Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Se reia programul „laptele și cornul” în şcolile şi grădiniţele ieşene
Luni, 14 ianuarie, în municipiul Iaşi va fi reluată distribuirea alimentelor în cadrul pogramulului guvernamental ”laptele și cornul” 2019, de aceste produse urmând să beneficieze 29.523 de copii din grădinițele cu program normal și unitățile de învățământ primar și gimnazial, atât de stat, cât și privat. Pentru produsele incluse în program (batoane / biscuiți, lapte UHT și mere) municipalitatea a organizat o procedură de achiziție publică...
Pasionații de schi sunt așteptați pe pârtia din Sărărie
Începând de astăzi, ieşenii iubitori de schi sau săniuş au ocazia să practice aceste sporturi pe pârtia din Sărărie, care va funcţiona zilnic, de luni până vineri, între orele 16.00 și 23.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 12.00 şi 23.00. Preţul unei urcări cu teleschiul este de 2 lei, iar un abonament pentru copii (cu vârsta sub 14 ani) costă 10 lei pentru 12 urcări, în timp ce cel rezervat adulţilor este de 20 lei pentru 12 urcări....
Iaşul, pregătit pentru vizita Papei
Primarul Mihai Chirica salută decizia Sfântului Scaun privind vizita Papei Francisc la Iași și anunță că Primăria va sprijini cu toate mijloacele necesare desfășurarea în bune condiții a acestui eveniment istoric. „Mă bucură enorm că vizita Sanctității Sale Papa Francisc – unul dintre cei mai îndrăgiți suverani pontifi din istorie – la Iași s-a confirmat! Îi mulțumesc din suflet Episcopului Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel,...
Primăria pune la dispoziția ieșenilor lopeți pentru deszăpezire
Pentru a veni în ajutorul asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice, agenţilor economici și al altor instituții publice, Primăria Municipiului Iași pune la dispoziția acestora, în mod gratuit, lopeți cu care să deszăpezească trotuarele și căile de acces în zonele pe care le administrează. În acest scop, conducerea Primăriei a dispus ca SC Servicii Publice SA să achiziționeze 10.000 de lopeți care să fie împărțite cetățenilor. Achiziția...
Mijloacele de transport în comun circulă în condiții de iarnă
Echipele Companiei de Transport Public Iaşi depun toate eforturile pentru a asigura circulația în sigurnţă a mijloacelor de transport, având în vedere condițiile de trafic îngreunate de ninsoarea care a căzut fără contenire. Pe parcursul zilei de astăzi, un număr de 33 de angajați au intervinit la curățarea stațiilor de autobuz și a peroanelor, pentru a ușura accesul călătorilor la mijloacele de transport. Aceștia au lucrat pe tronsoanele: Podul...
Asociaţiile de proprietari, somate să intervină pentru deszăpezirea căilor de acces dintre blocuri
SC Citadin SA a intervenit în toate cartierele cu 38 de utilaje, din care 16 cu lame. În prezent, în stocurile societăţii mai sunt 1.561 tone de clorură de sodiu, 25 tone de clorură de calciu, 32 de tone de material antiderapant preparat. La rândul său, SC Salubris SA a lucrat și continuă să lucreze pe trotuare, alei pietonale și refugii cu cinci multicare cu lamă și sărăriță, zece multicare cu lamă / freză, două autobasculante, două încărcătoare...
Campania de consultare publică privind bugetul local a fost prelungită
Municipalitatea ieşeană va continua consultarea publică privind elaborarea bugetului local pe acest an până când Legea Bugetului de Stat pe 2019 va fi adoptată de Parlament și promulgată de Președintele României. Începând cu data de 10 decembrie 2018 au fost împărţite 5.000 de chestionare la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi la cele cinci centre de cartier ale Primăriei. Campania de consultare ar fi trebuit să se încheie astăzi, 10 ianuarie...
În ciuda ninsorii abundente, circulaţia în municipiul Iaşi se desfăşoară în condiţii normale
Date fiind precipitațiile sub formă de ninsoare, destul de abundente, și temperaturile negative, direcțiile și societățile comerciale subordonate municipalității au acţionat în cursul zilei de astăzi cu toate utilajele și echipele necesare pentru combaterea efectelor negative ale iernii. Astfel potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, echipele SC Citadin SA au intervenit cu 39 de utilaje și au folosit 246 de tone de clorură de sodiu...
Municipalitatea va muta Grădinița „Moțoc” în fostul magazin „Mocheta”
Primarul Mihai Chirica a inspectat astăzi lucrările în derulare de la fostul magazin „Mocheta” din Nicolina, acolo unde municipalitatea va muta Grădinița cu Program Săptămânal „Moțoc”, de pe str. Tudor Neculai. Lipit de fostul magazin „Mocheta”, care are o suprafață de circa 290 de metri pătrați, a fost identificat un alt spațiu al municipalității, aflat în administrarea Direcției de Exploatare a Patrimoniului, în suprafață de aproape...
Comunitatea Evreilor Iaşi: Demolarea porţii centrale a cimitirului era necesară
Demolarea porţii centrale, urmată de mutarea şi reconstrucţia acesteia într-o altă zonă a Cimitirului Evreiesc din Iaşi, a fost soluţia agreată de comun acord de Primărie şi Comunitatea Evreilor. Într-un comunicat dat astăzi publicităţii, Comunitatea Evreilor Iaşi afirmă că măsura demolării obiectivului i-a aparţinut, dată fiind starea în care se afla monumentul. „Există un istoric al mutărilor acestui portal, care iniţial a fost pe locul...


