Archive: Economic Subscribe to Economic
Noul terminal al Aeroportului Internațional Iași va deveni operațional pe 25 octombrie
Aproximativ 500 de persoane au participat sâmbătă, 17 octombrie, la festivitatea de inaugurare a noului terminal de la Aeroportul Internațional Iași, investiție în valoare de 11 milioane de euro, realizată cu fonduri europene, în cadrul unui proiect mai amplu, care presupune dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare, cu o valoare totală de 56,7 milioane de euro. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, precum...
Demonstrații de machiaj și tombolă cu premii, la deschiderea oficială a magazinului The Makeup Shop din Iulius Mall
Demonstraţii de machiaj, photo corner, tombolă cu premii şi multă distracţie – acestea sunt surprizele pregătite de The Makeup Shop din Iulius Mall, cu ocazia deschiderii oficiale a magazinului relocat într-un spaţiu mai generos, de 90 mp. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2015, de la ora 17.00, la magazinul situat la etajul întâi al mall-ului, lângă Kenvelo. Clientele vor fi întâmpinate cu şampanie şi dulciuri savuroase, vor avea ocazia...
Muzică, show aviatic și multe surprize la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internațional Iași
Sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 9.30, va avea loc inaugurarea oficială a noului terminal de pasageri de la Aeroportul Internațional Iași. Evenimentul va fi moderat de cunoscutul realizator de radio, ieseanul Daniel Buzdugan. Potrivit organizatorilor, programul va include o prezentare a proiectului, scurte discursuri ale invitaților și momente inedite. Cu acest prilej, toți cei prezenți, indiferent că sunt sau nu pasageri ai Aeroportului Iași, vor...
Numărul turiștilor străini care au vizitat în luna august Iașul, în creștere
În luna august 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din județul Iași au înregistrat o creştere de 26,0%, iar înnoptările o creştere de 21,9%. Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2014, în perioada 1.I-31.VIII 201 sosirile au înregistrat o creştere de 21,8%, iar înnoptările de 14,1%, durata medie a şederii fiind însă în scădere, de la 2,03 zile la 1,90...
Târgul Bucovinei, în acest week-end, la Iulius Mall Iași
În perioada 16 – 18 octombrie 2015, Consiliul Județean Suceava organizează, în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina, Asociaţia „Produs în Bucovina” şi Iulius Mall Iaşi, cea de-a V-a ediție a Târgului Bucovinei.
Evenimentul din parcarea Iulius Mall se adresează publicului ieşean, care este invitat să deguste din produsele gastronomice tradiționale ale membrilor Asociaţiei „Produs în Bucovina”, ale stânelor turistice prezente la eveniment...
SUBWAY® aniversează trei ani de prezență în Palas, cu o ofertă de 1+1 gratuit
SUBWAY®, cel mai mare lanţ de restaurante cu servire rapidă din lume, sărbătoreşte trei ani de prezență în zona de nord – est a României, în ansamblul Palas din Iași. Pentru a marca aniversarea, restaurantul, care a devenit un reper pentru ieșeni și nu numai, vine în întâmpinarea clienților săi cu o ofertă specială. Astfel, în zilele de 15 și 16 octombrie 2015, toți cei care aleg un sandwich SUBWAY® de 15 cm vor primi încă unul gratuit.
Aniversarea...
Restaurantul IDEO și-a lansat noul site
Restaurantul Ideo, situat în Șoseaua Păcurari nr. 138, una dintre cele mai solicitate și apreciate locații din Iași pentru nunți și evenimente de mare anvergură, și-a lansat în această săptămână noul site. Mai atrăgător, cu o mai bună sistematizare a informației, noul site www.restaurantideo.ro este în același timp o platformă interactivă prin intermediul căreia se pot trimite comenzi de catering și se poate iniția organizarea de evenimente...
Proiect educațional, inițiat de E.ON România în trei colegii tehnice din județele Iași, Bacău și Suceava
Anual, aproximativ 300 de elevi de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Iaşi, Colegiul Tehnic de Comunicaţii “Nicolae Vasilescu Karpen” din Bacău şi Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu” din Suceava vor învăţa şi îşi vor forma deprinderi privind siguranţa şi securitatea muncii în meseria de electrician. Specialiştii E.ON, împreună cu cadrele didactice, îi vor instrui despre utilizarea corectă a echipamentelor de protecţie a muncii, despre...
Bag Expo și Târg al Meșterilor Populari, la Palas
Săptămâna aceasta, ieşenii aflaţi în căutarea unui cadou deosebit sau care doresc să îşi facă o mică bucurie au la Palas trei opţiuni: Bag Expo, Târgul Meşterilor Populari şi Târgul Handmade.
În perioada 13 – 18 octombrie 2015, în Atriumul Palas Mall se va desfăşura ediţia de toamnă a Bag Expo, târgul preferat al doamnelor şi domnişoarelor. Pe lângă piesele de sezon, organizatorii au pregătit o surpriză fashion, la târg fiind prezentată...
Numeroase oportunități de finanțare, oferite de POR 2014-2020 al UE pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est
Aproximativ 30,7 milioane de euro vor fi alocați în exercițiul financiar 2014-2020 Regiunii de Dezvoltare Nord Est, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene, pentru înființarea centrelor de transfer tehnologic, o noutate față de programul anterior, iar 99,2 milioane euro pentru a sprijini IMM să devină mai competitive. Municipiile reședință de județ vor avea o axă prioritară dedicată – AP 4 – Dezvoltare urbană,...


