5:32 pm - Thursday November 24, 7538

Archive: Cultură Subscribe to Cultură

Muzeele ieşene, închise publicului cel puţin până pe 15 aprilie

Activitățile și evenimentele cu publicul, organizate de muzeele aflate în administrarea Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, sunt suspendate până la data de 15 aprilie 2020, cu posibilitatea de prelungire a acestui termen, anunţă conducerea instituţiei, într-un comunicat de presă. Restricţia se referă la toate muzeele din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, respectiv Palatul Culturii, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul...

Clădirea Ateneului Naţional din Iaşi, luminată în culorile tricolorului, în semn de solidaritate cu personalul medical

Începând din această seară, de la ora 20.00, clădirea Ateneului Național din Iași va fi luminată în culorile tricolorului României, în semn de solidaritate, cinstire și onoare față de personalul medical, dar și al lucrătorilor din cadrul ministerelor de interne și apărării, care luptă în prima linie împotriva noului coronavirus (Covid 19), se arată într-un comunicat al instituţiei. De remarcat că în luna aprilie, Ateneul Naţional din Iaşi...

Senatorul Dan Lungu solicită sprijinul Guvernului pentru salvarea culturii scrise și a industriei cărții

Senatorul USR de Iaşi Dan Lungu susține demersurile Asociației Editorilor din România (AER) și pe cele ale scriitorilor care solicită reprezentanților Guvernului să aloce, în contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus,  fonduri pentru a veni în sprijinul culturii scrise și de a intervene rapid prin luarea unor măsuri care să permită tuturor celor implicați  traversarea acestei perioade dificile. Asociația Editorilor din România a semnalat...

Cartea are nevoie de sprijinul Guvernului!

Asociația Editorilor din România (AER) atrage public atenția că măsurile economice anunțate de Guvern pentru sprijinirea firmelor care au de suferit de pe urma pandemiei de coronavirus, deși salutare, nu pot singure să oprească trendul accelerat descrescător pe care îl înregistrează industria cărții în ultimele săptămâni. “Decizia de ieri, de închidere a librăriilor Cărturești, cel mai mare lanț de librării din România, care și-au anunțat...

Măsuri pentru prevenirea riscului de răspândire a infecției cu coronavirus la muzeele ieşene

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași implementează măsurile luate de Ministerul Culturii, în vederea prevenirii riscului de răspândire a infecției cu noul coronavirus, COVID-19. În acest context, activitățile și evenimentele cu publicul se suspendă până la data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în toate muzeele din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași: Palatul Culturii: Muzeul de Istorie a Moldovei Muzeul...

Arhiepiscopia Iaşilor îi îndeamnă pe credincioşi “să-şi intensifice rugăciunile”

Ȋn contextul înmulţirii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19, la nivelul Arhiepiscopiei Iașilor au fost luate o serie de măsuri în vederea diminuării efectelor pandemiei, printre care punerea la dispoziție a unor spații de cazare pentru a fi folosite de autoritățile statului pentru situații de carantină, organizarea unui grup de lucru eparhial pentru analiză și implicare în situația dată, precum şi constituirea unor depozite de alimente neperisabile...

Campania „Cărțile ne dau viață”

Alături de ieșeni din 1949, Librăriile SEDCOM LIBRIS nu își abandonează nici în această perioadă cititorii. De pe 17 martie până pe 17 aprilie 2020, în cadrul Campaniei „Cărțile ne dau viață”, SEDCOM LIBRIS Iași alege să le aducă ieșenilor cărțile preferate direct acasă. Având încheiate parteneriate cu majoritatea editurilor și furnizorilor de papetărie din țară, Librăriile SEDCOM LIBRIS dețin un bogat fond de carte și papetărie...

„Grup de criză” pentru sprijinirea scriitorilor aflaţi în situaţie de risc

Senatorul USR de Iaşi Dan Lungu solicită Uniunii Scriitorilor din România să ofere suport membrilor aflați în situație de risc. „Numărul persoanelor în vârstă, care suferă de diferite afecțiuni, este foarte mare printre membrii uniunii și cred că în contextul epidemiei au mare nevoie de ajutor. Acum este nevoie mai mult decât oricând de solidaritate de breaslă. Uniunea poate acorda de la simplul suport psihologic la mici ajutoare financiare acolo...

Evenimentele programate la CCS, anulate din cauza epidemiei de coronavirus

Pentru combaterea epidemiei de coronavirus, Casa de Cultură a Studenților (CCS) anunţă anularea tutuor evenimentelor programate în perioada următoare. „Având în vedere măsurile preventive dispuse de Guvernul României în vederea combaterii epidemiei provocate de coronavirus (COVID – 19), Casa de Cultură a Studenților din Iași adoptă măsuri pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri. Directorul Casei de Cultură a Studenților din Iași, Bogdan Crucianu...

Spectacolele organizate de Ateneul Naţional din Iaşi, suspendate până la finalul lunii martie

Ca măsură de prevenție și limitare a riscurilor privind extinderea epidemiei de coronavirus, în perioada 11-31 martie 2020, toate evenimentele Ateneului Național din Iași vor fi suspendate, până la luarea unei decizii ulterioare, informează, într-un comunicat, conducerea acestei instituţii. “Spectatorii care au achiziționat bilete de la casieria instituției pentru evenimentele din perioada menționată pot solicita contravaloarea acestora la casa de...
;