Archive: Cultură Subscribe to Cultură

Perioada în care se pot face nominalizări pentru campania ”Oamenii Timpului”, prelungită până pe 30 septembrie

Organizatorii celei de-a II-a ediții a campaniei ”Oamenii Timpului”, eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană ”Timpul”, cu sprijinul Asociației Revistei ”Timpul” (ART), în parteneriat cu instituțiile  administrative și culturale, precum și cu instituțiile academice și economice din zona Moldovei, anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că perioada în care cei interesați pot face propuneri pe platforma www.oameniitimpului.ro...

Peste 50 de proiecte, propuse de reprezentanții societății civile pentru dosarul de candidatură al Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană

Reprezentanții Fundaţiei ”Iaşi – Capitală Culturală Europeană” au continuat săptămâna trecută seria întâlnirilor consultative pe tema proiectului ”Iaşi – Capitală Europeană a Culturii 2021”.  La discuţii au fost prezenți reprezentanți din domeniul arhitecturii, din mediul academic, organizaţii studenţeşti, instituţii de cultură şi centre culturale străine. De asemenea, a avut loc o întâlnire și la Chişinău, în prezenţa...

Opera Națională Română Iași anunță deschiderea stagiunii 2015-2016

Opera Națională Română Iași anunță deschiderea stagiunii 2015-2016, vineri, 18 septembrie, cu premiera spectacolului „Carmen”, de Georges Bizet. Dirijorul spectacolului este Cristian Oroşanu. Regie: Karel Drgáč (Viena) Coregrafie: Carlos Vilán (Madrid) Decor: Octavian Neculai Costume: Josef Jelínek (Praga) Programul spectacolelor este următorul:  Vineri, 18 septembrie 2015 Duminică, 20 septembrie 2015 Luni, 21 septembrie 2015 Miercuri, 23 septembrie...

Magia serii în sunet şi lumină

Opera Națională Română Iași vă invită la cel mai fastuos spectacol de operă în aer liber „Magia serii în sunet şi lumină”, ediția a V-a. Impresionantul spectacol va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 20.30, pe esplanada Teatrului Național Iași. Accesul publicului este liber. Momentele deosebite vor fi susținute de soliștii, corul și orchestra Operei Naționale Române Iași sub bagheta dirijorului Traian Ichim. Surpriza acestui...

Şcoală de dans pentru începători și profesioniști, inaugurată în Iulius Mall

Persoanele care îndrăgesc dansul şi doresc să înveţe stiluri noi sunt invitate la Iulius Mall Iaşi, unde, de curând, s-a deschis un spaţiu destinat lor. Şcoala Dance Explosive se află la demisolul mall-ului, în zona KidsLand, şi oferă lecţii celor interesaţi, de luni până sâmbătă, între orele 12.00 – 22.00.  Cu o experienţă de nouă ani, Şcoala Dance Explosive se adresează atât copiilor, cât şi adulților. Aici pot învăţa dansuri variate,...

Ieșenii, interesați în promovarea orașului la titulatura de Capitală Culturală Europeană

Reprezentanții Fundaţiei ”Iaşi Capitală Culturală Europeană” au avut săptămâna trecută primele întâlniri importante din seria de consultări publice, pe tema proiectului Iaşi – Capitală Europeană a Culturii 2021. Pentru a le transmite ieșenilor informaţii privind candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii și pentru a-i stimula să se implice direct în acest proiect, la discuții au fost invitați reprezentanți din domeniul...

Concert al Filarmonicii, sâmbătă, în Parcul Palas

La Palas, sfârşitul de săptămână este sărbătorit prin muzică. Cei care vor o modalitate inedită de a-şi petrece timpul liber sunt invitaţi la un spectacol simfonic de excepţie, în aer liber. La rândul lor, prichindeii vor avea un week-end cu multă bucurie, pentru că sunt aşteptaţi la teatru de păpuşi. Palas Mall le propune clienţilor săi să petreacă seara de sâmbătă „În paşi de dans”. Concertul oferit de orchestra simfonică a Filarmonicii...

În Parcul Palas începe Festivalul Internațional de Folclor „Cătălina”

Publicul ieşean este invitat, începând de marţi, 25 august 2015, în parcul Palas, unde va avea ocazia să admire momentele artistice deosebite pregătite de zeci de ansambluri din ţară şi străinătate. Evenimentul are loc cu ocazia celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Cătălina”, desfăşurat la Palas, în perioada 25 – 28 august. Evenimentul concurs, organizat pentru al patrulea an consecutiv în parcul Palas, este iniţiativa...

Ieșenii, invitați să vină cu propuneri de proiecte culturale

Fundaţia ”Iaşi – Capitală Culturală Europeană” lansează un apel către locuitorii Iașului. Astfel, până pe 20 septembrie 2015, aceștia sunt invitați să trimită propuneri de proiecte culturale ce pot fi incluse în dosarul de candidatură al orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. ”Proiectele selectate pentru a face parte din agenda culturală Iași 2021 vor beneficia de finanțare pentru a fi implementate....

Campania ”Oamenii Timpului”, lansată oficial la Cernăuți

La sediul Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a avut loc vineri, 14 august, lansarea oficială a campaniei ”Oamenii Timpului” în Ucraina. Invitat special al evenimentului a fost Excelența Sa Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuți. ”Este un moment deosebit pentru a ne reîntâlni și a discuta aspecte care țin de identitatea noastră. Orașul Cernăuți a fost mereu o zonă în care valorile democratice,...
;