricții intră în vigoare începând de mâine
Ca urmare a depășirii pragului de unu la mie a cazurilor noi de coronavirus cumulate în ultimele 14 zile, începând de marți, 11 ianuarie, ora 00.00, în municipiul Iași intră în vigoare o serie de restricții sanitare suplimentare, având ca scop prevenirea răspândirii și combaterea virusului SARS-CoV-2. Întrunit luni, 10 ianuarie, în ședință extraordinară la inițiativa prefectului Bogdan Cojocaru, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență...
Alte patru localități din județul Iași au intrat în “scenariul galben”
În alte patru localități din județul Iași, respectiv Bârnova, Ion Neculce, Răchiteni și Valea Lupului, rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor noi de coronavirus a depășit valoarea de unu la mia de locuitori. Având în vedere acest lucru, începând cu data de 11.01.2022, ora 00.00, în aceste localități vor intra în vigoare o serie de restricții sanitare suplimentare în vederea prevenirii și răspândirii virusului în comunitățile...
Primăria va amplasa încă opt stații de încărcare pentru vehiculele electrice
În curând, în municipiul Iași vor fi amplasate alte opt stații de încărcare pentru autovehiculele electrice. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, care a precizat că în acest sens municipalitatea a încheiat un contract de finanțare nerambursabilă cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în valoare de 1.493.535,49 lei, reprezentând 90% din valoarea unui proiect estimat la 1.659.483,88 lei, destinat achiziției și montajului a opt stații...
Restricții sanitare, începând de la noapte, în localitățile în care rata de incidență a depășit 1/1000
În zece localități din județul Iași, respectiv Ciohorăni, Ciurea, Costești, Cozmești, Cucuteni, Dagâța, Ipatele, Mircești, Miroslava și Probota, în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor noi de coronavirus a depășit valoarea de unu la mia de locuitori, vor fi instituite începând cu data de 9.01.2022 restricții sanitare în vederea prevenirii răspândirii virusului în comunitate. Întrunit în ședință extraordinară...
Bugetul Iașului pentru anul 2022 ar putea fi aprobat în februarie. Ce obiective majore sunt incluse în document
Investițiile în infrastructura rutieră și de transport, continuarea proiectelor de reabilitare, modernizare și dotare cu echipamente didactice performante a sistemului de învățământ, modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție a agentului termic, împreună cu retehnologizarea și modernizarea instalațiilor de producere a agentului termic, în vederea concesionării serviciilor de termoficare, reprezintă doar o parte dintre cele mai importate...
Manifestările programate pe 24 ianuarie la Iași, restricționate din cauza pandemiei
Manifestările din acest an prilejuite de aniversarea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, vor avea o amploare redusă, cauzată de restricțiile sanitare impuse de pandemia de coronavirus. Potrivit primarului Mihai Chirica, deși autoritățile locale pregătiseră pentru 24 ianuarie un program diversificat de manifestări, printre care și un concert de muzică populară, pe lângă alte numeroase activități culturale, ceremoniile prilejuite de Unirea...
Spațiu de recreere modern pentru ieșenii din cartierul Tătărași
Ieșenii care locuiesc în cartierul Tătărași vor beneficia, în curând, de un spațiu de recreere modern, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a parcului din strada Ciurchi. Într-o conferință de presă desfășurată vineri, primarul Mihai Chirica a anunțat că studiul de fezabilitate pentru acest proiect va fi realizat de Dezive & Info SRL Cluj-Napoca, pentru suma de 80.000 lei, fără TVA, respectiv 95.200 lei, cu TVA, documentația urmând...
Noul prefect al Iașului, Bogdan Cojocaru, a fost instalat oficial în funcție
Bogdan Cojocaru, noul prefect al județului Iași, a depus joi, 6 ianuarie, jurământul de numire în funcție, în cadrul unei festivități care s-a desfășurat în Sala Galbenă a Instituției Prefectului Județului Iași, în prezența reprezentanților administrației publice locale și a directorilor instituțiilor deconcentrate din teritoriu. „Să fiu desemnat prefect al județului Iași, cel mai important județ al țării, reprezintă o onoare, dar și...


