5:32 pm - Monday November 24, 9208

Archive: Sport Subscribe to Sport

Ştiinţa Miroslava a fost eliminată din Cupa României

Ştiinţa Miroslava a părăsit ediţia 2023/2024 a Cupei României încă din primul tur, după ce formaţia condusă de Tibor Selymeş a fost învinsă, miercuri după amiază, în deplasare, cu scorul de 1-2 (1-1), de Şomuz Fălticeni. Partida, disputată într-o singură manşă, eliminatorie, pe Stadionul  “Constantin Jamaischi” din Fălticeni, a fost una aprig disputată, miza fiind calificarea în turul al II-lea al competiţiei. Gazdele au deschis...

Silviu Lung Junior, aproape de a semna cu Poli Iaşi!

Poli Iaşi continuă să se întărească în toate compartimentele pentru a putea face faţă rigorilor Superligii. Astfel, după ce săptămâna trecută, oficialii clubului din Dealul Copoului au oficializat nu mai puţin de patru transferuri importante, înregimentându-i pe Nicolas Samayoa, Claudiu Belu Iordache, Andrei Ciobanu şi Mihai Bordeianu, acum ei se află foarte aproape de a da o nouă lovitură de imagine, prin aducerea la Iaşi a portarului Silviu Lung...

Farul – Poli Iaşi 1-3. Ieşenii produc prima mare surpriză a campionatului!

Poli Iaşi a produs prima mare surpriză a acestui început de campionat, după ce a învins cu 3-1 (2-1), duminică, pe campioana en-titre, formaţia Farul Constanţa, chiar pe terenul acesteia. Ieşenii au făcut un joc excelent, poate cel mai bun din ultimii cinci-şase ani, surclasându-i pe campioni la toate capitolele, chiar dacă au avut în faţă o formaţie compusă în cea mai mare parte din rezerve, nu mai puţin de opt titulari fiind menajaţi de Gică...

Mihai Bordeianu este noul jucător al Politehnicii Iaşi

Poli Iaşi a anunţat vineri, pe site-ul oficial al clubului, că a bătut palma cu mijlocaşului defensiv Mihai Bordeianu (31 de ani), jucător liber de contract, după ce în această săptămână şi-a reziliat contractul cu Universitatea Cluj.  Mihai Bordeianu a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Botoșani, CFR Cluj şi Al-Qadsiah, în campionatul Arabiei Saudite, având, de asemenea, şi patru selecţii în naţionala României....

Un fost internaţional român, la o semnătură de Poli Iaşi!

Poli Iaşi nu se mai opreşte din transferuri! După ce a reuşit să obţină semnăturile fundaşului central Nicolas Samayoa (28 de ani), internaţional al statului Guatemala, fundaşului dreapta Claudiu Belu-Iordache (30 de ani) şi a mijlocaşului central Andrei Ciobanu (25 de ani), ultimii doi de la Rapid Bucureşti, conducătorii clubului din Dealul Copoului sunt pe cale să dea o nouă lovitură şi anume transferul mijlocaşului defensiv Mihai Bordeianu (31...

Poli Iaşi se întăreşte cu jucători de la Rapid!

După începutul neconvingător din Superligă (înfrângeri cu 0-2 în deplasare, în prima etapă, la CFR Cluj, şi cu 1-3 duminică, în Copou, cu AFC Hermannstadt, în runda secundă), oficialii de la Poli Iaşi nu au mai stat pe gânduri şi au început să mişte serios pe piaţa transferurilor, în vederea întăririi echipei în toate compartimentele. Prima mutare a fost aducerea la Iaşi, sub formă de împrumut pentru doi ani, a fundaşului central Nicolas...

Şomuz Fălticeni – Ştiinţa Miroslava, în primul tur al Cupei României

Ştiinţa Miroslava va debuta în turul I al Cupei României (ediţia 2023/2024) în deplasare, împotriva formaţiei Şomuz Fălticeni, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni, 24 iulie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF). Partida este programată miercuri, 2 august, de la ora 17.00, pe Stadionul Municipal din Fălticeni. În această fază a competiției participă cele şapte campioane regionale, respectiv CSM Vaslui, CS Diosig-Bihardioszeg, ACS FC...

Poli Iaşi – AFC Hermannstadt 1-3. Prestaţie dezamăgitoare, rezultat pe măsură

Debut cu stângul pentru Poli Iaşi la prima apariţie în faţa propriilor suporteri, la revenirea în Superligă, elevii lui Leo Grozavu fiind învinşi de AFC Hermannstadt, duminică, în Copou, scor 1-3 (0-1), după un meci în care gazdele au fost depăşite la toate capitolele de o echipă solidă, care a pierdut greu, etapa trecută, în faţa campioanei. Ieşenii au început bine partida, şutul lui Alin Roman (min. 10), de la 20 de metri, nimerind bara! Un...

Ana Bogdan, pentru al doilea an consecutiv “regină” la BCR Iaşi Open!

Ana Bogdan (nr. 49 mondial) a câştigat pentru al doilea an consecutiv titlul la BCR Iaşi Open, turneu de categoria WTA 125 cu premii totale de 115.000 de euro şi 160 de puncte WTA, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe favorita nr. 1, Irina Begu (nr. 31 mondial), în două seturi, scor 6-2, 6-3. Obosită după partida epuizantă din seminfinala împotriva slovenei Tamara Zidansek, câştigată în trei seturi, scor 5-7.6-4,6-3, Irina Begu nu a putut face...

Finală de vis la BCR Iaşi Open: Irina Begu vs. Ana Bogdan

Principalele favorite, Irina Begu şi Ana Bogdan, vor disputa duminică finala ediţiei din acest an a BCR Iaşi Open, turneu de categoria WTA 125 cu premii totale de 115.000 de euro şi 160 de puncte WTA, care se desfăşoară în perioada 17 – 23 iulie la Baza Sportivă Ciric. Sâmbătă, în prima semifinală, deţinătoarea trofeului şi favorita nr. 2 a ediţiei din acest an, Ana Bogdan (nr. 49 mondial – foto 1) a învins-o în trei seturi, scor 6-3,...
;