Archive: Economic Subscribe to Economic

Porți deschise la Antibiotice în săptămâna “Școala Altfel”

  Antibiotice și-a deschis și în acest an porțile, în perioada 15-19 aprilie, pentru 470 de elevi din 10 unități de învățământ școlare și liceale ieșene și ai unei școli gimnaziale din Rădăuți. Micii oaspeți au avut ocazia să descopere în “Școala Altfel”, la Antibiotice, altfel de “profesori” de fizică, chimie sau biologie, în rândul specialiștilor companiei. Animați de energia și entuziasmul tinerilor, angajații le-au pregătit...

Ministrul Finanţelor, în dialog la Camera de Comerţ

Sâmbătă, 20 aprilie, la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a fost organizată o întâlnire între antreprenorii locali şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, aflat în vizită în oraşul nostru. „A fost o propunere de ultim moment, pe care noi am primit-o în cursul zilei de vineri. Ne-am dat seama că este foarte din scurt, dar am considerat că dacă măcar câţiva antreprenori vor putea să-şi schimbe planurile de pe o zi pe alta şi vor da curs...

Veniturile din vânzări ale Antibiotice SA Iași s-au majorat cu 8%, iar profitul a crescut cu 2%

În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor desfăşurată joi, 18 aprilie 2019, au fost aprobate situaţiile financiare auditate ale anului 2018, s-a stabilit modul de repartizare a profitului net aferent anului 2018, precum și valoarea dividendului brut pe acțiune. Rezultate economico-financiare auditate ale anului 2018 – majorare cu 8% a veniturilor din vânzări și cu 2% a profitului după impozitare Urmărind obiectivele strategice cu accent pe internaționalizarea...

Lecţii despre energie, predată elevilor ieşeni de specialiştii Delgaz Grid şi E.ON

Isteţi, îndrăzneţi, curioşi şi cu spirit civic, aşa i-au descoperit voluntarii Delgaz Grid şi E.ON pe cei aproape 220 de copii însoţiţi de părinţi şi cadrele didactice de la şase instituţii de învăţământ, care au participat la proiectul ”Lecţii despre energie”, în această săptămână. Copiii din judeţul Iaşi s-au bucurat de fiecare moment petrecut cu voluntarii companiei şi au demonstrat că pot învăţa cu multă uşurinţă cum să...

Peste 700 de locuri de muncă, în această săptămână, în judeţul Iaşi

În săptămâna 17 – 24 aprilie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie 709 locuri de muncă vacante, din care 653 pentru persoanele cu studii medii şi 56 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe joburi vacante sunt în servicii (353), construcţii (180), industrie (89) confecţii (68), respectiv în agricultură şi silvicultură (16) şi sănătate şi asistenţă socială...

Delgaz Grid pregăteşte tineri pentru meseria de instalator reţele de distribuţie gaze naturale

Începând cu anul şcolar 2019-2020, în baza parteneriatului încheiat între compania Delgaz Grid şi Liceul Tehnologic ” Constantin Brâncuşi” din Târgu Mureş, 14 tineri vor fi formaţi pentru meseria de instalator reţele de distribuţie locale şi magistrale de gaze. La şcoala profesională – cursuri de zi – cu durată de trei ani se pot înscrie absolvenţi ai clasei a VIII-a, perioada de înscrieri fiind 24-26 iunie a acestui an. Tinerii...

Lucrări de consolidare a liniei electrice aeriene de înaltă tensiune din zona Aleea Sadoveanu

Lucrările de stabilizare  a terenului, supus alunecărilor şi pe care se află amplasată staţia de transformare Breazu, precum şi a unui stâlp de înaltă tensiune au început de câteva zile, fiind derulată o investiţie de amploare, pentru siguranţa alimentării cu energie a consumatorilor din nordul municipiului Iaşi. Este realizată o structură de sprijinire şi stabilizare a terenului afectat de alunecările de teren din această zonă, prin intermediul...

Iaşul, dotat cu un autolaborator modern de detectare a gazelor naturale

Un rol important în ceea ce priveşte siguranţa sistemului de distribuţie îl are activitatea de detectare a potenţialelor scăpări de gaz. Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime, anul trecut compania Delgaz Grid a achiziţionat trei autolaboratoare de detectare a gazelor naturale, care au fost alocate zonelor Tîrgu Mureş, Iaşi şi Cluj, precum şi 21 de aparate de detectare cu tehnologie laser, investiţia totală fiind de aproape...

Peste 1.500 de joburi puse la dispoziţie la Bursa generală a locurilor de muncă

La Bursa generală a locurilor de muncă, care a avut loc vineri, 12 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi şi, respectiv, la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, au participat 99 de agenţi economici, cu o ofertă de 1.545 locuri de muncă vacante. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), din cele 960 de persoane prezente la eveniment, 671 dintre acestea au fost selecţionate...

Puterea de cumpărare a salariului în luna februarie în judeţul Iaşi, în creştere cu 17,6% faţă de anul trecut

Efectivul de salariați din judeţul Iaşi la data de 28 februarie 2019 a fost de 174.232 de persoane, în creştere cu 4.428 persoane (+2,6%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2018 şi cu 1.026 persoane comparativ cu sfârşitul lunii ianuarie 2019. În luna februarie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 4.882 de lei (+21,0% faţă de luna februarie 2018), iar cel mediu net de 2.970 de lei (+22,1% faţă de luna februarie...
;