Archive: Educație Subscribe to Educație
USLIP cere anularea consecinţelor produse de modificarea art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale
Conducerea Uniunii Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi, în numele celor aproximativ 9.000 de membri de sindicat pe care îi reprezintă, consideră că o dezbatere așezată pentru o viitoare lege a Educației Naționale trebuie să aibă loc la Ministerul Educației Naționale, indiferent de coloratura politică, vremelnică, pe care această instituție ar putea-o avea. Într-un comunicat de presă, semnat de prof. Laviniu...
Terenurile de sport din cadrul şcolilor vor fi modernizate de Primărie
Municipalitatea ieșeană va moderniza câte un teren de sport la cinci instituții de învățământ. Este vorba despre Şcoala Generală „Alecu Russo”, Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu”, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”, Liceul Economic de Turism și Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu”. Valoarea totală a devizelor generale pentru cele cinci terenuri de sport este de 2.494.974,24 lei, fără TVA. Documentațiile tehnico economice pentru...
Prima școală de pregătire și coaching în public speaking, de acum şi în Iaşi
Amalia Sterescu, unul dintre cei mai apreciați consultanți de leadership, personal branding și public speaking din România, anunță extinderea la nivel național a serviciilor oferite de Public Speaking School, prima școală de instruire și coaching în public speaking, lansată în 2013. Astfel, școala fondată de Amalia Sterescu vizează instruirea, în 2020, a peste 350 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, dar și a profesorilor din...
Concurs de idei de afaceri destinat elevilor de liceu
Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu” va găzdui vineri, 29 noiembrie, de la ora 17.00, primul concurs de idei de afaceri, destinat elevilor de liceu din municipiul Iași. Evenimentul reprezintă etapa finală a proiectului ”Școala de Vise”, proiect inițiat și derulat de Asociația Grupul de Inițiativă a Studenților Unici (GISU), în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași (FONTIS) și finanțat de...
UAIC și ADR Nord-Est au inaugurat primul spațiu de co-working studențesc din Iași
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a inaugurat miercuri, 27 noiembrie, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), primul spațiu de co-working pentru studenți din Iași: Rubik miniHub. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rector al UAIC, Vasile ASANDEI – Director al ADR Nord-Est, Bogdan BABICI – Director Business Hub Regiunea Centru-Est Raiffeisen BANK, Dorian DRĂGHICI –...
Proiect de orientare profesională şi consiliere a studenţilor, derulat de USAMV
În Aula Magna “Haralamb Vasiliu” a Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) va avea loc joi, 28 noiembrie, de la ora 14.00, conferința de finalizare a proiectului „SP3 = Şanse Profesionale prin Stagii de Practică şi Susţinere Partenerială” – POCU/90/6.13/6.14- 105764, cofinanțat prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, Axa prioritară 2...
Olimpicii ieşeni, premiaţi de IŞJ în cadrul Galei Excelenţei în Educaţie
Peste 500 de olimpici ieșeni şi profesorii acestora vor fi premiaţi vineri, începând cu ora 12.00 în cadrul Galei Excelenţei în Educaţie, cel mai important eveniment organizat anual de Inspectoratul Școlar Județean Iași (ISJ). Premiile oferite constau în bani, cărți, telefoane mobile, medalii și revista Excelsior – revista olimpicilor ieșeni, care înregistrează exhaustiv performanțele elevilor la concursuri și olimpiade. “Ne dorim să...
Bursele ANIS 2019: Cybersecurity, IoT, Machine Learning, Health Tech, FinTech, Big Data, tehnologii inovatoare introduse deja în curricula anului universitar 2019-2020
ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a premiat joi, 21 noiembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Bursele ANIS, 12 proiecte inovatoare propuse de cadre didactice tinere, ce predau în cadrul unora dintre cele mai mari centre universitare din România, respectiv Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București (UPB), Universitatea...
Manifestare omagială „In memoriam Ilie Matei”, la Muzeul „Poni – Cernătescu”
În organizarea Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, vineri, 22 noiembrie, începând cu ora 12.00, la Muzeul „Poni – Cernătescu”, situat pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 7B, este programată manifestarea omagială „In Memoriam Ilie Matei”. Organizat în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Iași, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu”, Colegiul Național...
Campanie de informare privind reciclarea deşeurilor, la Palas Mall
În Atrium Palas Mall a avut loc vineri, 15 noiembrie, lansarea campaniei de informare şi conştientizare privind reducerea, reutilizarea, colectarea separată şi reciclarea deşeurilor “Stil de viaţă – aproape Zero Deşeuri”, iniţiată de Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Iaşi, în parteneriat cu SC Iulius Management Center, Palas Mall, SC Salubris SA şi asociaţiile “Laboratorul Verde” şi “Mai bine”. Acţiunea, desfăşurată în premieră...