Archive: Sănătate Subscribe to Sănătate
Fenomenul „Balena Albastră”, în atenţia specialiştilor de la „Socola”
Specialiştii din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi sunt îngrijoraţi de amploarea fenomenului „Balena Albastră”, un joc pornit din Rusia şi care promovează un comportament suicidal în rândul tinerilor. Astfel, aceştia recomandă părinţilor care observă schimbări în comportamentul copiilor să se adreseze de urgenţă pentru consiliere la unul din cele două centre de sănătate mintală din Iaşi sau chiar la Institut. „Noi înţelegem...
Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, președinte de onoare al „Primăverii Dermatologice Ieşene”, ediția a VI-a
În perioada 30 martie-2 aprilie, Iașiul va găzdui cea de-a VI-a ediție a Manifestării Ştiinţifice Naţionale cu Participare Internaţională „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, eveniment organizat de Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi. Preşedinţii de onoare ai ediţiei din acest an ai manifestării sunt prof. dr. Adrian Streinu Cercel, prof. dr. Niazi Khusrow...
Iaşul, pe locul al treilea pe ţară la numărul cazurilor de tuberculoză
Aproximativ o sută de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” Iași au participat vineri, 24 martie, în Piața Națiunii (Esplanada UMF Iași) la un flash-mob pentru marea Zilei Mondiale de Luptă Împotrivă Tuberculozei, Evenimentul, al cărui slogan a fost “Învingeți tuberculoza acum și pentru totdeauna!”, a fost organizat de către Dispensarul TBC-Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în colaborare...
24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei
În fiecare an, pe data de 24 martie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, moment de bilanţ, dar şi de planuri în lupta împotriva acestei boli. Raportul Global asupra Tuberculozei, întocmit anul trecut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) aduce noi informaţii despre gravitatea evoluţiei tuberculozei în lume. Astfel, cu 1,8 milioane de vieți pierdute în 2016, tuberculoza se plasează printre primele zece...
Mai puţine cazuri de cancer la un an de la intrarea în vigoare a legii privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise
Intrarea în vigoare,în luna martie 2016, a legii care interzice fumatul în spațiile publice închise a reprezentat pentru România un pas esențial pentru protejarea sănătății populației, prin reducerea expunerii la fumul toxic al produselor din tutun. Efectele fumatului, inclusiv ale fumatului pasiv, asupra sănătății sunt devastatoare, afectând grav sănătatea pulmonară, cardiovasculară, fumatul fiind, totodată, și unul dintre factorii de risc în...
Lanţul de farmacii DONA a deschis cea de-a 20-a unitate din municipiul Iaşi
Farmacia DONA, unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii de pe piaţa locală, a inaugurat joi, la Iaşi, cea de-a 20-a unitate din oraș şi totodată cea de-a 300-a la nivel naţional. Situată pe Bulevardul Alexandru Cel Bun nr. 40, bloc D 3, aceasta ocupă o suprafaţă totală de 120 de metri pătraţi şi funcționează în cadrul unui parteneriat în sistem de franciză, agreat între reţeaua de farmacii DONA şi proprietarul lanţului de farmacii Medikon...
Perspective noi de prevenţie şi tratament la Institutul de Psihiatrie “Socola”
Institutul de Psihiatrie “Socola” din Iaşi îşi propune implementarea în cursul acestui an a unui program de reabilitare neuro-motorie şi psiho-cognitivă pentru bolnavii care au suferit accidente vasculare cerebrale ischiemice. Întrucât aceste accidente sunt tot mai frecvent întâlnite şi pot duce la urmări grave, conducerea institutului doreşte ca în cadrul programului să pună accent pe prevenţia în timp util a unei evoluţii nefavorabile spre...
Slujbă la biserica Institutului de Psihiatrie “Socola”, oficiată de ÎPS Teofan
La invitaţia conducerii Institutului de Psihiatrie “Socola”, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat vineri, 10 martie, o slujbă pentru bolnavii internaţi în această unitate medicală. de la „Socola”. La slujbă, care s-a desfăşurat la biserica institutului, au fost prezenţi de la medici, asistenţi şi pacienţi şi până la oameni obişnuiţi, care au vrut să se alăture. Înalt Prea Sfinţintul...
Ziua Mondială a Rinichiului, marcată joi la Iaşi
Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, care este amrcată în fiecare an pe data de 9 martie, ieşenii sunt invitaţi joi, în Parcul Copou, la Teiul lui Eminescu, la ora 12.00, la o lecție deschisă de fitness cu un instructor profesionist. În acest an, tema aleasă de către Societatea Internațională de Nefrologie este legătura dintre boala de rinichi și obezitate, sub sloganul: “Stil de viață sănătos pentru rinichi sănătoși“. O temă care, potrivit...
“Primăvara Dermatologică Ieşeană”, la cea de-a VI-a ediţie
În perioada 29 martie – 2 aprilie, Iașul va găzdui cea de-a VI-a ediție a manifestării ştiinţifice naţionale cu participare internaţională “Primăvara Dermatologică Ieşeană”, eveniment organizat de Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Grigore T.Popa” din Iaşi, Colegiului Medicilor din România, Colegiului Farmaciștilor din România și Spitalului Județean de Urgență „Sf. Spiridon”...


