Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Dezbatere pe tema cooperării bilaterale dintre România şi Norvegia, la Primărie
Primăria Municipiului Iaşi va găzdui marţi, 18 februarie, o importantă dezbatere pe tema cooperării și relațiilor bilaterale dintre România și Norvegia. Organizat sub egida Classix Festival, evenimentul care va avea loc începând cu ora 11.00 în Sala Mare a Primăriei va dezbate aspecte privind domeniile turismului şi culturii, precum şi al managementului acestor două componente ale brand-ului de țară. La dezbatere vor participa Ionuț Eriksen (președinte...
O nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Local, luni, 17 februarie
Luni,17 februarie, de la ora 10.00, În Sala Mare a Primăriei va avea loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, a doua din acest an. Pe ordinea de zi a întâlnirii se află două proiecte de hotărâre: aprobarea studiului de fezabilitate (SF) şi a indicatorilor tehnico – economici pentru proiectul “ROBOMOVE” – Înființarea Centrului de Robotică și Neuroreabilitare a Spitalului Clinic de Recuperare şi, respectiv, atribuirea în folosinţă gratuită...
Primarii din judeţ, nemulţumiţi de timpul mare de aşteptare a eliberării avizelor de energie pentru investiţii
În urma unei solicitări primite din partea Asociației Comunelor din Județul Iași, prefectul Marian Grigoraş a organizat vineri, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi o întâlnire cu factorii de decizie din cadrul E.ON ENERGIE ROMÂNIA și SC DELGAZ GRID SA, în care au fost dezbătut aspectele referitoare la probleme pe care administrațiile locale le întâmpină în relația cu cele două societăți. La întâlnire au participat, pe lângă reprezentanţii...
Continuă proiectul privind modernizarea parcurilor de joacă pentru copii
Primarul Mihai Chirica a semnat, vineri, autorizaţiile de construire pentru începerea lucrărilor de modernizare a încă trei parcuri de joacă pentru copii. Primul obiectiv de acest fel se află pe strada Al. O. Teodoreanu, în proximitatea blocului B4, are o suprafață de 323 metri pătrați şi urmează să fie dotat cu mobilier urban, un leagăn cu două locuri, un leagăn cuib, un ansamblu de joacă, două balansoare mici de tip figurină cu arc, o căsuță...
Dezbaterile publice pe tema bugetului s-au încheiat. Ce propuneri au făcut ieşenii
Proiectul bugetului local al Municipiului Iași a fost dezbătut în ultimele două săptămâni în mai multe ședințe publice la care ieșenii au participat în număr mare pentru a-și expune problemele, sugestiile și proiectele. Cele șase întâlniri pe care primarul Mihai Chirica, împreună cu reprezentanții direcțiilor și societăților comerciale municipale, le-au avut cu cetățenii s-au desfășurat în perioada 6 – 12 februarie la Palatul Roznovanu...
Reparații și restricții de circulație pe strada Plantelor
Începând de joi, 13 februarie, şi până sâmbătă, 15 februarie, între orele 7.00 și 16.00, echipele SC Citadin SA fac reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Plantelor. În perioada menționată traficul rutier pe această stradă este oprit. În timpul lucrărilor pe tronsonul respectiv va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În 2020, judeţul Iaşi va avea cel mai mare buget din istorie
Bugetul judeţului Iaşi în 2020, în valoare de 1,470 miliarde de lei, va fi cel mai mare din istorie, cu aproape 40 de milioane de lei mai mare decât cel de anul trecut. Anunţul a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă, de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, care a declarat că, în acest an, veniturile la bugetul judeţului au fost estimate la suma de 1,1 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile sunt estimate la 1,4 miliarde...
Peste 300 de taximetrişti au protestat în faţa Prefecturii, nemulţumiţi de concurenţa firmelor de ride-sharing
Peste 300 de taximetrişti au protestat, miercuri, în faţa Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, fiind nemulţumiţi de modul în care autorităţile locale tolerează activitatea desfăşurată de firmele de ride-sharing, pe care aceştia o consideră ca fiind nelegală. Evenimentul, care a fost organizat de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România – filiala Iași (COTAR) împreună cu Camera Națională a Taximetriștilor...
Creşă extinsă şi modernizată prin intermediul programului PNDL
După ce, la sfârşitul săptămânii trecute, primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire necesară începerii lucrărilor de extindere și modernizare a Creșei nr. 1 din Bulevardul Țuțora nr. 3, astăzi, municipalitatea a predat și amplasamentul către constructor, care va trebui să finalizeze lucrările în șase luni. Lucrările sunt executate de Alconf SRL Iași, în cadrul unui contract de 2.142.857 lei cu TVA și sunt finanțate prin Programul...
Două firme, una din Iaşi şi alta din Vaslui, favorite pentru construcţia grădiniţelor din Bucium şi Dacia
Primăria primit câte o ofertă la licitațiile organizate pentru construirea a două noi grădinițe cu fonduri europene în cartierele Bucium și, respectiv, Dacia. Grădiniţa cu program prelungit din cartierul Bucium va fi un corp de clădire P+E, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 1.645 metri pătrați. Lucrările vor consta în construirea şi echiparea grădiniţei cu nouă grupe la program prelungit, adică 180 de locuri pentru copii, la care se...


